Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 4

Pt momente ca acestea veți rămâne Părintele meu, indiferent de alegerea dvs

                                           *** *** *** 

Mi-am sprijinit fruntea de zidul rece al clădirii… Clopotele băteau, toca se auzea și ea… Am închis ochii pentru a-l vedea măcar în amintiri pe duhovnicul meu, pentru a-i vedea chipul său zâmbitor și mâinile acelea care binecuvântau, fără încetare, de la ușa reședinței până în fața Sfântului Altar.

La un moment dat am auzit vocea preotului care a dat binecuvântare pentru începerea slujbei. Îmi plângeau ochii, îmi plângea și inima. Mi-era dor de vocea duhovnicului meu… De zilele, de nopțile de priveghere, de toate clipele petrecute alături de Părintele meu spiritual. Din muntele de amintiri s-a desprins, ”vorbindu-mi”, o seară în care, venind la reședința duhovnicului meu, l-am găsit foarte trist. După ce m-a întâmpinat s-a așezat pe fotoliu oftând. Nu mă privea. Atât cât reușisem să-i surprind privirea am observat că ochii săi aveau urme de lacrimi.

-Ce ați pățit, Preasfințite?

-Nimic. Totul e bine… a zis cu privirea în pământ.

-Preasfințite știți doar că vă cunosc foarte bine și că nu aveți cum să vă ascundeți de mine. Că nu vreți să-mi spuneți e una, dar că nu ați pățit nimic, nu am cum să cred.

A tăcut.

-Și dacă nu vreți să-mi spuneți înseamnă că nu aveți suficientă încredere în mine, am continuat, deși nu v-am dat nici un motiv să nu aveți. Alții da, dar eu nu.

-Bine. Vă spun, a zis oftând. Dar vă rog să nu-l judecați! Nu vreau să vă dau prilej să judecați pe cineva, chiar dacă acel cineva se face vinovat de un anumit lucru. Vreau doar să-l vedeți ca pe un om cu neputințe. Atât.

-Da. Știu. Omul e bun, diavolul e rău, am zis ironizând cumva ceea ce tot încerca să mă convingă.

-Păi da, diavolul este autorul moral al tuturor relelor.

-Am intuit că asta îmi veți zice. Spuneți! Vă ascult!

Și mi-a povestit…

-Nu pot să fac asta, e împotriva canoanelor. Una e smerenia, alta e compromisul, a încheiat.

-Mda! Mă gândeam că vă aruncați să vă ”smeriți” lăsând… Ce tupeu… ce jocuri de culise…

-Vă rog!

-Bine. Nu mai zic nimic în legătură cu subiectul… Și acum de ce sunteți atât de trist? Vă e teamă că veți fi presat?

-Nu. Nici vorbă. Sunt trist pentru cel care a primit atât de adânc sugestia diavolului și care se pare că nu dă semne că s-ar trezi.

-S-a supărat pe Preasfinția Voastră. Așa-i?

-Da, dar eu o să mă rog pentru el. Are nevoie de rugăciune…

Prin fiecare cuvânt, prin fiecare gest, prin fiecare privire Părintele meu îmi predea câte o lecție. În seara aceea începusem să înțeleg faptul că trebuie să fiu mai tolerantă cu neputințele oamenilor. Să nu accept compromisul, dar nici să-l detest pe cel care m-ar fi îndemnat să îl fac. În seara aceea începusem să învăț faptul că mila e mai presus decât dreptatea. Că adevărata dreptate doar Dumnezeu o poate face. Începusem să văd limitele omului și nemărginirea Lui Dumnezeu.

Duhovnicul meu, care mă cunoștea foarte bine, simțise probabil că se întâmplase ceva în sufletul meu. Dintr-o dată tristețea de pe chip i-a dispărut. Și-a recăpătat zâmbetul acela cald și inconfundabil.

-Ne rugăm pentru el? Promiteți-mi că vă rugați alături de mine! Faceți-mi această bucurie!

-Promit, i-am zis privindu-l cu nesfârșită admirație.

-Știam că veți face asta, știam, a spus zâmbind. Vă mulțumesc mult. ”Milă voiesc, și nu jertfă”, să nu uitați asta! Mila topește mulțime de păcate și de nedreptăți.

Va urma   

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 3

Lasă un răspuns