Suntem bolnavi de indiferență…

Am văzut clipul de mai jos aseară, dar nu am avut puterea sa îl postez. Si acum mi-e greu… 

Suntem bolnavi de indiferență…

Da Shanti  sufletul ei striga după ajutor, dar nu a avut cine să-l audă… 

<<Dragii mei… Scriu aici, pt ca doar cei ce sunt pe o frecventa comuna sa imi poata „prinde”, neantizat, gandul… Sunt trista pentru ca am vazut filmarea cu doamna Stela la Gala Femeilor de Succes… Pana acum am fost oarecum multumita si am felicitat-o in gand pt taria de a pleca asa…. sageata, sa strapunga Cerul si sa ajunga Acasa, cand o alta posibilitate cu care moartea ne-a obisnuit este durerea indelungata dinaintea plecarii… Insa acum sunt trista… Doamna Stela Popescu, urcata pe scena Galei, era in plina desfasurare a propriei morti, in plin anevrism… iar atentia tuturor a fost la mentinerea aparentei, la „musamalizarea” unui discurs ce striga dincolo de tacerea ori incoerenta clipei de viata, dupa ajutor. Ce fel de ajutor?! Acela al unei atentii reale din partea semenilor… Privirile tuturor, insa, au patinat pe realitatea dureroasa ca pe gheata si cazand, s-au oprit in multumirea de sine ca fiecaruia dintre privitori nu i s-a petrecut asa ceva… Sunt trista pentru acest nivel scazut de adevar din inima noastra! Pentru acesti ochelari foarte mondeni pusi, de cele mai multe ori, pe vedere. Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!>> – Shanti Nilaya

 

Lasă un răspuns