”Spovedesc florile…”

Într-o zi am mers la Mănăstirea Radu Vodă și, în grădina de lângă reședința Preasfințitului Varsanufie, am văzut un călugăr ghemuit. Mi s-a părut că ar fi Preasfinția Sa, dar parcă nu-mi venea să cred. Când m-am apropiat mi-am dat seama că era chiar Arhiereul Varsanufie.

-Ce faceți aici? l-a întrebat.

-Spovedesc florile, a spus zâmbind.

-Ce sugestiv! Păi, atunci să le spovedesc și eu, am zis și am început să smulg ierburile dintre flori. Și ce facem cu ”păcatele” astea dintre flori? am continuat în aceeași notă.

-Le aruncăm la gheenă, așa cum sunt aruncate și păcatele celor care se spovedesc.

-Mă uimiți! Răspunsurile dumneavoastră mă fac să cred că ați avea mare succes dacă ați scrie… măcar un roman.

-M-am gândit la asta, chiar am și făcut unele însemnări, dar nu am timp. Scrii tu și pentru mine și asta mă bucură enorm. Nu ți-am spus niciodată, dar îți spun acum. Să știi că de multe ori m-am regăsit în ceea ce scrii. Și acesta este un motiv pentru care îți citesc materialele, înainte de publicare, cu mare interes. Într-o zi mă gândeam că, într-un fel, tu ești și produsul meu.

-Oarecum da. Și pentru asta vă sunt recunoscătoare. Dacă duhovnicul meu m-a susținut și m-a încurajat la început, dumneavoastră nu doar că m-ați încurajat, dar v-ați și implicat în tot ceea ce înseamnă ”nașterea” unei cărți.

Și chiar așa este. Multe dintre subiectele cărților pe care le-am scris până la plecarea din București a Arhiepiscopului Varsanufie, acum, au fost sugerate de Preasfinția Sa. La toate cărțile, indiferent dacă subiectul era ales de mine sau de Preasfinția Sa, mi-a fost alături de la început până la apariția cărții. Îi citeam în fiecare zi ce scriam, la final făcea eventualele corecturi, alegeam împreună imaginile pentru copertă, decideam împreună varianta finală a coperții. Din acest motiv aveam și un ”ritual”: de fiecare dată când mai tipăream o carte, primul volum din primul pachet desfăcut, i-l ofeream Preasfinției Sale și… momentul acela se transforma în sărbătoare.[1]

În anii petrecuți alături de Arhiepiscopul Varsanufie, pe atunci, episcopul, am descoperit la Preasfinția Sa calitățile unui om foarte responsabil și muncitor. De multe ori l-am auzit spunând că cea mai mare încredere are în ceea ce face Preasfinția Sa și că preferă să muncească suplimentar, decât să se bazeze pe cineva care ar face lucrurile fără dăruire. Și când spunea că preferă să muncească, nu se referea doar la munca de birou, ci și la muncă fizică. Eu l-am văzut pe Preasfințitul Varsanufie[2], în ipostaze în care prea puțini l-au văzut. Și când l-am văzut prima dată, nu-mi venea să cred că un arhiereu poate face o așa muncă brută.

Într-o seară, eram la Mănăstirea Radu Vodă. La un moment dat a venit și Preasfințitul Varsanufie dintr-o deplasare. Era foarte bine dispus și deși abia ajunsese la mănăstire, m-a invitat să mergem la birou pentru a sta puțin de vorbă.

[1] Voi aminti totuși câteva subiecte (titluri) sugerate de Arhiepiscopul Varsanufie: Gânduri pentru cei ce suferă; Călăuza; Cu Hristos în spatele gratiilor; Ruine spirituale
[2] Voi folosi această formulă, atât timp cât mă voi referi la perioada petrecută la București

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

Un suflet jucăuș…

Old Watch

Lasă un răspuns