Teodosie – capitol încheiat

Prieteni și neprieteni… să scriu acest articol nu mi-e nici greu, nici ușor. Într-o stare de detașare totală, ceea ce fac acum… este doar o promisiune, pe care, într-adevăr, am fost impulsionată să o îndeplinesc.

Așteptam momentul, declicul, iar el a venit din partea unora dintre dușmanii Bisericii. Le mulțumesc!

Cei care îmi urmăriți blogul, știți că tatăl meu a plecat din această lume. În timpul ”scandalului” cu Teodosie, de fapt, în timpul în care nu am mai rezistat amenințărilor și denigrărilor lui și am început să vorbesc, tata îmi tot repeta: ”împacă-te cu el!”. Îl rugam să mă asculte, să-i spun ce-mi face, dar nu voia. Răspunsul lui era mereu același:

-M-ai văzut tu certându-mă cu cineva? Lasă de la tine și împacă-te cu el! A venit la noi în casă de atâtea ori, l-a cununat pe Lucian (Lucian fiind fratele meu), a stat la masa noastră și tu la masa lui… atâția ani. Cum de ai ajuns să uiți tot? Să mă suni după ce ștergi ce ai scris despre el și după ce te împaci cu el, îmi spunea și îmi închidea telefonul.

Peste durerea provocată de Teodosie venea și neînțelegerea tatălui meu… pe care l-am iubit enorm. Cândva, când voi simți că a venit timpul, voi vorbi și despre relația cu tatăl meu. Acum… pot să spun atât: nu m-a dorit, dar s-a purtat exemplar cu mine. Mi-a dat o educație aleasă, nu m-a nedreptățit niciodată, m-a susținut în toate alegerile mele, a  avut încredere în mine, a recunoscut că nu m-a dorit, pentru că voia băiat, dar a demonstrat că-și poate asuma rolul de tată… cu normă întreagă.

Despre împrejurările în care am aflat că nu m-a dorit și cauza subtilă a neputinței lui de a mă iubi, voi vorbi atunci când voi simți că trebuie să fac asta, dar de vorbit… voi vorbi… Sigur.  

Într-un final… a acceptat să-i spun ce mi-a făcut ”sfântul” și am reușit să-l fac să înțeleagă faptul că: NU MAI EXISTĂ CALE DE ÎMPĂCARE.

Atunci mi-a zis:

-Am înțeles, dacă nu mai există cale de împăcare, să-mi promiți că vei șterge tot ce ai scris despre el și că-l lași în pace.

I-am promis că le voi șterge și că voi face asta atunci când voi simți că trebuie. Și cum tata avea încredere în mine, nu m-a mai presat să șterg articolele, deoarece era convins că, dacă i-am promis, voi face asta.  Și ce credeți că am făcut în timpul în care am lipsit din mediul online… printre altele?

 

Oamenii răzbunării

Să ne întoarcem la subiectul despre care am promis că voi vorbi. V-am spus că am nevoie de timp pentru a selecta niște materiale. Nu am dorit să spun ce aveam de gând să fac, deoarece nu am vrut să le dau prilejul hienelor să meargă ”la vânătoare”… pe blogul meu. Dacă au fost deștepte/ deștepți să salveze anumite materiale, bine, dacă nu, și mai bine.

După cum, cel mai probabil, v-ați dat seama… AM ȘTERS ARTICOLELE CU ȘI DESPRE TEODOSIE. Nu mi-am dorit niciodată această secure a războiului și deși nu eu am ridicat-o, eu sunt cea care dorește să o îngroape… PENTRU TOTDEAUNA.

Teodosie, mă adresez ție: nu îți cer nimic în schimbul acestei hotărâri care te avantajează din multe puncte de vedere; nu doresc să reiau legătura cu tine; nu vreau să te mai vizitez vreodată; nu vreau să fac parte din anturajul tău meschin de navetiști între ”a te lăuda” și a te scuipa; nu aștept nici măcar să-mi spui ”mulțumesc”, pentru că asta ține de educație, iar tu… la capitolul educație… ai rămas la stadiul de nou născut; nu doresc să mai vorbesc despre tine nici în spațiu public, nici în afara lui; nu vreau să mai avem de-a face ÎN NICIUN FEL, NICI EU CU TINE, NICI TU CU MINE. 

Tot ce am făcut până acum, am făcut pentru a te opri din nebunia ta, dar… dacă și după acest articol și după ce am șters celelalte articole GRELE despre tine, activitate care mi-a ocupat mult timp, vei mai face ce ai făcut, înseamnă că nu ai învățat nimic și ca va trebui SĂ FII OPRIT DE TOT.

Rămâi în lumea ta mică și urâtă, bălăcește-te în continuare în mocirlă, eu am ieșit de foarte mult timp ”în ocean”, încă din data de 3 decembrie 2018, moment în care chiar tu mi-ai indicat ”malul” mocirlei… arătându-mi ușa reședinței tale. Mulțumesc! Trebuia să faci asta mai demult.

Suferința pe care am îndurat-o atunci și cea de după, a fost o suferință a renașterii, o durere a creșterii spirituale. M-ai dezlegat de tine dându-mi voie să trăiesc, nu doar să bântui după regulile impuse de tine și implicit de religia care îndobitocește lumea. Mulțumesc! Mulțumesc, Teodosie!

Sper să uiți de mine și să nu-mi mai pomenești numele NICIODATĂ. Nu mai avem ce să ne spunem, facem parte din lumi diferite, nu mai suntem pe aceeași frecvență. Nici nu te iubesc, nici nu te urăsc. ÎMI EȘTI INDIFERENT.

Ești totuși pe aceeași frecvență cu mulți dintre dușmanii tăi și implicit ai Bisericii; cu multe dintre victimele tale și ale sistemului odios. Voi… sunteți oamenii răzbunării. Oameni ca voi nu vor evolua niciodată, nu vor fi niciodată fericiți, nu vor ști niciodată SĂ TRĂIASCĂ… Astfel de oameni își vor risipi viața în lucruri mărunte.

Sunteți într-un cerc vicios în care eu nu am vrut să intru. Tu nu îi vei ierta niciodată, ei nu te vor ierta niciodată.

Pe unii… voi, cei din sistemul devorator de suflete și de vieți, i-ați nenorocit. Voi… aparent o duceți bine, dar viața voastră este, de fapt, un eșec total. Existați fără să trăiți; sunteți niște actori jalnici, într-un spectacol la fel de jalnic; în momentul în care se lasă cortina deveniți cei mai vulnerabili și nefericiți oameni; vă mințiți că sunteți adulați, dar voi știți că NU VĂ IUBEȘTE NIMENI; fără cruce și fără veșmintele de circari sunteți niște inadaptabili… niște rebuturi.

Am stat printre voi 20 de ani și vă cunosc, așa cum nu vă cunoaște nimeni. Știu că sunteți plini de traume, de fobii de tot felul, pe care eu… atunci… le credeam ispite. Știu ce coșmaruri aveți, știu că vă e frică și de umbra voastră. De ce? Pentru că ”ați făcut prea mult bine, i-ați slujit prea mult lui Dumnezeu”.

Dacă vă scoate cineva din zona voastră de confort… sunteți zero.   

 

Pusă la zid și de cre(ș)tinii lui Teodosie și de dușmanii lui

În viața lui Teodosie… am fost o prezență foarte discretă. Am fost omul din umbră care îl susținea în toate și care îi era alături 24 din 24, dacă era nevoie. Nu m-am băgat niciodată în viața lui, nu i-am spus ce să facă și ce să nu facă, nu i-am spus cu cine să se întâlnească și cu cine nu etc. Cum aș fi îndrăznit să-i spun? Doar era ”îngerul, sfântul coborât din icoană, eroul meu”. Credeam că ÎNTOTDEAUNA este inspirat de ”duhul sfânt” și nu are cum să greșească. Din acest motiv mi-am și pus viața în mâinile lui.

Deși, în cei 20 de ani, am fost o prezență discretă… tot s-a dus vestea că eram ”fiica duhovnicească a episcopului, apoi Arhiepiscopului Teodosie, ba, mai mult, omul lui de încredere”, cel mai loial om din viața lui, cum chiar el mi-a spus de foarte multe ori. Și… inevitabil… am fost pusă la zid de dușmanii lui.

Când am aflat că nu e deloc un sfânt, așa cum am crezut… și am spus asta, am fost pusă la zid de acoliții lui, printre care… unii naivi, alții… niște scursuri. Și dacă totul s-ar fi oprit aici… Nu.

După ce am reușit să-l opresc pe Teodosie din nebunia lui de a comanda să fiu denigrată public și m-am oprit și eu din a-i răspunde, am fost pusă la zid, DIN NOU, de dușmanii lui, deși eu le-am spus, DE LA ÎNCEPUT, că nu vreau să mă răzbun.

Am conștiința împăcată, deoarece tot ce am făcut, am făcut din convingere, și în tot ce am făcut, am fost foarte sinceră. Când am crezut cu toată ființa mea că Teodosie este sfânt, am spus și am scris că este sfânt; când m-am convins că este un impostor și nu numai, am spus că m-am înșelat în privința lui.    

Din toate cele întâmplate… am învățat multe, dar am și înțeles că… eu… atât pentru Teodosie, cât și pentru dușmanii lui, nu am contat ca om, ca ființă, m-au văzut doar ca pe un instrument al răzbunării.

Mă bucur că toți au dat cărțile pe față. În acest fel m-au ajutat să fac ordine desăvârșită în viața mea, să nu mai acord spațiu și timp celor care mă văd ca pe un obiect.

 

Nu mai public volumul 2 al lucrării ”Mai mult decât o carte – Adevărul”  

Deși lucrarea este terminată din data de 16.03.2020, deși au fost destule cereri/ presiuni să o public, am simțit că trebuie să mai aștept.

Dacă aș fi făcut asta din răzbunare, ar fi trebuit să o public de foarte mult timp. În acest fel… Teodosie ar fi primit o lovitură pe care ar fi meritat-o și care l-ar fi afectat foarte mult. Dar… repet, nu vreau și nu am vrut să mă răzbun, am vrut să înțeleg lucrurile, să înțeleg de ce s-au întâmplat atâtea, să-mi învăț lecțiile, să merg mai departe și să evoluez din toate punctele de vedere și mai ales din punct de vedere spiritual.

Cineva mă îndemna să o public… totuși… aducându-mi următoarele argumente: ”Ți-a mâncat 20 de ani din viață; nu trebuie să-l ierți pentru că va face la fel; ai pierdut atât timp să o scrii; ar trebui să o publici măcar pentru bani!”.

Aș vrea să-i răspund și public:

1.Sigur, 20 de ani înseamnă mult, foarte mult, din viața unui om, dar eu cred că drumul meu, pentru evoluția mea spirituală, trebuia să treacă pe acolo. Și mai cred și altceva. Poate una dintre misiunile mele este să deschid ochii celor care poartă lanțurile înrobirii pe care le-am purtat și eu.

Dacă nu aș fi stat 20 de ani în cloaca numită B.O.R., nu aș fi putut nici să vorbesc pe limba lor, nici să-i bat cu propriile lor arme.  

2.Nu-l iert pentru că merită, îmi e indiferent… pentru că merit eu să fiu liniștită. Dacă m-a manipulat 20 de ani, acum să-i dau în continuare niște ani… ocupându-mă de el? Exclus. Dacă își vede de blocajul lui, repetând zilnic un ritual stupid și fără rost, NU MĂ INTERESEAZĂ VIAȚA LUI. N-ați văzut că a intrat într-un cerc vicios din care nu poate ieși? În fiecare zi… slujbă dimineața, slujbă seara, dezlegări și între… strategii meschine. Cum să mă intereseze viața unui astfel de om? Eu am alte aspirații, nu pot contabiliza și taxa acțiunile unui om care nu știe pentru ce trăiește. Habar nu aveți ce proiecte importante și interesante am. De ce m-aș ocupa de unul pe care… parcă… l-am cunoscut într-o altă viață?

3.Nu am pierdut timp scriind, pentru mine a fost o terapie, care m-a ajutat să elimin toate tensiunile interioare și traumele făcute de un astfel de ”personaj”. Chiar dacă va rămâne literatură de sertar, pentru mine, va fi un câștig.

4.Să public o carte pentru bani? Nu. Exclus. Nu m-ar încânta niște bani câștigați din răzbunare, ba, dimpotrivă, m-ar încurca. 

 

Acuzată că am jucat dublu

Dacă prima dată când am spus că relația mea cu Teodosie s-a încheiat, dușmanii erau îndreptățiți să aibă suspiciuni, să creadă că aș putea să joc dublu, acum, după ce am spus atâtea despre Teodosie (și încă am spus puține), pentru că nu vreau să intru în jocul răzbunării, au zis din nou că joc dublu.

Mă întreb: cât de puțin la minte poate fi un om, să creadă că m-ar fi pus Teodosie, să mă ”infiltrez” printre ei expunându-l în felul în care am făcut-o, încercând să-l opresc din nebunia de a mă ataca? Să mă ”infiltrez” printre ei și să aflu ce ? Ce aș fi putut să aflu din moment ce ei spun tot public?

Deși sunt încă multe de povestit, mă opresc aici. Am obosit scriind 😊; scriind despre acest subiect.

Înainte de a încheia articolul, mă adresez din nou lui Teodosie.

Sper să nu-mi mai dai ocazia să mai scriu ceva despre tine, pentru că NU MAI VREAU, NU MAI INTRI ÎN SFERA MEA DE INTERES.

Sper că ai învățat ceva din nesăbuința ta și că ai înțeles că cei pe care i-ai folosit să mă atace, te pot ataca și pe tine, cu aceeași ură și cu aceeași răutate.

Sper că nu faci ”consiliu de coroană”, pardon, de mitră și să le ceri ”un sfat” sau să-i întrebi ce cred ei că se ascunde în spatele hotărârii mele de a șterge articolele despre tine. Am spus care au fost motivele și îți mai spun încă ceva… PUBLIC. Dacă îți voi cere cel mai neînsemnat lucru în schimbul acestei acțiuni, TE ROG SĂ MĂ ÎNREGISTREZI ȘI SĂ FACI PUBLICĂ ÎNREGISTRAREA!

Nu voi mai scrie despre tine, dar asta nu înseamnă că nu voi mai scrie despre efectele devastatoare pe care le-a avut religia asupra mea și pe care le are asupra omenirii. Până la urmă… tu ești un exponent al acestei odioase instituții.   

În articolele care vor urma pe această temă, când îmi va fi imposibil să te ocolesc, pentru că tu m-ai pus lanțurile religiei, voi spune, cel mult, fostul meu duhovnic, dar voi încerca, pe cât posibil, să te ocolesc.

Teodosie… ține minte! Mai ales viața ta este așa: ” o umbră trecătoare, un biet actor care se împăunează și se agită atât timp cât e pe scenă și despre care, apoi, nu se mai aude nimic.”  – William Shakespeare

1 comentariu

Exact ,20 de ani de învățătură, de lecții, examene ….ai terminat cu brio-Felicitari!!!
Incepe un nou capitol cum numai tu stii sa-l împodobești cu tot frumosul unui suflet deosebit –

Lasă un răspuns