Teatrul fatal

mă umilesc cuvintele nescrise
trosnesc în mine amintiri de vreasc
mocneşte neputinţa în culise
regizorul ordonă să mă nasc
actorii-şi fac credibil meseria
şi figuranţi se-mpiedică orbeşte
un urlet este şi scenografia
în loc de-aplauze se tânguieşte

spectacolul va fi un circ banal
o pânză de decor ne stinge jarul
lipseşte personajul principal
şi-l va înlocui pe loc portarul
scenarii albe se căiesc şi mor
tu eşti aici şi eu în altă parte
când ne vom întâlni întâmplător
ne va-mbrânci comedia de”ll arte

celebritatea ne va şantaja
cu aerul bolnav, al unei târfe
ne sriu absurd, arhivele, deja
iar cronicarii ne vor scrie-n bârfe.
plouă cumplit, afară e urât
ce-mi mai doresc amarnic, în neştire
e să-nţeleg. De ce-am iubit atât,
Teatrul fatal drogat cu neiubire.

Clara Mărgineanu, volumul ,,Prizonierul libertăţii”, Editura ,,Cartea Românească”, 1998.

Călătoria

Lasă un răspuns