Un suflet jucăuș…

Aroganța aceea pe care am văzut-o atunci, mai târziu, aveam să înțeleg că era, de fapt, timiditate. Momentul la care mi-am dat seama de asta, a fost una dintre zilele mele de naștere, când, cu ajutorul duhovnicului meu, devenisem mai apropiați și când a vrut să-mi ofere un dar. Nu știa cum să facă, ce să-mi spună, într-un final, a șoptit:

-Asta e pentru tine! La mulți ani!

I-am mulțumit și am zâmbit. Era ca un copil scos la tablă, care se pierduse de tot de teama unei întrebări la care nu ar fi știut răspunsul.

Amintirile legate de Arhiepiscopul Varsanufie sunt foarte multe. Ar putea face chiar subiectul unui roman. Aici voi reda doar câteva dintre ele, care definesc latura bună, latura nobilă a sufletului său și sensibilitatea sa. Sinceră să fiu, doar pe acestea vreau să le păstrez.[1]

Într-o zi am trecut pe la Preasfinția Sa, pe-atunci, să-i duc niște documente. Era la birou. M-a primit bucuros, iar după ce am vorbit despre materialele respective, la un moment dat a zis:

-Mi-e foame. Vrei să mâncăm ceva?

-Da, am spus, dar nu prea văd ce, pentru că, într-adevăr, nu era nimic de mâncare pe birou sau prin împrejurimi.

-Încuie ușa! m-a îndemnat, timp în care a luat din sertarul biroului două pungi cu pufuleți cu surprize.

-De ce să încui ușa? Ce nu aveți voie să mâncați? am întrebat oarecum uimită.

-Normal că am voie să mănânc, dar dacă intră cineva și vede că ditamai episcopul mănâncă pufuleți cu surprize, ce crezi că zice? m-a întrebat zâmbind.

Am luat câte o pungă de pufuleți și când am găsit surprizele, câte o mașinuță în fiecare pungă, dar alt model și de altă culoare, s-a bucurat ca un copil.

-Ia uite ce mașinuță frumoasă! a zis încântat. La tine ce e?

-Tot o mașinuță, i-am răspuns. O vreți?

-Da. Colecționez surprize, a spus ștrengărește.

În timp ce mâncam pufuleți, îl priveam zâmbind.

-Râzi de mine? Vezi, până și tu râzi de mine că mănânc pufuleți.

-Pufuleții ca pufuleții, dar surprizele mă amuză, de fapt reacția dumneavoastră și bucuria de a descoperi ce jucărie se află în pungă.

După ce am servit ”masa” la birou, a ”ascuns” mașinuțele în sertar și și-a continuat activitatea. Atunci mi-am dat seama că, arhiereul acela sobru, cu înfățișare de anahoret, are un suflet jucăuș… de copil.

[1] Mai ales pentru faptul că, după conflictul acela nedorit, dar alimentat de terțe persoane care i-au întins o cursă Arhiepiscopului Varsanufie, în care, din păcate a căzut, a fost foarte sincer și mi-a spus tot ce s-a întâmplat. Din acest motiv, iertarea mea față de Înaltpreasfinția Sa este deplină și sunt convinsă de faptul că nu va mai pica în astfel de curse.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

În aceea zi…

Lasă un răspuns