”… sunt dispusă să renunț…”

Cu privirea în pământ și apăsată parcă de grele poveri, am plecat spre biroul Preasfințitului. Am intrat cu ochii înlăcrimați.

-Dar ce ați pățit? m-a întrebat după ce mi-a dat binecuvântare.

I-am făcut semn să mă lase puțin. Îmi venea să plâng și nu aș fi vrut totuși.

-Luați loc! a continuat. Când sunteți pregătită vă ascult.

Înghițindu-mi lacrimile și ocolindu-i privirea am încercat să mă adun.

-Preasfințite, este adevărat că sunteți batjocorit și umilit pentru faptul că mă spovediți? am întrebat după un moment de tăcere. De fapt este. Părintele Băbuș nu avea de ce să mă mintă.

Duhovnicul meu a oftat. Mi-am dat seama că nu ar fi vrut să aflu.

-De ce nu mi-ați spus, Preasfințite? De ce? Nu meritați să vi se întâmple asta, am zis abia abținându-mă să nu plâng. M-ați ajutat și mă ajutați enorm. M-ați înțeles și mă înțelegeți cu toate nebuniile și cu toate ifosele mele. Și eu ce fac pentru Preasfinția voastră? Vă aduc fără să vreau cuvinte grele? Preasfințite, simt nevoia să vă protejez, chiar dacă asta ar presupune să renunț de tot la Preasfinția voastră.

-Ce vorbă e asta? a întrebat tot oftând.

-Nu e doar o vorbă, Preasfințite. Vreau să fiți liniștit. Și dacă eu sunt fără să vreau o sursă a neliniștii Preasfinției voastre, eu sunt dispusă să renunț. Mai bine mi-e greu mie decât să vă fie greu Preasfinției voastre. Și dacă nebunii ăia cu suflet mic au nevoie să vă audă că mă vorbiți de rău, dacă asta îi mulțumește, atunci chiar vă rog să o faceți!

-Încetați? Cum vreodată ați crede că aș putea să vă vorbesc de rău?

-Dacă e nevoie, eu vă rog să faceți lucrul acesta! Nu mai suport să știu că vi se spune că vă sunt  informatoare și mai mult decât atât, nicidecum fiică duhovnicească. Până acum nu am știut, acum știu.

Preasfințitul a așezat niște dosare pe birou. Nu pentru că ar fi fost nevoie, ci pentru că ceva se întâmplase în sufletul Preasfinției sale. Duhovnicul meu este un om foarte sensibil, chiar dacă uneori vrea să ascundă acest lucru. Și atunci era unul dintre momentele în care voia să-și ascundă sensibilitatea.

-Gata! Încetați cu acest dicurs, a spus când s-a simțit suficient de pregătit. Niciodată, dar absolut niciodată nu voi lovi într-un om pentru a-mi fi mie bine. Vă apreciez spiritul de sacrificiu, vă admir pentru asta, dar nu vă voi întoarce spatele din cauza unor vorbe. Nu mi-ați greșit cu nimic, nu am niciun motiv să rup legătura cu dumneavoastră.

-De ce nu mi-ați spus, Preasfințite? De ce?

-Pentru că am intuit că veți reacționa așa, din acest motiv nu v-am spus. Și dacă vreți să fiu sincer și o să fiu, îmi pare rău că ați aflat… a spus ba privindu-mă, ba ocolindu-mi privirea.

-Astăzi a fost ultima zi când am mai trecut pe la birou, am continuat.

-Vă rog, încetați!

-Nu, Preasfințite, nu mai trec, am spus răspicat. Voi veni la reședință și asta numai noaptea. Trăim într-o lume în care ni se pun gratuit etichete. Din acest motiv trebuie să ne ferim de ochii lumii, care privesc totul prin prisma păcatului. De gura ei ahtiată după mizerii și de pântecele ei flâmând după bârfă. Mie nu-mi pasă câtuși de puțin ce spun oamenii despre mine, mi-a păsat cândva…

-Și de ce ați crede că mie mi-ar păsa? m-a întrerupt.

-Poate că nu vă pasă, dar nu mă simt eu confortabil să știu că sunteți întrebat cum vă e …  adică eu. Nu mă mai simt în stare să vorbesc despre acest subiect. Chiar că îmi vine să plâng.

-Vă rog să vă liniștiți! Bine facem așa cum spuneți dumneavoastră. 

-Vă mulțumesc! Mă retrag și așa mi-e ca un ghimpe în inimă faptul că m-au mai văzut unii intrând și azi aici.

-Ne rugăm? m-a întrebat având pe chip o blândețe ca o mângâiere.

-Da, ne rugăm, am zis aproape plângând.

-Haideți diseară să vă citesc o rugăciune! Veniți?

-Da, vin. Pe la ce oră?

-Pe la 20.30.

-Bine. Așa rămâne, am spus și luând binecuvântare am plecat.

Când să ies pe poarta Arhiepiscopiei, am dat nas în nas cu unul dintre cei enumerați de părintele Băbuș.

-Doamne ajută! Ce faceți?

-Mulțumesc bine, i-am zis fără să-l privesc.

-Ce ați pățit? V-ați certat cumva cu Preasfințitul?

-Mă scuzați, mă grăbesc, am spus și am plecat lăsându-l să creadă ce vrea.

Foto din arhiva personala

Va urma

Fragment din

Lasă un răspuns