Un semn al smereniei

Atunci când credeam că am aflat destule despre viața neștiută a Mitropolitului Teofan, am avut surpriza să văd că, ceea ce mi-a fost dat să aud, era doar începutul.

Din cuvintele părintelui ”Tu știi unde doarme, de fapt, Mitropolitul Teofan, atunci când doarme la reședință?” se deducea clar că Înaltpreasfințitul nu doarme numai la reședință. În acel moment m-am gândit la zilele în care este plecat din eparhie și e nevoit să rămână peste noapte în altă parte, dar nu era așa.

Mai târziu aveam să aflu o întâmplare care ar putea fi haioasă, dacă nu ar fi surprinzătoare. Se făcuse igienizarea pădurilor din munții de pe lângă Mănăstirea Durău. În perioada aceea a venit și Mitropolitul Teofan într-o vizită scurtă. I-a spus părintelui duhovnic[1] să-și continue activitatea deoarece se va plimba puțin, apoi va pleca. Părintele l-a întrebat dacă dorește să-l însoțească, iar Mitropolitul Teofan a spus că nu. Duhovnicul s-a retras, iar superiorul său s-a plimbat prin curtea mănăstirii puțin, după care s-a făcut nevăzut.

La un moment dat, cel care îngrijea animalele, a venit la fânărie să ia niște fân pentru grajd. Când a ajuns, a văzut că, pe la mijloc, fânul era presat, semn că se afla ceva sau cineva acolo. Hotărât să vadă cine se ascundea în fân, a pășit grăbit și… a rămas blocat.

-Înaltpreasfinția Voastră…  aaa-ici? a îngăimat nemaiputând să mai facă vreun pas.

-V-am speriat? a întrebat Mitropolitul.

-Ăăă… Da. Mă iertați, nu mă așteptam să vă găsesc în fânărie! Știam că sunteți în mănăstire, dar credeam că sunteți cu părintele duhovnic. Mă iertați că v-am deranjat, poate vă odihneați, poate vă rugați, a înșirat grăbit niște cuvinte.

-M-am așezat puțin. Cea mai bună odihnă, pentru mine, este în fân.

Muncitorul a luat binecuvântare, și-a mai cerut o dată iertare, apoi a plecat. După ce s-a îndepărtat câțiva pași, un alt muncitor, care a apărut de niciunde, îl tot striga. S-a întors și i-a făcut semn să tacă.

-De ce să tac? Auzi…

-Sssst! l-a întrerupt. Mai taci odată! Înaltul e aici!

-Unde? a întrebat în șoaptă.

-În fânărie. Se odihnește, se roagă, nu știu ce face, dar am fost să iau fân pentru animale și l-am găsit acolo.

-Doamne ferește! s-a minunat fratele respectiv. Are ditamai palatul, aici are apartament de protocol și Înaltpreasfinția Sa doarme în fân?

-Ca să vezi și tu! Dacă spunem cuiva, nu ne crede.

Muncitorii au plecat la ale lor, iar Mitropolitul Teofan, după ce a mai stat puțin în fânărie, a început să cerceteze curtea mănăstirii. După un timp, cei din mănăstire, aveau să-l surprindă într-o ipostază și mai șocantă.

[1] Nu voi preciza nici anul și nici numele părintelui duhovnic, pentru că cel care mi-a povestit m-a rugat să nu fac acest lucru și îi respect dorința. Îl apreciază foarte mult pe Mitropolitul Teofan și a dorit neapărat să surprind și acest moment. ”Ar trebui ca lumea să-l cunoască așa cum e, nu așa cum pare că e. Din acest motiv vă povestesc”, a spus.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Unde?

 

Lasă un răspuns