Stări…

Deși îmi făceam datoria, deși zâmbeam când era nevoie, simțeam cum mă degradez, simțeam cum îmi îmbătrânește sufletul, iar asta, în scurt timp, avea să se vadă atât pe chipul meu, cât și în atitudinea mea. Purtam numai haine cernite. De multe ori cunoștințele mă întrebau după cine țin doliu. Nu țineam doliu după o persoană, țineam doliu după propria mea viață, care, în mine, începuse să apună.  

Fragment dintr-un viitor roman… 

Mihaela Ion 

Părea

 

Lasă un răspuns