”Vrem să ştim un adevăr denaturat”

”Vedem micile lor greșeli pe care poate Dumnezeu nici nu le socotește pentru alte fapte bune, dar nu vedem niciodată “bârna” din ochiul nostru, nu ne mai vedem patimile în care ne afundăm, pentru că deja devin obișnuințe, o altă natură, căreia nu îi mai dăm importanță.”

Iulian Motoc, un teolog ieșean în gândirea căruia se simte influența benefică a adevăratului OM, CĂLUGĂR, PREOT, DUHOVNIC, ARHIEREU – Mitropolitul Teofan. 

Felicitări, Iulian!

 

”În Sfânta Evanghelie de astăzi, după Mântuitorul Hristos, Sfântul Apostol Toma este personajul principal, așezat astăzi nu întâmplător de Sfintii Părinți, ci pentru a putea desprinde niște învățături referitoare atât la Înviere cât și la viața noastră de creștini și subliniez aici cuvântul creștini, pentru că după cum vom vedea și din Evanghelie, Sfântul Apostol Toma este numit mai ales folcloric, în popor „necredinciosul”, etichetă pusă doar pentru o împrejurare.

Din păcate este un vechi obicei de-al nostru de a eticheta persoane după o singură faptă, fără să ştim de fapt adevărul, vrem să ştim un adevăr denaturat, un adevăr care ne place nouă mai mult doar din dorința de a judeca. Un vechi proverb spune “să nu judecăm o carte după coperți”. Să nu judecăm suprafața ci adâncul inimii, să avem discernere între bine și rău, între adevăr și minciună. Dacă ne uităm în jurul nostru, vom vedea că foarte multă lume își asumă “dreptul” de judecători al aproapelui. Toți judecăm păcatele altuia, mai ales dacă îl vedem în faptă, dar nu stim niciodată gradul de pocăință al persoanei repective, pentru faptele sale. Pentru lucrul acesta îi mustră Mântuitorul pe farisei, și prin ei, pe noi, care ne asemănăm acelora prin fapte, pentru că mereu vedem paiul din ochiul fratelui (Matei 7:3), vedem micile lor greșeli pe care poate Dumnezeu nici nu le socotește pentru alte fapte bune, dar nu vedem niciodată “bârna” din ochiul nostru, nu ne mai vedem patimile în care ne afundăm, pentru că deja devin obișnuințe, o altă natură, căreia nu îi mai dăm importanță. Tot Mântuitorul arată în evanghelia despre femeia păcătoasă, că nimeni nu este îndreptățit sa judece pentru că nimeni nu este fără de păcat (Ioan 8:7).

Așadar nu putem să-l etichetăm pe Sfântul Apostol Toma doar din această împrejurare, dacă privim viața lui în ansamblu, vedem că nu a fost deloc necredincios, ci dimpotrivă, credincios și plin de curaj în fața celorlalti Apostoli. Când Lazăr, prietenul Domnului s-a imbolnăvit, Iisus a fost chemat în Iudeea, în Betania locul unde se afla Lazăr, să-l vindece. Acolo era ultimul loc unde Mântuitorul trebuia să meargă, acolo İ-a fost tăgăduită puterea și acolo voiau sa-L omoare. Nici unul dintre ucenici n-a avut curajul să-I spună: “Merg cu Tine”, în afara lui Toma care spune: “Să mergem și noi să murim cu El” (Ioan 11.16). Să nu uităm nici faptul că a făcut parte dintre cei 12 Apostoli. Din marea multime de Apostoli pe care îi avea Iisus, în Momentul în care Acesta le spune: “cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El”, cei mai mulţi dintre ei au spus: “Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte” (Ioan 6. 56-60). Deci cei mai mulţi s-au smintit de cuvintele Mântuitorului, pentru că nu puteau întelege în mintea lor omenească, mărginită, acele cuvinte dumnezeești și spune Sfânta Scriptură în continuare că L-au părăsit: “Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El” (Ioan 6.66). Doar cei 12 au rămas; au rămas cei 12 între care se afla și Sfântul Toma. Ce arată lucrul acesta? Credință, curaj, hotărâre și jertfă, punându-și viața pentru Hristos.

Continuarea Sfintei Evanghelii de astăzi este de fapt punctul central. Când Domnul s-a arătat Apostolilor, sfântul Toma nu era de față, a venit la ei după plecarea Mântuitorului. Când ceilalți Apostoli îi spun „Am văzut pe Domnul” (Ioan 20.25), Toma s-a îndoit. Deci este greșit să-l numim necredincios. Iar îndoiala aceasta a venit mai degrabă dintr-o prea mare umire. La fel ca o soție care află că soțul ei mort pe front se întoarce acasă spre exemplu, de uimire nu știa ce să creadă mai ales că Îl văzuse mort. În sufletul lui s-a strecurat îndoiala și pentru faptul că Mântuitorul îi avertizase că vor veni mulți profeți mincinoși, dar nu era necredință. Îndoiala lui venea dintr-o foarte mare precauție, din încercarea de a se purta cu dișcernământ. In unele cazuri îndoiala este bună, ne arată că suntem cu picioarele pe pământ. Doar un om sărac cu duhul, un om prost nu se îndoiește de nimic în viață. De obicei cei care se îndoisc astăzi, peste 4-5 ani vor avea o credință neclintită.

Să avem grijă să nu devină prea mare îndoiala, să nu devină cronică, pentru că duce la deznădejde și de aici la necredință. Ne îndoim de ajutorul și de dragostea oamenilor, și bine facem, pentru că nu trebuie să căutăm ajutor la oameni ci la Dumnezeu, fără Dumnezeu nu putem face nimic. Ne îndoim de orice, ne-au dezamăgit oamenii de atâtea ori încât nu mai avem încredere nici în ei, nici în noi și ce e cel mai rău, nici în Dumnezeu. Ne îndoim de ajutorul Lui, ne îndoim că mai putem primi vindecare de la El, ne îndoim că ne mai ascultă rugăciunile, că ne va scăpa de coronavirus, dar uităm că El în timpul ăsta ne ascultă, urmărește credinta pusă în rugăciune și în același timp și îndoiala, pentru că mai apoi să ne răsplătească lupta părintește, când crede că avem cea mai mare neovie de aceasta. Să tinem minte cuvintele Sfântului Siluan Athonitul: “ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, să nu uităm că și Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut din femeie după cum spune Mântuitorul (Matei 11.11), s-a îndoit. El care la Botez a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1.29), acum, când se afla în închisoare, s-a îndoit de Mântuitorul și își trimite ucenicii să-L întrebe: “Tu ești Cel ce vine, sau să așteptăm pe altul?”(Matei 11.3), iar Mântuitorul îi dă un răspuns pe măsură, care l-a încredințat că nu moare degeaba în inchisoare: “Orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții înviază iar săracilor l-i se binevestește” (Matei11.5).

Pentru a-l vindeca pe Toma de îndoială, Mântuitorul se arată încă o dată Apostolilor, de data asta și pe pentru ucenicul cu sufletul îndoit, pe care îl mustră cu blândețe, chemându-l să-İ atingă mâinile și coasta împunse de cuie și de suliță, pentru a simți, pentru a-İ pipăi rănile, risipindu-i îndoiala. În momentul acela, plin de fericire, de speranță, poate de remușcări și de pocăință, Sfântul Apostol Toma, rostește cea mai frumoasă și cea mai mișcătoare mărturisire de credință din Sfânta Scriptură: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20.28). Nu doar că a mărturisit Învierea Domnului, nu doar că și-a risipit îndoiala cu privire la Înviere, dar a mărturisit și dumezeirea lui Hristos, a mărturisit că este Domn al vieții și Dumnezeu adevărat. Toma a atins rănile Domnului ca peste veacuri, să ne convingă pe noi cei ce ne-am îndoit după el, că Hristos a Înviat din morți și că este Dumnezeu, Cel ce dăruiește lumii viață veșnică si mare milă, iar pentru a întări aceste convingeri ale noastre prin Toma, Mântuitorul îi fericește pe cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20.29). Cu alte cuvinte, Domnul ne îndeamnă să fim tari în credință, deoarece credința nu este o calitate trupească, ci este o calitate a sufletului puternic, ce simte prezența lui Dumnezeu dincolo de simțirile trupului, este o calitate ce trebuie cultivată prin rugăciune fierbinte, pentru a ni-L apropia definitiv pe Domnul Slavei.
“Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, viață să aveți în numele Lui” (Ioan 20.31).” – Iulian Motoc

”Sfântul Apostol Toma era în întristare… ”

1 comentariu

Inspirantă si motivantă indemnare la curația proprie și comportament etic, mărturisind dezbaterile minții în îndoiala bună ,descriind scindările ei până suntem convinși de partea nevăzută dar reală din noi, de a simți prezența lui Dumnezeu în noi și în semenii noștri. Credință tare sa avem atunci! Multumesc.

Lasă un răspuns