Vrăjitoarea oarbă

 

Cândva… o vacanță de vară… Terminasem clasa  a-II-a. Părea să fie o vacanță obișnuită… Jocuri pe ulițele prăfuite ale satului, ieșiri la pădurea din apropiere, deplasări la Ploiești… la piață sau la cumpărături, după-amiezi fierbinți în care așezam roșiile în lădițe pentru export; glasul unor bărbați care strigau: „A venit mașina pentru roșii!”; alte glasuri care anunțau că: „A venit mașina cu butelii” etc.

Dintre toate zilele, care de multe ori păreau trase la indigo, duminicile erau cele mai frumoase și cele așteptate. De ce? Pentru că atunci venea căruța cu înghețată, iar glasul babei Maria care striga: ”Înghețată! Avem înghețată!”, aduna în jurul căruței toată strada… pâlcuri, pâlcuri.

Cât timp baba Maria punea înghețata în cornete micuțe, soțul ei hrănea caii sau cerea o găleată de apă să-i adape. Parcă și acum aud zgomotul lingurii trasă frenetic de marginea cazanului de inox, pentru a calibra cantitatea de înghețată, făcând cazanul să alunece pe cuburile de gheață.

Părinții, dar mai ales copiii, plecau fericiți de la căruță ținând în mâini cornetul cu înghețată asortată: vanilie și cacao.

Baba Maria făcea cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o vreodată.

 

Bătrâna oarbă 

În vacanța aceea de vară, aparent obișnuită, aveam să aud de la un coleg de joacă un lucru care mi-a atras brusc atenția.

-O știți pe vrăjitoarea aia din capul satului? Am auzit că se roagă de toți vecinii să-i ia pâine și nimeni nu vrea să o ajute.

-Unde stă?, am întrebat interesată.

-Pe unde stau eu… mai e o uliță la stânga. În ultima casă stă vrăjitoarea.

La vremea aceea, pentru mine, vrăjitoare însemna o femeie foarte rea, dar… și chiar dacă ar fi fost foarte rea, mi s-a făcut milă când am auzit că nu are cine să-i cumpere o pâine.

În următoarea zi i-am povestit mamei ce auzisem, i-am spus că vreau să merg la femeia aceea singură, să o întreb dacă are nevoie de ceva. Mama a pregătit un pachețel și mi l-a dat să i-l duc.

 

Prima vizită

Când am ajuns, bătrâna, care era oarbă, stătea pe prispă cu un băț în mână. Am ridicat sârma care prindea poarta de stâlpul porții și am intrat.

-Sărut mâna, mamaie, i-am zis apropiindu-mă. Sunt Mihaela, fata lui… 

-Aaa, da, da. Stai pe acolo pe lângă biserică, a zis întrerupându-mă.

-Da. Sărut mâna. M-a trimis mama să vă aduc un pachețel și să vă întreb dacă aveți nevoie de ceva, am zis, nepomenindu-i de povestea pe care o auzisem pe ulița copilăriei.

-Ce bine că ai venit, a zis mișcând bățul în jurul ei pentru a-și da seama dacă sunt aproape de ea sau nu.

Bătrâna era complet oarbă. Nu zărea nici măcar umbre.

-În pachetul pe care mi l-ai adus… e și pâine?

-Da, este, am spus.

-Bine, bine, că nu mai aveam pâine. Intră în hol și pune-l pe masă, a spus indicându-mi drumul cu bățul.

Avea o casă mică, bătrânească, văruită toată cu var alb, ca spuma laptelui. Eram prea mică să-mi dau seama dacă acea casă era sinistră sau nu. Mi-amintesc doar că părea o casă pustie, la capăt de lume. Curtea era destul de spațioasă. Avea o potecă de la poartă până la intrarea în casă, iar stânga, dreapta, erau câțiva pomi fructiferi, înconjurați de iarba crescută la întâmplare. Printre pomi… era un nuc bătrân, care părea că era acolo de când lumea.

Ce m-a impresionat la acea bătrână era faptul că, deși era oarbă, avea casa foarte curată… parcă nu locuia nimeni în ea. Totul părea încremenit. Doar câteva găini care cotcodăceau într-un coteț din spatele casei… aminteau că în acea curte mai există viață.

Am stat puțin de vorbă cu bătrâna, m-a întrebat în ce clasă sunt, dacă mai vin pe la ea și când, mi-a spus că are doi copii, dar care pot veni doar la sfârșit de săptămână și că, dacă aș putea să o ajut, să-i mai fac niște cumpărături când și când, ar fi foarte bucuroasă.

I-am spus că voi veni în fiecare zi, chiar și după ce voi începe școala. Și așa am și făcut. Stând de vorbă cu bătrâna și privind prin curte, am recunoscut în spatele casei… casa unei vecine.

-Mamaie… în spatele casei locuiește tanti Valeria?[1]  

-Da. Poți veni pe la ea prin curte, ca să-ți fie mai ușor. Gardul din sârmă se poate ridica dintr-un colț și poți intra pe acolo.

-Mulțumesc! O să o rog să mă lase să trec pe la dânsa prin curte.

 

 Vizitele 

În fiecare zi o rugam pe tanti Valeria să-mi dea voie să trec prin curtea dumneaei pentru a ajunge la bătrână. De fiecare dată îmi spunea că… ar fi mai bine să nu merg, pentru că e o femeie foarte rea. Eu îi spuneam că nu este adevărat, că eu mă împac foarte bine cu bătrâna.

Tanti Valeria mergea și-mi ridica gardul de sârmă pentru a trece la bătrâna oarbă și, de fiecare dată, ofta. În fiecare zi petreceam câteva ore în compania bătrânei. Îi pregăteam masa, măturam prin curte, îi făceam cumpărături, povesteam diverse și… mergeam la găini să iau ouăle din cuibar. De fiecare dată îmi spunea să le las pe masă, că le pune ea în cămară.

Între timp începuse școala și… treceam în fugă dimineața să-i las ceva de mâncare, apoi după-amiază mergeam să o mai ajut la diverse.

 

Pânza neagră… 

Într-o zi, când am mers cu tanti Valeria să-mi ridice gardul de sârmă pentru a trece la bătrâna oarbă, lângă gard, în curtea vecinei, era o bucată de pânză neagră, ca o basma, legată la colțuri cu ață roșie.

-Nenorocita, a șoptit ca pentru ea. Apoi, privindu-mă în ochi, mi-a spus că e ultima dată când îmi mai permite să trec prin curtea ei și că va merge la mama să stea de vorbă cu ea.

Pe seară, tanti Valeria a venit la noi. Eram în casă, îmi făceam temele, iar ea discuta cu mama chiar în dreptul geamului.

-Ești inconștientă. Cum îți lași copilul să meargă la vrăjitoarea aia?, și-a început discursul. Tot satul știe că e o vrăjitoare nenorocită. A făcut mult rău, de-aia a pedepsit-o Dumnezeu de a rămas oarbă, dar… nici așa oarbă nu se lasă… A continuat cu argumente peste argumente. Să știi că eu nu o mai las să treacă pe la mine prin curte. N-are decât să o ia roată, tot satul, a încheiat revoltată.

-O să-i spun să nu te mai deranjeze, a zis mama pe un ton calm. Nu am ce să-i fac. Îi e milă de ea. Și mie mi-e milă de bătrână. Nouă nu ne-a făcut niciun rău…

-Sau poate nu știți, a întrerupt-o tanti Valeria.

-Da… sau poate nu știm… Oricum ar fi, nu o pot opri pe Mihaela. Nu am nici un motiv.

-Bine. Fă cum vrei. Până la urmă e copilul tău, a zis și a plecat.

 

Taina…

Începând cu a doua zi, drumul meu până la bătrână… se făcuse mai lung, dar am continuat să merg.

Într-o după-amiază… s-a întâmplat ceva straniu. I-am pregătit masa bătrânei și… după ce s-a așezat la masă, m-a întrebat ce mâncare are în farfurie.

-Aș mânca și un ou fiert, a zis bătrâna, după ce i-am răspuns. Nu am mai mâncat de mult.

M-am ridicat și am vrut să merg în cămară, unde îmi spusese că ține ouăle, să iau un ou și să i-l fierb.

Când m-am apropiat de cămară, a început să strige:

-Nu! Nuuuu! Nu deschide ușa!

Se ridicase de pe scaun, țipa și întindea mâinile către cămară.

M-am întors și am prins-o de mâini:

-Mamaie, mamaie… sunt aici.

-Ai deschis ușa?, a întrebat tremurând.

-Nu. Voiam doar să iau un ou să-l fierb.

-Nu. Nu mai vreau. Să nu deschizi niciodată ușa la cămară! Niciodată, a zis abia respirând.

-Bine. Bine. Nu o deschid. Hai, mănâncă! Dacă vrei, merg acasă să-ți fierb un ou.

-Lasă, lasă, mi-aduci mâine… a zis…

 

Drum prin întuneric… spre întuneric?

La câteva săptămâni de la această stranie întâmplare, starea bătrânei s-a înrăutățit, a fost luată de copiii ei și internată. La scurt timp, bătrâna a murit în niște condiții greu de imaginat. Tot satul vuia… Toți vorbeau despre cumplita moarte a vrăjitoarei oarbe.

În toamna aceea… toamna morții ei… am mai trecut o singură dată pe ulița unde locuise bătrâna vrăjitoare. Sârma pe care o ridicasem de atâtea ori pentru a intra la ea în curte era bine strânsă de stâlpul porții. Mai jos era un lanț strâns cu un lacăt gros. Curtea era plină de frunze… Nucile… căzuseră de-a valma pe iarbă și pe potecă… Era pustiu… pustiu de tot… Casa, văruită cu un var alb ca spuma laptelui, părea rătăcită dintr-un alt timp. Peste cotețul pentru găini se întinsese o iederă, ca o gheară venită de niciunde.

În casa aceea… rămăsese cămara în care nu aveam voie să intru… Cămara în care ascundea ceva…

Bătrâna oarbă… nu știu dacă a fost vrăjitoare sau nu… și chiar dacă ar fi fost… și chiar dacă ar fi avut, în cămara aceea, ceva care m-ar fi șocat sau mi-ar fi făcut rău… ea m-a protejat. L-a protejat pe singurul suflet care o ajuta să răzbată prin întunericul vieții ei…

Peste ani… bătrâna aceea… pentru mine… a devenit o lecție… Peste ani… când am întâlnit „oameni” mai răi decât fiarele, „oameni” care mi-au răspuns la  bine cu rău, mi-am dat seama că… femeia aceea „rea” – vrăjitoarea… fusese mult mai umană decât „oamenii buni”…   

                                                  ***   

Astăzi… intenționam să public articolul mamut, pe care l-am tot anunțat, dar… din păcate… nu l-am terminat… Ne vedem vineri, 11 iunie… sper… dacă am timp să termin articolul, dacă nu… revin luni, 14 iunie… cu articolul promis.

 

[1] Valeria este un nume ales la întâmplare. Nu am dat numele real, pentru a proteja cât de cât identitatea bătrânei.

 

1 comentariu

Felicitari Mihaela.
Sunt tare mandra de tine. Sincer.

Lasă un răspuns