Se prăbușise nemilos Universul…

 

Îl priveam și mă durea neputința… neputința de a-l ajuta… Vedeam cum pentru duhovnicul meu se prăbușise nemilos Universul… Nu mai vedea pe nimeni, nu mai auzea pe nimeni… Doar un fluviu de lacrimi dintr-un suflet de copil străbătea pustiul durerii… Sub tălpile grele ale Universului era doar Preasfinția sa cu sufletul mamei sale în brațe… O imagine duioasă și sfâșietoare… Atât de sfâșietoare încât simțeam că mi se topește inima…

Mama Elisabeta pleca…

Din nou la Constanța…

 

 

 

Lasă un răspuns