Să nu mă iubiți…

după ce voi pleca din această lume! Vă rog! Atunci, nu doar că nu voi mai avea nevoie de ”iubirea” voastră, dar nici măcar nu mă voi mai putea apăra de ea.

Zilele trecute, prietenul meu, mă întreba:

-Unde sunt cititorii care te adulau? Unde sunt cei care îți tot scriau, când postai vreo poezie sau un fragment dintr-o carte, că ești un înger, că ești foarte talentată, că una, că alta?… Unde sunt oamenii aceia, acum , când poate ai nevoie de susținerea lor?

Am zâmbit și i-am spus:

-Sunt acolo… în umbră… numai că nu vor să se mai afișeze cu ”una” care are curajul să spună adevărul despre cel care a jucat rolul duhovnicului desăvârșit. Nu vor să se ”amestece”, nu e ”treaba” lor etc. Dar… doar cred că nu e ”treaba” lor. Un astfel de ”slujitor” al cui… pune zilnic în conștiința colectivă minciună, falsitate, invidie, ură, perfidie etc. … iar noi ne hrănim, fix, din aceeași sursă.

Această situație mi-a arătat că am 3 categorii de prieteni pe fb. : mulți care mă urmăresc, mai puțini care reacționează la fluturași, inimioare etc și puțini, extrem de puțini… sunt cei care iubesc adevărul, care nu adoptă politica struțului.

Slavă Domnului că am trecut de etapa în care aveam nevoie de o susținere… la vedere. Dacă aș fi avut nevoie, până acum aș fi închis și pagina de fb și blogul și aș fi fost și foarte dezamăgită.

Drama celor care au curajul să spună adevărul este că… rămân aproape singuri. Trăim într-o lume în care… minciuna este ridicată la rang de plăcere. Și ne mirăm de ce lumea e așa… strâmbă… Pt că așa permitem să fie.

Jurnalistul Constantin Cumpănă, un om incomod și detestat de iubitorii de minciuni, îmi spunea, printre altele că, dacă prinde pe cineva cu minciuna, l-a ucis în sufletul domniei sale. Eu, pe unii dintre voi, nu v-am ucis, v-am găsit sinuciși… în inima mea. V-am îngropat, dar îmi amintesc de voi ca de niște chipuri fardate în exces, ca de niște frunze plimbate de vânt, ca de niște plante fără rădăcini. 

Tot jurnalistul Constantin Cumpănă spunea că: ”Sinceritatea poate înlăcrima un suflet sensibil, minciuna și prostia te pot determina să ucizi, în sufletul tău, specimenele pe care, cândva, le-ai crezut demne pt a se adăposti acolo.”

Nu mai pot fi pe placul vostru… o perioadă… și nici nu mai vreau. Nu mai am timp să postez … inimioare, fluturași, baloane colorate etc. Nu pot fi indiferentă la suferința multor preoți din Constanța, nu-i pot dezamăgi pe cei care au avut și au încredere în mine… pt nimic. Nici pt like-uri, nici pt falși prieteni, nici pt aplauze… pt nimic.

Mulți dintre voi nu aveți de unde să știți, cât de mult înseamnă când un om îți spune:

-Dacă nu ți-aș fi scris, aș fi murit foarte trist.

Nu știți ce înseamnă să îți spună cineva:

-Datorită ție am învățat din nou, nu doar să zâmbesc, ci chiar să râd!

Da. Leonard Coca, mi-a spus aceste cuvinte, iar ele fac mai mult decât toate aplauzele de pe fb.

Nu știți ce înseamnă să ți se spună:

-Datorită dvs. mai respirăm și noi și mai sperăm că va veni o zi în care să scăpăm de acest monstru care se vrea și mitropolit.

Voi, cei care vreți postări cu fluturași, inimioare și cafeluțe, nu știți ce drame trăiesc mulți preoți, seminariști și studenți din Constanța, care sunt folosiți, apoi aruncați ca niște otrepe, umiliți, denigrați și amenințați.

Nu știți câți preoți de valoare sunt puși sub stăpânirea slugilor lui Teodosie, preoți care își deapănă zilele, din viața asta irepetabilă, punând lacrimă peste lacrimă în sufletele lor… care… au devenit oceane de suferință.

Nu știți câți monahi, care și-au risipit tinerețea studiind prin biblioteci sau la chilii, până noaptea târziu, zac aruncați ca niște obiecte… prin mănăstiri sau prin niște funcții mizere și care, din păcate, nici prin alte eparhii nu prea au șanse, pt că poartă ”eticheta” – Teodosie.

În Arhiepiscopia Tomisului sunt numai lichele: hoți, bețivi, pedofili, homosexuali etc, dar… în lumea nevăzută a acelui infect stabiliment, sunt destui călugări și preoți de mare valoare, care nu pot fi văzuți din cauza muntelui de nevrednici adunați de Teodosie.

Acest mic și de nimic, ÎNCĂ, arhiereu, a adunat în jurul lui numai mizerii… împărțite în două mari categorii: lingăi și șantajiști. El nu se simte bine în prezența oamenilor de valoare. Vrea să fie cel mai deștept dintre proști și cel mai hoț dintre hoți.

Multe sunt de spus, dar mă opresc aici. Voi lua pauză câteva zile. Când am spus că pun la dispoziție blogul meu celor care simt nevoia să se exprime, nu mă așteptam să primesc atâtea mesaje, atâtea informații… Sunt, efectiv, depășită de situație. Am nevoie de câteva zile pt a le citi și pt a le așeza într-o ordine, pe de o parte, iar pe de alta, se apropie timpul în care vom trece la un alt nivel.

Un Sfânt Părinte spunea că: ”Dumnezeu nu pune jugul Său mai înainte de a fi pregătit grumazul”. Adevărat.

Voi rămâne lângă oamenii care au încredere în mine atât timp cât e nevoie, iar perioada aceasta… mă va ajuta, foarte mult, să-mi selectez prietenii.

                                                  ***

Privirea și vocea unui om-demon

În calitate de jurnalist, în anul 2001, am participat la prima conferință de presă organizată de Teodosie (în sediul Arhiepiscopiei Tomisului) la scurt timp după înscăunarea sa (08 aprilie 2001) ca arhiepiscop al Tomisului. Menționez că îl cunoscusem și pe fostul ÎPS Lucian, cu care am vorbit și despre care am scris, dar niciodată în preajma acestuia nu am simțit starea accentuată de disconfort  pe care mi-a indus-o Teodosie.

Am stat în preajma acestuia. Nu am reținut nimic din vorbele sale, doar ochii și vocea săi mi-au atras atenția.

Privirea lui părea a fi a unei entități demonice de care trebuie să te ferești, să-ți fie teamă, că pornește dintr-o ființă rea, perversă, plin de ură și dorință de răzbunare.

Vocea, puternic tremolată, îmi sugera că aparține unei ființe prefăcută, falsă, gata oricând să te mintă, să te trădeze, să te înșele. Era ca un zgomot prevestitor de un pericol iminent ce se apropie amenințător.

A fost prima, dar și ultima dată, când am simțit ceea ce se numește „energia negativă”.

Dovadă că, după 19 ani de la acea întâlnire de gradul trei, nu am uitat  că am fost „iradiat” …de privirea și vocea unui om-demon. – Constantin Cumpana

 

Teodosie: ”Sunt aproape nimic”

1 comentariu

Mari Ungureanu

Din păcate încă nu suntem uniți, INCĂ,noi românii, mai ales după cele 2 luni de coviduț,când ar trebui să vedem de ce suntem „invadați” de acest „nevirus” și cum credem că nu e treaba noastră ,normal că ați rămas „singurică” cu Adevarul celor MULȚI care așteaptă de la o femeie să le facă dreptate!!! II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA V-AȚI NASCUT IN ROMÂNIA, ÎNCĂ ODATĂ că altfel ar fi fost vai si amar de viața ! Să le dea D zeu luminarea minții și a inimii celor MULȚI ce suferă!
Dacă te gândești că spui adevărul și esti in siguranță așa este! Că doar Dzeu a creat prin cuvânt totul și noi suntem după Chipul Său, nu așa ne-a învățat Biserica??!!

Lasă un răspuns