Printre călugări – cele mai căzute firi – 2

-Te întrebi cum de a putut să facă asta premeditat zâmbindu-ți frumos în perioada respectivă? Păi așa face diavolul. Știi doar că se transformă și în înger de lumină. Problema e că, astfel de oameni devin foarte înșelători. Cum spun sfinții părinți: sunt lupi în haine de oaie.

-Nu înțeleg cum la vedere face atâtea fapte bune, iar în ascuns este în stare de astfel de atrocități, am zis încă mirată.

-Faptele bune le face nu pt oameni, ci pt a fi lăudat de oameni. Cel adevărat este cel care a procedat cum a procedat cu tine. Să fii sigură că ceea ce ți-a făcut ție, la o altă scară, a făcut și altora. Dar cel mai probabil este că, cei care au fost loviți, fie s-au revoltat, fie l-au vorbit de rău, fie l-au urât. Tu însă, de nenumărate ori mi-ai spus să mă rog pt el. N-am simțit în glasul tău nici urmă de revoltă. Mă tem că de aici începe să i se închidă cercul. Din moment ce lovești într-un om care ți-a făcut numai bine, în fața lui Dumnezeu nu mai ai nicio scuză.

Să urmărim parcursul acestui om! Și… (mi-a mai spus niște lucruri, pe care deocamdată nu simt să le fac publice). Ai spus că face mult bine la vedere, iar în ascuns e în stare de lucruri îngrozitoare, cum s-a și dovedit de altfel. Aceasta este cea mai periculoasă cădere. Căderea în sus sau căderea prin virtute. Dintr-o astfel de cădere, omul se ridică foarte greu sau nu se mai ridică deloc, mai ales când este într-o funcție, pt că, în loc să-și recunoască starea interioară, se minte că face misiune, trăind în două lumi paralele: lumea pe care i-o oferă imunitatea funcției și lumea reală a căderii sale.

-Nu înțeleg de ce a făcut asta. Nu pot să înțeleg oricât aș încerca, am spus chiar nelămurită.

-De teamă. Teama că ți l-a descoperit Dumnezeu cum e de fapt și teama că tu vei spune mai departe.

-Părinte, cum să-i fie frică de un om care la ultima întâlnire, căci ultima a fost, a stat numai în genunchi în fața lui, rugându-l să aibă grijă ce face? Nu vede că indiferent cât de mare a fost lovitura pe care am primit-o, eu tac? Sau cumva în loc să zică: uite că a mai trecut o zi în care nu a spus nimic, se gândește: dacă azi nu a spus nimic, mâine sigur o va face?

-Exact. Vezi că ai înțeles? Îl amenință tot felul de gânduri. Diavolul a vrut să te scoată neapărat din viața lui.

-Știi de câte ori i-am spus lucrul acesta?

-Cred, dar el nu a înțeles. A vrut să te scoată din viața lui pt a mai avea o sabie deasupra capului, chiar dacă, de data asta, sabia este imaginară.

-Cu siguranță așa e, pt că eu nu-i voi face niciodată niciun rău. Timp de mai bine de 20 de ani, nu a văzut că mereu am făcut în așa fel încât să-i fie bine? Nu-și mai amintește nimic?

-Nu, mi-a spus hotărât.

Acel ”nu” a fost ca o lovitură de trăsnet asupra sufletului meu.

-Nu mai vede nimic bun în tine. Toate le vede prin sugestionări demonice. În lumea lui interioară este un haos de nedescris.

Duhovnicește vorbind, prin ceea ce a făcut, încercarea nu a fost neapărat pt el, pt că din moment ce a plănuit denigrarea ta cu luni de zile înainte, era deja căzut. Încercarea a fost pt tine. Pt că este foarte greu să taci, când omul în care ai avut cea mai mare încredere, dă cu tine de toți pereții pe nedrept. Dacă ai fi făcut ceea ce omenește vorbind, este normal și anume să-ți cauți dreptatea făcându-i plângere la poliție și dându-l în judecată, ai fi căzut și tu. Războiul dintre voi v-ar fi dărâmat pe amândoi, pe el într-un anume fel, pe tine sufletește.

Părintele are dreptate. Am fost la poliție, am vorbit cu un avocat, dar nu am putut să fac asta omului pe care, cândva, îl vedeam ca pe un sfânt coborât din icoane.

Sunt multe de spus, dar mă opresc aici deocamdată. Voi mai scrie despre acest subiect atunci când voi simți că e necesar.

Printre călugări – cele mai căzute firi

Lasă un răspuns