„Să vezi iarăși” – 2

 

În grupul meu de prieteni, lecția pe care trebuia să o învățăm era clară: în spatele izolării la domiciliu… acasă… se afla, de fapt, întoarcerea noastră către noi. Chiar dacă acest virus care a paralizat lumea la nivel mondial a fost făcut (conform unor voci) pentru a distruge economia globală, dar și pentru a decima populația, omul însă, trecând peste această barieră oarecum ușor de perceput, poate transforma răul în bine.

Dacă o situație grea este îngăduită de Dumnezeu, cu siguranță, în spatele acelei situații, se află un bine. Depinde de om dacă vrea să înțeleagă sau nu mesajul, dacă vrea sau nu să metamorfozeze omida ascunsă în ”ou” într-un fluture de mătase vesel și liber.

Omenirea, de mult, se îndreaptă spre depărtarea de sine. Câți dintre noi nu căutăm compania celorlalți? Câți dintre noi nu fugim de singurătate? Ba, mai mult, unii chiar suferă de sindromul salvatorului, având o nevoie bolnăvicioasă de a-i ajuta pe alții chiar și atunci când nu li se cere ajutorul.

Astfel de persoane au nevoie, de fapt, să se salveze pe ele, dar nu au curajul să ”privească în ochi” propriile traume și frustrări. Nu au curajul să pătrundă adânc în sufletele lor ca să vadă și să recunoască întunericul din ei. Nu au curajul să accepte că ei, în fața propriilor ochi, sunt nimeni. Nu au valoare, nu au stimă de sine, nu au o direcție clară în viață. ”Salvându-i” pe alții simt că sunt cineva, se mint că sunt iubiți și apreciați, au impresia că fac negoț cu sentimente, că ajută în schimbul aprecierii celui ”ajutat”. În realitate, nu ajută pe nimeni și nu se ajută nici măcar pe ei.

Cei ”ajutați” de astfel de oameni sfârșesc, mai devreme sau mai târziu, într-un colaps, fie financiar, fie sufletesc, fie emoțional, deoarece ”salvatorul” nu-și va dezlega victimele niciodată, ba dimpotrivă, le va face total dependente de el.

Din acest cerc vicios doar victima se poate dezlega de ”salvatorul” ei, fie printr-o conștientizare a situației în care se află, fie dacă are marea șansă să i se descopere cumva că cel pe care îl crede salvator e de fapt vampir energetic.

Mai există și o altă cale, cea mai dureroasă, care lasă urme adânci în sufletul celui vampirizat, și anume: calea alungării. Atunci când ”salvatorul” nu mai are nevoie de cel pe care l-a folosit sau dacă simte pericolul că acela își va da seama cine e cu adevărat, îl aruncă din viața lui ca pe o jucărie stricată. Victimele unui astfel de abuz emoțional își revin greu sau poate deloc.

Fragment din lucrarea  „Să vezi iarăși” – În vremea pandemiei… de mână cu Hristos.

 

4 comentarii

Wauuu-ce obicei înțeleg din prima , întotdeauna ce citesc ,dar acum mai băgat în ceata -a trebuit să citesc de doua ori-cum siguranță este o carte foarte interesanta in care ne regăsim multi și avem șansa să învățăm multe -stii,Miha ,de aceea sunt îngerii pământești !!!-sa ne ajute oricum ,oriunde și oricând-pupici.

Țurcanu Aurelia, unul dintre îngeri… ești tu!

Până aici e uau! Psihologic cu tot cu soluție!!

Mari Ungureanu, mii de îmbrățișări!

Lasă un răspuns la Mari Ungureanu Anulează răspunsul