Printre călugări – cele mai căzute firi

 

Așa după cum v-am promis aseară, revin cu detalii.

Vorbeam cu acel călugăr despre experiența pe care nu credeam că o voi trăi vreodată. Îi tot puneam întrebări: cum de a putut să facă așa ceva și premeditat? Cum de în lunile acela în care pregătea denigrarea mea, ne întâlneam și îmi zâmbea frumos? Cum să-mi facă așa ceva (i-am dat detalii pe care nu vreau să le menționez aici) din moment ce eu nu l-am mințit niciodată, nu l-am vorbit de rău, nu am crezut nimic din ceea ce se spunea despre el? Cum a putut, în condițiile în care, unele lucruri pe care i le-am spus, pt a ști de ce să se ferească, i le-am spus în genunchi ca să nu creadă că îl judec? De ce ultimele trei dăți nu m-a mai privit deloc? etc

Călugărul m-a ascultat apoi, după ce mi-a spus că printre călugări găsești cele mai căzute firi, mi-a și explicat de ce.

-La oamenii din lume nu vei găsi niciodată căderile cumplite pe care le întâlnești la călugări. Și știi de ce? Pt că oamenii din lume au dorințe normale. Vor să aibă un loc de muncă, o casă, o familie, o mașină, haine, mâncare, pe când un călugăr vrea să fie și să pară sfânt, să fie adulat de oameni, să i se închine oamenii ca lui Dumnezeu. Ba mai mult, unii chiar vor să îi ia locul lui Dumnezeu și consideră că fără ei Dumnezeu nu poate nimic.

Eu vorbesc din propria experiență. La un moment dat mi-am dorit și eu să fiu preot și am început prin a sta mai mult în mijlocul oamenilor. Atunci m-a prins mândria. Mă mândream că oamenii îmi spuneau ”părinte”, că spuneau ”blagosloviți și mă iertați”, că îmi cereau sfaturi și așa mai departe. Fiind în mijlocul lor, aveam gânduri viclene, voiam să par ceea ce nu sunt de fapt, îi priveam cu superioritate pe cei care îmi cereau sfatul… când ajungeam însă în chilie, mă vedeam cum sunt, mă confruntam cu gânduri de tot felul, mă vedeam cât de mic la suflet sunt și cât de mare voiam să par în fața oamenilor.

Într-o noapte am stat și m-am gândit ce vreau să fac și cum vreau să trăiesc. Aveam de ales între a mă minți pe mine, pe semeni și a încerca să cred că îl mint și pe Dumnezeu și a rămâne eu, așa cum eram, luptând cu păcatele, cu sugestiile demonice și cu gândurile, care nu o dată m-au îndemnat să fac rău celor din jurul meu, din diverse motive. Am ales cea de-a doua variantă, care nu-mi oferea mărire, dar îmi oferă liniște, sinceritate și ancorarea în Dumnezeul nostru atotputernic.

Va urma  

Mărturisirea halucinantă a unui călugăr

Lasă un răspuns