Vă mai rog ceva…

Am lăsat privirea în pământ. Îmi venea să plâng. Nu înțelegeam cum de călugărițele acela alături de care făceam tot felul de activități prin reședința duhovnicului meu, puteau să fie atât de false. Cuvintele părintelui meu spiritual mă făcuseră să judec, pe nedrept, niște călugărițe care nu aveau nicio vină. Încrederea mea era atât de mare în cel pe care îl consideram eroul meu, încât nu am pus, nici măcar o secundă, la îndoială cuvintele sale. Nu am luat deloc în calcul și faptul că ar fi putut să se folosească de numele lor pentru a mă face să renunț la dorința de a mă călugări.

-Sunt foarte dezamăgită, foarte dezamăgită, am rostit frângându-mi mâinile… și nici măcar nu pot să le întreb de ce le-aș deranja, pentru că nu vreau să vă pun într-o lumină nefavorabilă.

-Vă mulțumesc mult pentru înțelegere, a spus cu o oarecare ușurare. Știam eu că sunteți înțeleaptă. Și din acest motiv am mare încredere în dumneavoastră. Și vă mai rog ceva, când veniți pe acolo, purtați-vă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu vreau să fie tensiuni în casă. Promiteți-mi că faceți asta?

-Pentru dumneavoastră, promit, am spus cu lacrimi în ochi.

-Vă mulțumesc! Și eu vă promit că vă voi fi alături mereu. Cu părintele Varsanufie cum vă împăcați?

-Știți că la început nu mi-a plăcut deloc de sfinția sa, dar acum suntem destul de apropiați.

-Înainte de a pleca, o să-l rog să aibă mai multă grijă de dumneavoastră. Să mă suplinească, să nu-mi mai simțiți atât de mult lipsa.

-Mulțumesc, dar… nu e tot una.         

-Părintele e un om bun, sunteți și mai apropiați de vârstă, aveți și pasiuni comune[1], o să fie bine, o să vedeți. Vă aștept oricând la Constanța, oricând doriți dumneavoastră.

Am oftat din nou. Speranța că îi voi fi alături, că îi voi sluji ca unui sfânt, se spulberase. Am simțit că s-a prăbușit ceva în interiorul meu. Mi-au dat lacrimile.

-Să nu plângeți! Vă rog mult!

-Dacă ați ști ce simt…

-O să fie bine, o să vedeți! Aș mai rămâne cu dumneavoastră, dar e deja foarte târziu. Îl sun pe părintele Varsanufie să-l rog ce v-am promis, a spus și l-a sunat.

Starețul Varsanufie, care era și finul de călugărie al duhovnicului meu, a venit în grabă.

-Părinte, eu plec. Domnișoara Mihaela se pregătește să plângă. Vă rog să nu o lăsați! a spus după ce i-a mulțumit pentru găzduire. Și vă mai rog ceva, să aveți grijă de ea, dacă ați rămas în locul meu, să fiți cu totul, a adăugat zâmbind.

L-am condus pe duhovnicul meu la mașină. Înaltpreasfinția Sa a plecat, iar eu am rămas cu părintele Varsanufie. Chiar că-mi venea să plâng, mai ales pentru faptul că expunerea duhovnicul meu reușise să ucidă, pentru totdeauna, dorința de a mă călugări.[2]

-Sora Mihaela, haideți să vedeți ce flori am mai cumpărat! mi-a spus părintele invitându-mă în clădirea mănăstirii.

Deși eram foarte tristă l-am urmat. Holurile clădirii erau pline de flori. Părintele stareț a început să-mi vorbească despre fiecare floare în parte, despre caracteristicile lor, încercând să-mi distragă atenția de la gândurile mele.

-Vă mulțumesc pentru tot! i-am spus după un timp. Mă retrag. Mâine plec într-o delegație și trebuie să mă trezesc foarte devreme.

-Și eu vă mulțumesc! Dacă vă pot ajuta cu ceva, oricând, cu mare plăcere.

-Mda, am zis încercând un zâmbet. N-aș vrea să vă deranjez doar pentru faptul că duhovnicul meu v-a spus să aveți grijă de mine.

-Știți bine că nu e vorba doar despre asta, noi am tot vorbit până la acest moment.

-Știu, dar nu vreau să simțiți ca pe o obligație ceea ce v-a spus duhovnicul meu.

-Nu. Nici vorbă. Să aveți o călătorie rodnică și să vă întoarceți cu bine.

[1] Se referea la pasiunea  Preasfințitului Varsanufie pentru lectură.
[2] După 20 de ani, mi-am dat seama că fostul meu duhovnic, avusese o așa măiestrie, încât reușise să mă facă dependentă de el dându-mi în același timp impresia că sunt liberă și că alegerile îmi aparțin. În realitate, mă manipula cu dibăcie pentru a ajunge acolo unde își dorea.  Ba mai mult, profitând de încrederea pe care o aveam în domnia sa, mă convingea întotdeauna că ar vrea să-mi facă pe plac, dar că e împiedicat de alții. .  Exemplul cu dorința de a mă călugări este foarte elocvent.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Maicile nu sunt de acord

Nu-mi mai țineți predici!

1 comentariu

🤗🤗🤗🤗

Lasă un răspuns