Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 12

Am ajuns în București purtând în suflet bucuria unei întâlniri speciale. Nici n-am avut timp să-mi pun întrebarea: oare când va fi următoarea revedere, deoarece după 3 zile m-a sunat Preasfințitul Galaction.

-Doamne ajută! Am parcurs materialul, am făcut câteva însemnări, nesemnificative de altfel, așa că, atunci când aveți timp, puteți veni, a spus fără a intra în detalii.

-Vă mulțumesc mult! Îmi permit să vă întreb: cu binecuvântarea cum rămâne?

-Vă dăm, sigur că vă dăm, a punctat spulberându-mi nesiguranța.

-Vă mulțumesc! Aș putea să vin mâine după-amiază, dacă și Preasfinției Voastre vă permite programul.

-Da. Sigur. Vă așteptăm la reședință, a spus și mi-a dat adresa.

După ce am încheiat convorbirea, foarte încântată, l-am sunt pe duhovnicul meu și i-am redat dialogul pe care  l-am avut cu Preasfințitul Galaction.

-Nu mă așteptam să parcurgă materialul atât de repede, mai ales pentru faptul că nu doar asta avea de făcut. Se pare că este foarte pasionat de lectură. Abia aștept să merg să iau materialul, am concluzionat.

-Într-adevăr este. Citește foarte mult, a confirmat și duhovnicul meu. Aveți cu ce să mergeți mâine sau vă ajut cu o mașină?

-Vă mulțumesc pentru amabilitate, știu că sunteți foarte atent, dar merg cu autobuzul. Îmi place să interacționez cu oamenii și de multe ori, prin deplasări, am găsit și subiecte.

În următoarea zi, după ce am terminat ce aveam de făcut pe la redacție, am plecat către Alexandria. Când am ajuns și am coborât în stația de autobuz, Catedrala Sfântul Alexandru și Parcul Central, îmi păreau deja cunoscute, deși nu avusesem timp să le vizitez. Clopotele băteau peste zarva orașului de provincie. Era ora Vecerniei. În antiteză cu ”glasul” clopotelor, erau glasurile copiilor care alergau fericiți prin parc.

Am luat-o pe străduța care ducea la reședința Preasfințitului Galaction. Eram nerăbdătoare să ajung. Deși, la întâlnirea precedentă, Preasfințitul nu făcuse nimic special, ceva, inexplicabil pe atunci, mă făcea să mă bucur de întâlnirea cu Preasfinția Sa.

Când am ajuns la poarta reședinței, nu momentul de ezitare m-a făcut să amân pentru câteva clipe apelul care l-ar fi anunțat pe Preasfințitul că am ajuns, ci mirajul acelui loc pe care nu-l cunoșteam, dar pe care aveam impresia că îl cunosc demult. Era ca și cum aș fi avut parte de o revedere mult așteptată. Am intrat cu o oarecare sfioșenie în Universul liniștitor și tainic al Episcopului Alexandriei și Teleormanului.

Urmându-l pe Preasfințitul, am urcat treptele reședinței care avea gingășia unei case dintr-o altă epocă. Terasa era amenajată în stil rustic, ceea ce îi dădea clădirii o și mai mare savoare dintr-un timp aparte. M-a invitat în bibliotecă. Pe masă, materialul pe care i-l lăsasem, era deja pregătit. Interiorul casei, unul modest, dar aranjat cu foarte mult bun gust, contura o armonie care mă îndemna la visare.

Preasfințitul Galaction nu se încadra în standardele pe care le aveam în a mă apropia de un om, și totuși ceva crea o punte de legătură între mine și omul introvertit din fața mea. La momentul acela nu puteam spune ce anume, pentru că nu îl cunoșteam, nu știam mai nimic despre Preasfinția Sa, dar simțeam, simțeam că e ceva. Poate harul, poate omul, poate blândețea sufletului, poate pasiunea pentru lectură, poate toate la un loc.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 11

Nu-mi mai țineți predici!

Ca o poveste de vară…

Reședința Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, aflată încă în proces de renovare. 

1 comentariu

ce minunat descrieti trairile sufletului!!

Lasă un răspuns