Renascut din iubire – 46

Fata s-a întors acasă. A intrat pe hol şi a prins ghiveciul între palme. „Ah Nicolas, urmele mâinilor tale… Nicolas, Nicolas…” a gândit oftând. Deşi floarea era de la Valentin, Ella căuta urmele mâinilor lui Nicolas care o adusese. Se întâmpla ceva ciudat în inima ei… în mintea ei. Încerca să înţeleagă, dar nu înţelegea. Obosită şi bulversată, într-un târziu a adormit.

Nicolas privea pe geamul taxiului „spectacolul” oraşului. La un moment dat a văzut doi tineri îndrăgostiţi sărutându-se la un colţ de stradă. Şi-a trecut mâna peste frunte. „Unchiul meu… Ella… oare s-au sărutat? Oare s-ar putea să-i surprind vreodată aşa? M-aş bucura? M-ar durea? Of!!! Nu ştiu ce e cu mine… Ella… ce om sensibil… ce om…”

Ajuns la destinaţie a plătit cursa şi a urcat la mansarda unde locuia. S-a aşezat la birou şi în loc să înveţe, a luat o coală de hârtie, un creion şi a început să scrie litera E, de multe ori. Şi pe o parte şi pe alta a colii. „Ella eşti deosebită… dar nu eşti pentru mine… Tu eşti sus, eu sunt jos, tu eşti soarele, eu sunt luna, tu eşti zbor, eu sunt aripi frânte… tu eşti om, eu sunt doar umbră… Ella, ah, Ella, oare cum te simţi în braţele unchiului meu? Mă doare pentru tine, nu meriţi suferinţa care va urma…” a oftat, a tresărit, a rupt foaia şi a aruncat-o la coş. „Dacă unchiul află că mă gândesc la ea, mă omoară” Neliniştit a recuperat bucăţile de hârtie din coala ruptă şi le-a ars, de teamă ca nu cumva să vină unchiul său şi să-i treacă prin cap să reconstituie coala din coşul de gunoi. Apoi şi-a făcut o cafea şi s-a apucat din nou de învăţat.

Valentin după ce a sunat-o pe Ella şi-a făcut un duş şi a mers la bibliotecă. A vrut să citească ceva, dar nu a putut. A aprins un beţişor parfumat şi s-a aşezat la birou cu capul între palme. Gândurile lui erau tulburi, tot mai tulburi. La un moment dat a sunat şoferul

-Vin să dorm la tine.

-Vino dacă vrei, i-a răspuns îngândurat. Ai cheia poţi să intri când ajungi. Sunt la bibliotecă.

Şoferul a venit în grabă. Când a intrat în living a văzut negru în faţa ochilor. A luat eşarfa Ellei şi a mers glonţ la bibliotecă. Valentin când l-a văzut cu eşarfa fetei în mână a încremenit.

-Asta e eşarfa mimozei aşa-i?

-Ăăă, nu… eee… a mamei, a răspuns cu vocea sugrumată.

-Bă tu mă iei de prost. Cum să poarte mă-ta aşa ceva? A fost mimoza aici. Ce aţi făcut? Ai sărutat-o? Zi ai sărutat-o?

-Dănuţ te rog să te potoleşti!

-Bă mi-ai distrus viaţa. Eu altă relaţie decât cu tine nu mai ştiu. Dacă eşti atât de nenorocit şi mă abandonezi după ce m-ai distrus, te distrug şi eu pe tine. Şi ştii bine că am cu ce. Sau poate nu ştii, dacă nu ştii îţi spun eu acum că am.

Valentin a oftat şi si-a muşcat buzele.

-Zi mă o iubeşti pe-aia?

-Nu, Dănuţ, nu o iubesc. Ştii bine ce părere am eu despre femei. E o simplă colaboratoare. Nimic mai mult.

-Fii atent ce spun, dacă mai îndrăzneşti să o aduci o singură dată în casă, ai încurcat-o! Să nu ţi se pară lucru de glumă!

Bărbatul a lăsat privirea în pământ şi a început să suspine.

-Te faci că plângi?

Valentin nu a răspuns. A luat şerveţele din sertarul biroului şi şi-a şters lacrimile.

-Dănuţ… credeam că mă iubeşti. Credeam că măcar tu mă iubeşti, dar se pare că nu.

-Tu mă iubeşti?

-Bineînţeles că te iubesc…

S-a ridicat de la birou, l-a îmbrăţişat şi… din nou… s-a făcut linişte… s-a făcut întuneric…

Va urma

Foto – internet

Lasă un răspuns