Râd cu dragoste

Câtă durere am uitat eu, tu nu vei trăi niciodată,
Trauma mi-a sfinţit viaţa, râd cu dragoste spre lume,
Admir şi iubesc,
Nu pot să îmbrăţişez, nici măcar o secundă
Copilul care am fost,
Tatăl meu nu îi mai poate spune
Mamei mele ,,fetiţa noastră e frunză în vânt…!”

Tot ce îmi rămâne este să pot, să admir şi să râd,
Tot ce mi-a lipsit cumplit, tot ce am tânjit, iubesc
Izbind de moalele capului, tandreţea lumii.
Râd, surâd şi iubesc, până la contopire,
Până se va afla că sub indiferenţă
Îşi sapă drum de cuvinte
Cineva care tocmai moare.

Din volumul ,,Sărutul femeii poem”, Ed. Semne, 2015

 Clara Mărgineanu

TVR – marea ei iubire – marea ei durere…

Lasă un răspuns