Ziua mamei din cer

Era o noapte ploioasă de noiembrie când… tu… mamă… ai plecat. Ai plecat… nu înainte de a spune:

-O, Iisuse, ai venit la mine!!!

Noi am rămas plângând… cum altfel? Apoi 15 ani te-am căutat pretutindeni, dar nu te-am mai găsit… Casa era pustie fără tine, curtea era tăcută, grădina părea tristă fără tine… mamă!

Te căutam şi te-am găsit doar în amintirile mele; îţi regăseam privirea plină de căldură, inima plină de iubire, glasul dulce ca adierea teiului în vară, dar nu te puteam atinge… Şi ce dor îmi era să te strâng în braţe!

Treceau zile, treceau nopţi, şi… seara… mai ales seara… veneam într-un loc plin de cruci… la tine… să te simt… dincolo de mormânt… Puneam palmele pe pământul umed şi… ştiam că simţi… cât de mult te iubesc!!!

Îţi aprindeam o lumânare – lacrimă luminoasă şi caldă – şi nu înţelegeam de ce ai plecat…

8 martie. De 15 ori a trecut 8 martie şi n-am ştiut ce să fac în lipsa ta…

Pe mormânt înfloreau ghiocei, înfloreau bujori, apoi se topeau şi venea   ninsoarea; ningea cu aripile altei lumi peste umbra ta… şi eu… tot nu ştiam unde să merg pentru a-ți întâlni, ca o boare de realitate, fiinţa… Până într-o noapte când, pe cer… printre îngeri, ţi-am regăsit privirea…

De-atunci ştiu că… de 8 martie şi nu numai, pot să-ţi spun… La mulţi ani, mamă dulce, la mulţi ani în veşnicia Luminii!!!

Trecătoare cum mă aflu pe pământul plin de semeni trecători, ţie, care îmi surâzi de-Acasă… La mulţi ani! La mulţi ani, mamă din cer… şi azi e ziua ta!

 

 

1 comentariu

Mari Ungureanu

🤗🤗🤗🤗🤗🤗

Lasă un răspuns