Prima carte reeditată

 

Iată o altă bucurie! Prima mea carte ”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”, a fost reeditată. O nouă ediție, revăzută și adăugită.

Lucrând, amintirile m-au purtat prin acele vremuri în care am definitivat lucrarea scriind prin parcuri și prin grădini. A fost greu, dar și ușor, pt că atunci, îl aveam aproape pe fostul meu duhovnic – ÎPS Teodosie. Astăzi îi mulțumesc pt vremurile acelea în care îl consideram Eroul meu și îl asigur de faptul că, indiferent ce ar face și ce ar spune, eu nu mă voi întoarce niciodată împotriva Înaltpreasfinției Sale.

Pt vremea aceea, îi mulțumesc și Preasfințitului Galaction, care, încă de atunci m-a susținut prin binecuvântarea Preasfinției Sale. Preasfințitului Galaction, însă, îi mulțumesc nu doar pt trecut, ci și pt prezent. În perioada aceasta destul de dificilă pt mine, pe lângă faptul că menținut binecuvântarea pt apariția cărții, a și scris un cuvânt foarte frumos și edificator. Vă sunt profund recunoscătoare Preasfințite Părinte.

Pt vremea aceea, îi mulțumesc și Mitropolitului Bartolomeu, care, citind cartea, m-a sunat și mi-a spus:

-Fetițo, ai condei. Să nu te oprești aici! Acesta să fie începutul, nu doar un moft de a-ți vedea numele pe o carte.

Dacă ar mai fi fost printre noi, sigur mi-ar fi fost alături și acum și s-ar fi bucurat pt toate realizările mele. Dar și de acolo de sus, tot aproape îmi e.

”Între Raiul rugăciunii și iadul drogurilor”, o carte născută din poveștile de viață ale tinerilor dependenți de droguri, vine să tragă un semnal de alarmă: ei există și au nevoie de noi.

Cei care doresc această carte, îmi pot scrie adresa și nr de tel pe chat, după care în câteva zile vor primi coletul.

Pretul cărții 30 lei 

Contul: 

RO 57 INGB 0000 9999 0 6464 353

IPS Bartolomeu îmi scria…

 

1 comentariu

Ce apreciativa sunteti fața de binele facut!

Lasă un răspuns