Vis cu zbor şi frânghie

O să zbor, îţi spuneam, o să zbor! Auzeam prin ninsori, cum adică?
În galopul forţat către cer, m-am izbit în tavanul de sticlă,
S-a rupt şiragul, perlele au desenat pe podea,
O pasăre mică, semăna cu inima mea,
A coborât un fulger, a mângâiat-o, apoi,
Am ştiut că inima ta pierdea, în alt război…
Ia o frânghie, auzeam în coşmar, undeva te va duce!
Să joc cu ea spânzurătoarea, să o aşez în formă de cruce?

Ireală, în lumina verde, a păşit către mine o nălucă de piatră
Îi auzeam trecutul, trăise numai vară,
Venea de cândva, de odinioară, m-a întrebat, într-o doară:
Pe tine nu te-a ucis nimeni, niciodată?

De abia de atunci, visul avea să se scrie,
Când mi-am făcut din frânghie, bijuterie.
De abia de atunci, citesc hieroglifele din pustiu,
Privesc tavanul prin ochi de sticlă. Acum ştiu.

(Clara Mărgineanu, 21 ianuarie, 2018)

 

Lasă un răspuns