Sfânta a plâns prin ochii Mitropolitului…

”Multe lacrimi au curs pe obrajii celor care au dus-o pe Sfânta în acest pelerinaj prin îndurerata și încercata Moldovă… De la vlădică la opincă, lacrimile au curs șiroaie tot drumul… Lacrimi de milostivire, de bucurie amestecate cu durere, dar și cu speranță că bunul Dumnezeu va risipi această molimă cu rugăciunile Cuvioasei.

Sfânta a privit spre poporul dreptmăritor și a plâns prin ochii Mitropolitului…

Deși a fost prestabilit în linii mari un anume itinerar, faptul minunat a constat în reacțiile sufletești intempestive ale Părintelui Mitropolit Teofan de a schimba subit, la dreapta sau la stânga, cu abateri de la traseu, porniri sufletești pe care am putea să le punem pe seama dorinței Sfintei Cuvioase de a merge prin anumite locuri, deloc întâmplătoare.

Cum se face sau cum se poate explica faptul că Sfânta era așteptată în genunchi, cu lumânări aprinse sau cu buchete de flori de credincioși și credincioase care nu aveau de unde ști că va trece Sfânta pe acolo?

Cum poți să tâlcuiești întâmplarea deloc întâmplătoare că, după ce te abați de la drum între două localități mari și ajungi pe coclauri, mergând pe dealuri, pe drumulețe, prin sate uitate de lume, printre câmpuri, te întâmpină sus pe un deal, în fața unei case izolate, la o margine de sat, în genunchi, o bătrână, cu lumânarea aprinsă în mână, care neavând informații oficiale, ori telefon, ori știri de pe internet, stătea în poarta casei pregătită pentru această neașteptată, nepregătită, neanunțată vizită… Sau altă tânără care cobora în fugă în alt loc cu un braț plin de flori, care erau dedicate Sfintei Parascheva. Și ca ea alții și alții, asemenea…”

https://doxologia.ro/marturii-din-timpul-procesiunii-cu-moastele-sfintei-parascheva?fbclid=IwAR2ycenvknVmixMRx1bxHm5i4DKCH9a3FgWusFnlSHFaEzuBJ32SStasmXo

 

Este pentru a treia oară în istorie

Lasă un răspuns