Spovedania ploii…

Am… Am văzut multe… multe… Şi acum… toate sunt de-a valma în lacrimile mele…

Am văzut… un copil orfan care încerca să fugă de mine şi striga:
-Mama! Unde o fi mama? Cum o arata mama???

Am văzut… o femeie cu doi copii mici, care alungată de-acasă de un bărbat iresponsabil, fugea şi ea de mine şi striga:
-Doamne, Doamne!!!
Am văzut… un bătrân care, în graba lui de a fugi de lacrimile mele, a scăpat din mână pâinea căpătată. A ridicat-o … plină de noroi:
-Doamne… şi pâinica asta am scăpat-o, până şi… pâinica asta, dar o mănânc aşa… alta nu mai am!!!

Am văzut… un câine care se ghemuise sub felinarul de la mormântul stăpânului…

Am văzut o bătrână care, sub streaşina casei, îşi aştepta copiii, iar ei… nu mai veneau.
-De ce, mamă, m-aţi uitat? De ce? îngăima bătrâna…

Şi… am mai văzut… o fată!!! O fată care iubea… care îl iubea… O iubire neîmpărtăşită… sau poate interzisă… sau poate neînţeleasă de oameni…

Ea nu fugea de mine! Ea plângea în braţele mele şi-mi mulţumea:
-Mulţumesc!!! Mulţumesc!!! Tu îmi acoperi foarte bine lacrimile…
Ea plângea în braţele mele… O fată care iubea… care îl iubea

 

Regăsire

Lasă un răspuns