Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 18

Într-o altă seară, în care cerul se pregătea să plouă, am trecut din nou pe la Mănăstirea Antim. Era destul de târziu. Vecernia se terminase demult. Mai erau câțiva călugări prin curtea mănăstirii. La un moment dat, pe lângă biserică, mi s-a părut că zăresc silueta Episcopului Teofan. Se îndrepta către spatele bisericii. M-am apropiat în vârful picioarelor. Da, era chiar Preasfințitul Teofan. Pășea încet… privind în pământ. La lumina difuză din curtea mănăstirii, părea o umbră însuflețită călătorind prin lumea sa interioară.

Bătea vântul. Era nor și aproape întuneric. Foșnetul dulamei – o prelungire a frunzelor fremătânde, se amesteca printre șoaptele nopții. Vântul se juca prin lume răscolind natura, dar și gândurile multor oameni. Episcopul Teofan s-a oprit o clipă și, învârtind metania, a privit spre cer. Doar Preasfinția Sa știa ce dialog tainic avea cu Dumnezeu. Doar Preasfinția Sa știa de ce ridica mâinile sufletului său sensibil către locașul Celui Preaînalt. Primind parcă răspunsul de sus, a lăsat din nou privirea în pământ și a mers mai departe, prin curtea mănăstirii, dar și prin gândurile sale.   

Norii se adunau în cete. Noaptea își desfăcea aripile întunecate. Lămpile de iluminat din curtea mănăstirii păreau niște felinare încremenite de vreme. Preasfințitul Teofan pășea tot mai rar, ca-ntr-o lume aparte… o lume a tăcerii. Peste statura sa zveltă ningeau umbrele crengilor bătute de vânt. L-am privit câteva clipe și am văzut cum se învârtea, în continuare, metania în mâna sa. Fiecare nod al metaniei trecut printre degetele Episcopului Teofan aduna o rugăciune, un gând, o stare.

”Sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos”[1], îl însoțea și în acea seară, în acel moment tainic. Era singur, singur pe lângă biserica ce își tăcea rugăciunea într-o miezonoptică neștiută. Arhiereul Teofan, care în tot timpul zilei era asaltat de oameni, în seara aceea, în care ar fi putut să se odihnească, și-a oferit timpul său rugăciunii, lui Dumnezeu, celui căruia îi închinase toată viața sa. Privindu-l, am reconstituit în gând familia cu cei șapte copii, din care provine Preasfințitul Teofan și am încercat să-mi imaginez ce s-a sădit în sufletul acelor copii, atât de profund încât, dintre cei șapte, patru au intrat în monahism, lăsând toate ale lumii.   

Pentru un moment, am vrut să mă întorc. Să nu-l deranjez de la rugăciune. Am vrut, dar firea mea iscoditoare, după cum spunea duhovnicul meu, nu m-a lăsat, așa că m-am apropiat.

-Preasfinția Voastră, deranjez? am zis în șoaptă, aflându-mă la un pas în spatele Preasfinție Sale.

Episcopul Teofan a tresărit și s-a întors.

-Sora Mihaela. Doamne ajută! Nu mă deranjați!

-Aproape ca v-am speriat, am spus zâmbind.

-Aproape. Nu mă așteptam să fiți aici. Ați pățit ceva?

-Nuuu. Bântui doar. Am venit să vă sperii. V-am întrerupt de la rugăciune, așa-i?

-Aaa, nu… mă gândeam la programul de mâine, a spus ușor încurcat.

-Și așa vă gândiți Preasfinția Voastră? Învârtind metania?

-Uneori da… a zis aproape în șoaptă.

-Acum pentru că tot v-am speriat și pentru că vă gândeați învârtind metania, vă las să vă gândiți în continuare. Mă bucur că v-am văzut. Mă retrag, am spus simțindu-mă cumva vinovată că l-am întrerupt de la rugăciune.

-S-a întâmplat ceva?

-Nu, dar e târziu. Dacă sunteți mâine la birou trec să mai stăm de vorbă.

-Da. Sigur. Sunt. Doamne ajută! Noapte bună, a spus binecuvântându-mă.

Am făcut câțiva pași, după care am privit, pentru o clipă, înapoi. Preasfințitul se așezase pe o bancă din spatele bisericii și, cu privirea în pământ, învârtea în continuare metania. ”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” Oare peste ce gânduri, peste câte stări, peste câte dureri punea Preasfinția Sa această rugăciune?

M-aș fi întors să-i cer iertare, dar nu am făcut asta, am amânat totuși pentru a doua zi.  

[1] Sursa: Rânduiala tunderii în monahism

IPS Teofan – scrisoare de mulțumire

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 17

Nu-mi mai țineți predici!

Lasă un răspuns