Sfânta Parascheva părea vie

Clepsidra timpului își măsura curgerea în clipe, ore, săptămâni, luni, ani… Bucurii, tristeți, împliniri, neîmpliniri, așteptări, toate câte le poate trăi omul pe parcursul unei vieți, se adunau în bagajul nevăzut al sufletului.  

Anul 2009. Lucram la cartea ”Prin anotimpuri la mormântul lui Eminescu”. În acel an, în data de 17 octombrie, am plecat către Iași, pe urmele marelui poet.

L-am sunat pe Înaltpreasfințitul Teofan și i-am spus că vin într-o delegație pe meleagurile moldave, că voi merge să mă închin la sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva și că aș vrea să trec și pe la Înaltpreasfinția Sa pentru a-i lăsa niște cărți și nu numai.

Acea deplasare am considerat-o și ca pe un dar de ziua mea ce tocmai trecuse – 15 octombrie, bucuroasă fiind, că ajung și în preajma zilei de naștere a Înaltpreasfințitului Teofan – 19 octombrie.

După o călătorie obositoare, dar foarte frumoasă, un panou de semnalizare anunța că am ajuns în Iași. Așa cum îmi propusesem, primul popas l-am făcut la Catedrala Mitropolitană.

Începuse să plouă… bătea vântul, dar cu toate acestea, marea sărbătoare își mai lăsase încă aripile deschise. Deși racla cu sfintele moaște fusese dusă în biserică, mai erau câțiva credincioși care așteptau să se închine. M-am așezat și eu la rând. Peste baldachinul plin de flori, pe care sfânta își odihnise trupul, aducând mângâiere atâtor oameni, picau lacrimi din cer… Florile, proaspete încă, se legănau în bătaia vântului, adunând stropii de ploaie ca pe niște perle desprinse din aripi de înger.

În mai puțin de 10 minute, am ajuns la racla cu sfintele moaște. În momentul în care m-am aplecat să-i sărut mâna, am simțit, cum din trupul sfintei, veneau valuri de lumină și de căldură. Mi-am așezat capul pe mâna sfintei. O îmbrățișare mai presus de fire, m-a făcut să-mi dea lacrimile. Sfânta Parascheva părea vie, părea că inima ei, plină de iubire, bătea în ritmul veșniciei. N-am știut ce să o rog, nu am știu ce să-i spun. Sentimentul de gratitudine pe care-l născuse în inima mea, m-a făcut doar să-i mulțumesc.

I-am sărutat mâna, cu evlavie, luând cu mine îmbrățișarea aceea caldă plină de lumină și de iubire. M-am retras într-un colț al bisericii și am privit în continuare racla, credincioșii, lumina… iubirea. Ploaia ce se auzea bătând în ferestre, îi spunea timpului timp, Sfânta, în biserică, îi dădea timpului veșnicie. Am rămas acolo până când s-a închinat și ultimul credincios, până s-a pus capacul raclei, până când preotul de rând mi-a spus că trebuie să încuie biserica.

I-am mai mulțumit încă o dată Sfintei și, ieșind din Catedrală, m-am îndreptat către reședința Înaltpreasfințitului Teofan. În drum spre reședință, mi-am dat seama că nu cumpărasem nimic. Nicio icoană, nicio cărticică despre viața Sfintei, nimic. Bucuria pe care mi-o oferise Cuvioasa Parascheva mă făcuse să uit de tot și de toate.

De la ușa reședinței, l-am sunat pe Înaltpreasfințitul Teofan și i-am spus că am ajuns. Imediat ce am închis telefonul, a venit un preot și mi-a deschis, invitându-mă să iau loc în living.

-Înaltpreasfințitul întârzie doar câteva minute. Are de încheiat o convorbire și vine.

-Aștept. Nu e nicio grabă.

I-am mulțumit părintelui, după care s-a retras. Rămasă singură în living și curioasă cum sunt de fel, bineînțeles că nu m-am așezat niciunde. Pe de o parte simțeam nevoia de mișcare după atâta drum și pe de alta, voiam să și văd, cât mi se permitea, reședința în care locuia Mitropolitul Teofan. Un adevărat palat, totul somptuos, totul încântător… Mi se părea că dacă mai înaintez puțin mă pierd prin palatul, parcă, fără de sfârșit. La un moment dat am auzit o ușă deschizându-se. M-am întors. Era Înaltpreasfințitul ținând în mâini, o mulțime de daruri printre care o icoană cu Sfânta Parascheva și cărți despre viața Sfintei.

-Doamne ajută! Bine ați venit! Acestea sunt pentru dumneavoastră, a spus, oferindu-mi darurile.

-Vă mulțumesc mult, Înaltpreasfințite. Chiar mă gândeam că, de atâta bucurie pe care am simțit-o la racla sfintei, am și uitat să cumpăr și eu ceva, să am ca amintire, dar sigur Sfânta știa că voi primi de la Înaltpreasfinția Voastră, am spus zâmbind.

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – fragment

Va urma

 

Volumul 2 – Mai mult decât o carte – Adevărul – 18

1 comentariu

Ce frumos!!!

Lasă un răspuns