Și ea se droghează, de fapt o droghează părinții

 

Larisa a vrut să-și aprindă o țigară, dar pentru că era deja destul fum în casă și știind că nu fumez, a pus țigara în pachet.

-Cum ți-e aici Larisa? am întrebat-o cu strângere de inimă.

-Cum să-mi fie… rău. M-am acomodat greu la astfel de condiții, de fapt nu știu dacă m-am acomodat, mai degrabă, nu-mi mai pasă ce se întâmplă cu mine. Ai nimerit într-un moment bun, pentru că până să vii tu, ne-am administrat drogul, dar să ne vezi când intrăm toți în sevraj.

-Toți sunt consumatori de droguri?

-Toți.

-Păi am văzut aici și o fetiță de vreo 10 anișori care dormea.

-Nu are 10, are 7 și, da și ea se droghează, de fapt o droghează părinții.

-Nu pot să cred așa ceva… am zis de-a dreptul oripilată.

-Ba să crezi! Aici e iadul pe Pământ.

Am oftat și mi-am trecut mâna peste frunte. M-am ridicat și am deschis ușa la camera vecină. Fetița dormea pe un pat acoperit cu o pătură zdrențuită. Îmi venea să o iau în brațe și să fug cu ea, să o scot din labirintul morții. M-am întors totuși și m-am așezat lângă Larisa.

-Cum să te ajut? am întrebat-o cu lacrimi în ochi.

-Nu ai cum. Pentru mine e deja prea târziu. Povestea mea, însă, ar putea să te ajute și pe tine și pe alții. Aveți grijă pe cine iubiți, căci uneori, dragostea poate ucide. Totuși mă poți ajuta cu ceva. Dacă mă mai vizitezi din când în când, pentru mine e un mare ajutor. Aș vrea să rămâi tu liantul dintre noi și lumea normală. În acest fel îmi voi aminti ca am fost cândva om, nu o legumă dependentă de o seringă.

Fragment din cartea ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”

1 comentariu

O Doamne apără!!!

Lasă un răspuns