Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 15

Când a apărut cartea ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor” cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, după ce i-am oferit un exemplar duhovnicului meu, care s-a bucurat foarte mult[1], am mers și la Episcopul Alexandriei și Teleormanului pentru a-i mulțumi încă o dată și pentru a-i lăsa câteva exemplare. M-a primit tot la reședință și tot în bibliotecă, locul unde petrecea și petrece multe ore din noapte citind și corectând.

Știam deja că nu mă va aștepta zâmbind, știam deja că va vorbi puțin, știam deja că era altfel decât duhovnicul meu, dar nu mă deranja nimic din toate acestea. La o primă privire superficială desigur, era mult mai plăcut duhovnicul meu care îi primea pe toți zâmbind, care arăta că-i pasă de oameni, care iniția dialoguri. Și mulți, cu siguranță, între Preasfințitul Galaction și Preasfințitul / Înaltpreasfințitul Teodosie, l-ar fi ales pe Arhiereul Teodosie.

Auzisem cândva despre Preasfințitul Galaction că este omul de care nu-ți dai seama nici ce simte și nici ce gândește. Judecând după sobrietatea sa, așa era, dar pentru mine nici nu mai conta. Conta ce simțeam eu în preajma Preasfinției Sale și ce-mi transmitea. Dacă omul zâmbind și folosind cuvinte alese, poate induce în eroare, ceea ce transmite un om prin tăcere, de multe ori, poate fi mai edificator decât ce verbalizează.

Ajunsă în bibliotecă, i-am oferit cărțile mulțumindu-i încă o dată. Preasfințitul Galaction le-a luat, s-a uitat la ele, a oprit un exemplar și pe celelalte a vrut să mi le dea înapoi.

-Vă mulțumesc foarte mult, e suficient un exemplar, a spus, fără să exprime vreo părere despre carte ca întreg.

-Păstrați-le și pe acestea, vă rog! Dacă se mai arată cineva interesat să aveți ce oferi!

-Bine, atunci le primim. Vă mulțumim mult!  

A luat cărțile, a răsfoit-o puțin pe una dintre ele, apoi le-a pus pe masă. Le-a așezat cu atâta grijă încât, chiar dacă erau puse acolo provizoriu, ordinea era perfectă, niciuna, cu vreun centimetru, mai sus sau mai jos decât alta.

-Așa Preasfinția Voastră, așezați-le să fie la linie, am spus zâmbind.

-Altfel nu se poate, mi-a răspuns foarte serios.

-De ce nu se poate?

-Pentru că mi-e milă de ele să le las așa oricum.

L-am privit și am zâmbit. ”… mi-e milă de ele să le las așa oricum”… Am început să-mi pun întrebări: Ce inimă se ascundea în pieptul ierarhului din fața mea? Din ce aluat era făcut, dacă îi era milă de cărți? Cât de profund era omul de lângă mine încât privea cărțile ca pe niște ființe vii? Cum de ajunsese să protejeze stările ascunse în spatele unor cuvinte tipărite? Aș fi vrut să-l cunosc mai bine, dar… era mult prea devreme pentru întrebări, pentru a bătea firav la ușa sufletului său. Așa că, m-am mulțumit cum ce-mi oferea prin prea puține cuvinte și prin prezența sa liniștitoare.

Am mai vorbit puțin despre personajele din carte, deoarece țineam legătura cu multe dintre ele, apoi m-am retras. M-a condus până la poartă. I-am mulțumit încă o dată, mi-a mulțumit și Preasfinția Sa, am luat binecuvântare și am plecat.

După câțiva pași, m-am întors și am privit reședința Preasfințitului Galaction. M-am gândit la expresia des întâlnită: ”dacă pereții ar vorbi”. Da, dacă ar fi vorbit acei pereți ai reședinței, într-o seară de taină, i-aș fi rugat să-mi povestească despre omul Galaction, despre Episcopul Galaction, despre ființa sa minunată, dar ascunsă în spatele unei evidente sobrietăți. Și cum pereții nu pot vorbi, am plecat cu speranța că, poate vreodată, Preasfințitul Galaction îmi va da măcar cheile de la prima poartă a sufletului său. Pentru că da, așa percepeam sufletul Preasfințitului, ca având multe compartimente, încăperi bine păzite, fiecare dintre ele păstrând partea ei de taină.

L-am sunat pe duhovnicul meu și i-am povestit tot.

-Auziți Preasfințite, îi e milă de cărți, am concluzionat.

-Da, și pe mine mă impresionează acest lucru și în același timp mă bucură faptul că vă simțiți bine în preajma Preasfinției Sale. V-am spus eu că aveți mai mulți păstori, a zis zâmbind.[2]

-Iar începeți? Vreți să-mi stricați dispoziția? V-am spus că Preasfinția Voastră îi sunteți duhovnic și nimeni nu vă va lua locul.

-Nu vreau să vă stric dispoziția. Departe de mine gândul acesta, vreau doar să vă amintesc faptul că nu sunteți singură, atunci când credeți că sunteți.

La scurt timp după apariția cărții ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”, Preasfințitul Galaction avea să-mi facă o surpriză la care nici măcar nu visam.

În apropierea următoarei ședințe a Sinodului BOR, a făcut comandă, la editură, fără ca eu să știu, de câte o carte pentru fiecare membru al Sfântului Sinod. Înainte de începerea ședinței, a oferit ierarhilor un exemplar din lucrarea ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”.[3]

După ce întâlnirea sinodală s-a încheiat, mai mulți ierarhi care mă cunoșteau deja, m-au sunat să mă felicite. Surpriza cea mare a venit însă de la Mitropolitul Bartolomeu, care i-a cerut numărul de telefon Preasfințitului Galaction și m-a contactat.

Nu vorbisem niciodată cu Înaltpreasfinția Sa, nu interacționasem în niciun fel și nici nu credeam că voi avea o astfel de ocazie. Seara în care m-a sunat și mi-a spus: ”Fetițo, am citit cartea dăruită de Preasfințitul Galaction. Ai condei. Să nu te oprești aici, să nu fie doar un moft de a-ți vedea semnătura pe o carte”,[4] a fost, pentru mine, deschiderea drumului pentru a cunoaște un ierarh, un om cu o forță interioară incredibilă, cu un curaj de nestăvilit și cu o demnitate la care nu renunța pentru nimic în lume.

Trecut prin cele mai grele temnițe comuniste, Mitropolitul Bartolomeu nu se mai temea de nimic. Iubea cu toată ființa sa dreptatea și adevărul, detestând cumplit minciuna și compromisul.  Datorită Preasfințitului Galaction, căruia îi voi mulțumi mereu, am cunoscut, poate, cel mai curajos și vertical ierarh pe care l-a avut Biserica Ortodoxă vreodată. Adeseori spunea că nu se teme de gârbovirea fizică, se teme de gârbovirea morală, ceea ce nu era cazul la Înaltpreasfinția Sa, sub nicio formă.

După acel apel nesperat, m-am apropiat și de Mitropolitul Bartolomeu, care m-a susținut, m-a încurajat, mi-a povestit întâmplări din viața sa tumultoasă și, uneori, incredibil de grea.

Episcopul Galaction nu a făcut doar acel gest neașteptat care l-a adus în viața mea și pe Mitropolitul Bartolomeu, de-a lungul timpului, a mai făcut, pentru mine, și alte lucruri la fel de neașteptate despre care voi vorbi, la momentul potrivit, tot în cadrul acestei lucrări.

De multe ori, seara, amintirile oferite de Arhiereul Galaction, Mitropolitul Bartolomeu și alți ierarhi pe care i-am cunoscut[5], conturau o imagine tot mai bogată a unei lumi în care poarta îmi fusese deschisă de duhovnicul meu. O lume specială cu profunzimi nebănuite, balansând, de multe ori, fie între lumină și întuneric, fie între lumină și mai multă lumină.

[1] ”Mai mult decât o carte  -Adevărul – p.  171

[2] ”Mai mult decât o carte  -Adevărul – p. 162

[3] După aproape  20 de ani mă întreb cum de nu am văzut atunci că Preasfințitul Galaction a făcut pentru mine ceea ce duhovnicul meu nu a făcut.  În mod normal, dacă s-ar fi bucurat cu adevărat de apariția cărții, duhovnicul meu ar fi trebuit să  fie cel care să facă ce a făcut Preasfințitul Galaction. Una dintre fiicele sale duhovnicești tipărise prima ei carte, ceea ce nu era puțin. Dar… duhovnicul meu a primit cartea de la cel care, pentru mine, era practic un străin. Era ierarhul care îmi dăduse doar binecuvântare pentru carte și pe care îl văzusem de 3 ori, în cadrul a trei întâlniri scurte.  Târziu am înțeles că Preasfințitul Galaction aprecia mult mai mult talanții dați de Dumnezeu, decât cel pe care îl consideram eroul meu.

[4] Mai multe detalii despre acel moment și nu numai, am scris în cartea ”Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania”

[5] În această lucrare voi povesti secvențe și din viața neștiută a ierarhilor pe care am avut deosebitul privilegiu de a-i cunoaște altfel decât îi vedem la slujbe, la întruniri, conferințe etc. 

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 14

Nu-mi mai țineți predici!

2 comentarii

Câteodată simt ca i cunosc si eu personal,după felul cum povestiți!! Interesantă descriere!

minunate colecții de experiente si de suflete!!! felicitari!

Lasă un răspuns