Scrisoare de dragoste

”Dacă  fi sculptori face o statuie care i imortalizeze inocenţa.

Şi din noaptea trecutului, peste care cursese atâta pustiu de ani, se desprinse vie, ca o rază de lumină, dragostea ei dintâi.

Mă uit pe geam şi, în loc să văd peisajul, îmi apare el, multiplicat în mii de înfăţişări şi culori. Chipul lui izvorăşte mereu şi din fiinţa mea, unde se află culcuşul amintirilor noastre bune şi rele, şi retrăiesc fragmentar tot ceea ce a fost şi ceea ce are un farmec inedit, pentru că ştiu că de-acum n-o să mai fie nimic, de-acum începe neantul.

Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea.

O femeie simte adesea dincolo de simţuri.

Nu pot uita visul pe care l-am trăit împreună. Numai trezirea din vis aş vrea s-o uit.

Vorbesc numai gândurile, dar cine le aude? Până la urmă amuţesc şi ele.

Preţul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.

Există şi oameni inapţi de a gusta fericirea.

Viaţa din mine cere ca zilele care pleacă în trecut să nu moară.

Gestul ei răsună în fiinţa mea cu ecouri profunde. E mesajul fericirii sau însăşi fericirea? 

Dar există, pesemne, un fir nevăzut care-i leagă pe oameni unii de alții pe deasupra conștiinței de alarmă, care se declanșează din senin, fie sub forma știrilor telepatice, fie a presimțirilor neliniștitoare, și aceste subtile și tainice mecanisme ne vestesc ceea ce trebuie să aflăm.” – Mihail Drumeș

Până la… un nou început… de săptămână – Scrisoare de dragoste

 

Lasă un răspuns