Rămas bun!

”Dragii mei, îmi vine greu să mai pun condoleanțe… Din ce în ce mai greu îmi e să văd cum la prăpădirea unor suflete dăruite nouă, venim… pe câtă vreme, la înflorirea sufletelor lor, cât și cum a fost să fie, foarte puțini ne păstrăm același avânt! Și sunt convinsă că dăruirea lor a fost mai mare decât le-a fost moartea – și nu vorbesc în termenii de Marea Trecere, pe care oricum foarte puțini o pregătesc trăind conștient, iubitor și o înțeleg în sensul complex – ci de accepțiunea comună!
Pun, însă, cu inima în podul palmelor, o Rugăciune! Și pentru ei, și pentru noi! Să nu fii un mort viu e Marea Artă… Ei, cei pentru care scrijelesc acum cuvântul întristat de așa impietate, au trăit Marea Artă și cu ea se înalță la Cer! Nuuuu poate orișicine observa cât sunt vii darul lor. De după munții de autosuficiență la care muncim înverșunat să ne stivuim aparențele, Soarele ori Steluțele lor nu se mai văd… Totuși, munții ăia pier odată cu noi, poemul sufletelor lor, însă, va merge mai departe în clasele superioare ale existenței… Vă dați seama ce perechi?! Vizualizați: O poetă – o steluță; o poetă – minuscule galaxii prinse într-o maaaarea de liliac; ofrandă înflorită doar din zâmbetul lor adâncit cu nesomnul pe cărți… și, poate, pe cântec! Numai noi adormim, dragilor, ei din ce în ce mai treji vor tot fi, punând și așa umărul aripei lor la Trezire!!!
Rămas bun cititorule, scrisoarea celor despre care îți vorbesc acum către tine poate fi descoperită oricând, dacă vrei!

🌷🌷🌷…..

Să știi cum o cheamă, să știi să nu îi greșești numele, să știi să i-l uiți atunci când i-ai învățat poeziile, mireasma lor, lecția Vieții și Voinței pe care a adus-o… Ce mare taină!
Rămas bun!” – Shanti Nilaya

„Acasă îmi zâmbesc toți trandafirii,
În rest, e doar tăcere și rutină
Respir parfum, văzduhul e albastru
Iar zodiacul nu mai e de vină.
Afară, parcă este primăvară
Acum este din nou, pe loc repaus
Citesc Baconski, îl ascult pe Cohen
Și, în sfârșit, în jur nu mai e haos…”. 🌷🙏Clara Mărgineanu

1 comentariu

Pe cât de suave le sunt făpturile, pe atât de grei se poate să rămânem noi jos – cu o zvâcnitură doar de trezire. Iar ei, pppfffuuuuu… simpli pufi de păpădie, Suflare de Dumnezeu! Povestea celor care ajung Sus…

Mulțumim, Mihaela!

Lasă un răspuns