spuse omida. Toți au râs, cu excepția fluturilor!
Că stăm în casă-i singura paradă
Pe care din coconi o dezvelim,
Ni-s fulgii crisalidelor zăpadă
Renaștem și-nvățăm să ne iubim
S-amestecăm caișii-n flori cu spuma
Căzută dintr-un cer de polul nord
Iluminând trecutul tot – cutuma
În care repetam că „nu mai pot!”.
Hai, inventați iar bancuri ori versete
Și-n fiecare-un nou vocabular!
Hai, vânt de Libertate-n giruete
Prin internet, hai, vino iar, florar!
Hai, nu vă fie teamă, nu vă fie –
Noi știm de mult cu toți cum să-nviem:
Când fi-va Paște doar cu Viața vie,
Precum Iisus din morți o să călcăm;
Eu și cu tine, dragă frate, soră,
Salvând în Arca lumii, căpătâi,
Din omenire – ultima ei oră,
Iar din Umanitate,… cea dintâi!
