Te vrem alături de noi!

Întoarce-te, Clara ! Mai ai multe de oferit acestei lumi, chiar dacă lumea nu ți-a oferit mai nimic. 

Întoarce-te! Noi, prietenii tăi… suntem altfel fără tine!

Privesc darurile pe care mi le-ai dat și … mă rog, mă rog să te întorci!

Te vrem alături de noi, Clara Întoarce-te!

 

Poate chiar a fost vară

Hai, descântă-mi genunchii, pe un val răsărit
Într-o toamnă din focul mirodeniei arse
Pe un drum hăituit de puterile stoarse
Hai, descântă-mi final, de trecut scrijelit.
Niciodată destul, din trecut nu îmi smulg
Un căpăstru de gând, să mă tragă, urcând
Către ce mi-a ghicit, o ţigancă în gând
,,Vei mânca rădăcini, vei visa într-un fulg…”

Ce vacanţe, ce mări, câtă sete, nu spun
O rafală de puşti, cineva, în genunchi
Ninge cel mai frumos prin inele de trunchi
Vânt stârnit peste veri, tânguie a Crăciun,
Doar un prieten ales, dintre cei foarte buni
Îmi dă greieri ucişi să îmi cânte magii,
Mai ales, când mi-ai scris că nu poţi şi nu ştii
De ce umbre de scoici, din cenuşă aduni
Catifea de lumină, o iubire-ncercată
Altă mare, alt ţărm, într-un toc de vioară
Chiar a fost sau va fi, vis de odinioară
Poate mor. Poate sunt. Poate chiar a fost vară.

Clara Mărgineanu

Aşchii de icoană

Lasă un răspuns