Renascut din iubire – 67

Tânăra i-a condus în tăcere. Nu mai era în stare să spună nimic.  

-Bă una zic şi alta faci, i-a zis Valentin lui Nicolas imediat ce au intrat în maşină.

-Păi am încheiat pentru că am crezut că trebuie să închei, a formulat repede ceva încercând să-şi salveze reacţia.

-Bine fie, trec peste asta pentru că sunt un om bun.

-Mulţumesc unchiule, dar să ştii că mi se pare foarte nedrept.

-Ţi-am cerut cumva părerea şi nu ştiu? a întrebat Valentin transformându-se. Bă dacă mai scoţi un cuvânt, te dau cu capul de uşă de acolo rămâi.

Nicolas şi-a oprit un oftat şi a început să-şi frângă mâinile.

-Cât voi fi eu plecat să o terorizezi, ai înţeles? Să o terorizezi!

-Am înţeles unchiule, a spus abia şoptind.

-Zi mă mai tare că ai înţeles.

-Am înţeles, a spus Nicolas mai apăsat, apoi a dus mâna în dreptul inimii.

Simţea că nu mai poate, că nu mai poate de atâta nedreptate la care nu doar că era obligat să fie spectator, dar era şi parte din ea.

Ajunşi acasă, Valentin a mers mulţumit în vila lui luxoasă, iar Nicolas, mâhnit peste fire, a urcat în camera lui modestă de la mansardă.

Unul mulţumit şi-a făcut baia lui aromată şi a adormit, celălalt întristat şi-a petrecut aproape toată noaptea pe marginea patului cu capul între palme. „Ella fiinţă suavă, de ce, de ce trebuie să fie aşa? Ah câte lucruri urâte ai să crezi despre mine, cât de mult voi lovi în sufletul tău nevinovat şi cât de mult mă doare că nu pot să spun. Voi muri cu durerea asta Ella şi tu vei rămâne cu convingerea că sunt un nenorocit, fără să ştii cât de mult m-a durut înainte de a   fi obligat să te fac să suferi, dar apoi… te rog Ella, iartă-mă, Ella mă doare Ella şi cât aş vrea să spun… Dar ce sa fac? Unde să mă duc? N-am pe nimeni Ella… pe nimeeeni. Aş vrea să mă ierţi… şi odată aş vrea să afli…” Nicolas cu capul prins între palme şi cu bărbia în piept, plângea, plângea ca într-o durere nesfârşită…

Ella şocată de-a dreptul, a intrat în dormitor şi s-a aruncat pur şi simplu pe pat. Şi-a pus mâinile la urechi. Îi răsunau în minte cuvintele lui Nicolas. „Pe mine însă mă deranjează… Da şi asta. Nu vreau să fiu controlat de o femeie.” În zadar îşi astupa urechile, cuvintele tânărului intraseră adânc în gândurile ei. „De ce Nicolas, de ce? Cu ce ţi-am greşit? Cu ce Nicolas?”, gândea Ella şi lacrimi de durere se prelingeau pe chipul ei nevinovat. „De ce Nicolas, de ce?” i se rotea în minte întrebarea ca într-un carusel nebunesc. L-ar fi sunat să-i ceară explicaţii, dar nu mai avea energia necesara de a pune întrebări şi de a aştepta răspunsul. Spre dimineaţă a adormit cu lacrimi pe obraz.

În timp ce ea nici nu adormise bine, Valentin s-a trezit şi a sunat-o. Când i-a văzut numărul de telefon, a început să plângă şi plângând i-a răspuns.

-Ella ce-i cu tine? a întrebat-o bărbatul interesat.

-Vali mă tem că sunt nevoită să te refuz. După comportamentul pe care l-a avut Nicolas nu mai am nicio tragere de inimă să mai vin…

-Ellaaa, a întrerupt-o Valentin zâmbind în colţul gurii. Nu asculta în gura unui sălbatic. Eu ţi-am spus că nu de deloc ceea ce pare. Tu mă ajuţi pe mine nu pe el. Nu mai plânge din cauza unui nemernic, a zis bărbatul plin de viclenie. „Aha, mergeee” şi-a spus în gând. Te rog Ella. Îmi vine să mă duc să-l calc în picioare când ştiu că plângi din cauza lui.

Bărbatul insista în viclenia lui, în nemernicia lui.

-Hai Ella te rog linişteşte-te! Dacă nu te linişteşti mă duc şi-i trag o mamă de bătaie de nu se mai ia de tine în viaţa lui.

-Lasă-l!!! Cine ştie ce traume poartă cu el. Lasă-l te rog!

„Mmm, asta nu-mi place, nu-mi place deloc.”

-Ce traume, traume de prost, a zis bărbatul neputând să se controleze. Dacă te mai supără şi în lipsa mea te rog să-mi spui că-l aranjez eu. Te las draga mea Ella, trebuie să fac bagajul. Te rog să ai grijă de casă în lipsa mea, în tine am toată încrederea.

-Bine Vali, fac asta pentru tine.

-Mulţumesc Ella. Ţi-am mai spus că tu pentru mine eşti un înger. Te sun după ce ajung la destinaţie.

-Bine, a zis fata tristă. Drum bun!

Va urma

Foto – internet

Lasă un răspuns