Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 7

Am promis că voi continua. 

Un nou fragment:

Înainte de a adormi l-am sunat, din nou, să îi mulțumesc și să-i spun: noapte bună.

-Mâine seară știu că va fi frumos, dar va fi puțin, i-am zis preocupată.

-Și eu știu doar că va fi frumos. Pentru că ”acolo unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”, a spus zâmbind. Și când Hristos e în mijlocul nostru, nu poate fi altfel decât frumos. Acum vreau să știu că vă veți odihni. Vreau să-mi promiteți asta!

-Bine… era să spun că voi încerca, dar nu, vă promit.

-Înger de pace să aveți! Nu auzim mâine dimineață!

După ce a închis telefonul, îngerul de pace și-a făcut apariția și mi-a îmbrățișat inima. După un vifor de lacrimi, glasul duhovnicului meu topise tristețea, iar în locul ei presărase liniștea… prin aripile îngerului trimis.

În dimineața următoare m-am trezit bucuroasă. Gândul că pe seară mă întâlneam cu duhovnicul meu, mă făcea să simt că zbor… Am vorbit cu Înaltpreasfințitul și i-am spus, din nou, că abia aștept să-l văd.

-Sunteți răcit sau mi se pare? l-am întrebat constatând că vorbea cam răgușit.

-Puțin. Iau deja un tratament și îmi trece până mâine.

-Așa să fie! Vă așteptăm!

-Doamne ajută! Ne vedem mai târziu!

 Toată ziua am fost veselă, dar și nerăbdătoare… După program, am cumpărat în grabă ce aveam de cumpărat și am mers la bătrâna la care locuiam. Ne-am pregătit cum ne-am priceput mai bine și apoi l-am așteptat pe Eroul meu.

-Să punem și un pic de vișinată la masă? Ce zici? m-a întrebat bătrâna. Uite în păhărelele astea cât un degetar, a spus arătându-mi niște păhărele mici, mici de tot.

-Înaltul nu obișnuiește să bea băuturi alcoolice, iar acum, nici măcar de complezență nu cred că poate să guste, pentru că e puțin răcit și ia tratament.

-Hai totuși să punem! o să insist să guste pentru că e vișinată făcută de mine, a spus așezând păhărelele pe masă.

Pe la 19.15 m-a sunat și mi-a zis că e prin zonă, dar că nu mai știe sigur care este blocul. I-am spus că-l aștept la capătul străzii și am și coborât.

Când l-am văzut, parcă nu-mi venea să cred. Am luat binecuvântare. Nu știam ce să fac. Să râd sau să plâng?… De bucurie… Mi-au dat lacrimile… nici nu mai conta de ce. Înaltpreasfințitul a observat și mi-a făcut semn din priviri că nu vrea să mă vadă plângând. M-am abținut cu greu, dar m-am abținut.

Imediat ce am ajuns în fața blocului, Înaltpreasfințitul l-a rugat pe șofer să îl ajute să ducă bagajul la apartamentul bătrânei. Ca de obicei a venit încărcat. I-a adus femeii la care locuise, de toate și bineînțeles o icoană cu Maica Domnului și Pruncul, foarte frumoasă.

-Și dumneavoastră v-am adus ceva, a zis zâmbind și mi-a dat o carte cu binecuvântare.

-Mulțumesc. Sărut mâna, dar să știți că prezența Înaltpreasfinției Voastre este suficientă, i-am zis foarte bucuroasă.

Va urma

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 6

Dulci amintiri…

 

1 comentariu

Mariana Ungureanu

felicitari pt continuare!

Lasă un răspuns