Primiți cu tocătorul?

În preajma sărbătorilor de iarnă, un popă, cunoscut pentru prietenia de nezdruncinat dintre el și pahar, sticlă, damigeană, butoi, după caz, se pregătea să meargă cu icoana, pentru a „vesti Nașterea Mântuitorului”. O familie dintr-un bloc din sectorul lui, care nu prea era „dusă la biserică”, s-a gândit să-l primească pe popa și să i-o facă.

Așa că, un el și o ea, cu o seară înainte de venirea popii, uitându-se  la un film, cu un bol de popcorn între ei, „Mări, se vorbiră/ Și se sfătuiră/ Ca să mi-l îmbete/ Pe popa, băiete”.

În următoarea zi a venit popa cu icoana, însoțit de cântăreț. Oamenii i-au invitat în casă, iar după ce popa și-a făcut treaba, – cântărețul ținându-i isonul -, femeia, „cu gânduri bune”, i-a invitat la masă.

Cântărețul a gustat puțin și a ieșit pe hol, să-l aștepte pe popă.

Popa își așezase epitrahilul pe spătarul unui scaun și icoana rezemată de același spătar.

Stând la masă, bărbatul îl tot întreba:

-Beți o țuiculiță, părinte? Dar un vin?

Eiii, și cum n-ar fi băut?! Și dă-i cu țuica, dă-i cu vinul, s-a îmbătat popa de nu a mai știut de capul lui, dar apoi de epitrahil și de icoană.

La un moment dat, s-a ridicat de pe scaun și a zis:

-Mu-mu-mulțumesc pe-pe-ntru ma-masă! Foa-oa-oarte bun!

Când să iasă pe ușă, bărbatul îi zice:

-Părinte, v-ați uitat patrafiru’ și icoana! Poftiți, a spus, atârnându-i de gât șorțul de bucătărie al nevesti-sii și punându-i în mâini tocătorul de bucătărie.

Cântărețul, obosit de atâta așteptare, nu s-a mai uitat la popă, a sunat la următorul apartament și a deschis o femeie, care a făcut ochii mari când l-a văzut pe popa cu șorțul de bucătărie atârnat de gât și cu tocătorul în mâini, abia cântând „Na-na-nașterea Ta, Hristoase…”

Că ar fi fost o glumă, nu prea părea, dar nici lucru curat nu era, așa că a așteptat să vadă ce se întâmplă, până la momentul în care popa i-a „îndesat” tocătorul „în gură”, să-l pupe.

-Părinte, dar ăsta nu e icoană, a zis rușinată.

Popa s-a uitat la tocător văzându-l dublu, triplu, cvadruplu și a îngăimat holbându-se la cântăreț:

-U-u-u-unde e, mă, i-i-icoana?

Cântărețul, rușinat și el peste fire, a mers la apartamentul la care fuseseră anterior, pentru a recupera recuzita popii.

Și uite așa, un popă a „vestit Nașterea Domnului” cu șorțul de bucătărie și tocătorul. Nu e o poveste inventată, ci una reală. Mi-a povestit, râzând în hohote, cineva care locuiește în blocul unde a fost împricinatul.

Eiii, prea mult n-a greșit popa. Dacă lipea litografia unei icoane pe tocătorul de bucătărie, putea să-l dea, liniștit, la pupat. 😊

Hai, că vă pup și eu! Ne vedem luni, 24 ianuarie. 

Lasă un răspuns