Preoteasa „veselă”

Vă amintiți de popa din

Primiți cu tocătorul?

Să vă povestesc și varianta „preoteasa”.

În multele case în care am locuit eram „abonată” la parohia din zonă, când nu „rupeam” porțile și ușile mănăstirilor. Mergând foarte des în parohiile respective, începusem să ne cunoaștem destul de bine. „Îmbroboditele” stăteau la rugăciune, dar și la șuetă.

Într-o zi m-a sunat o enoriașă, apropiata preotesei, și mi-a zis:

-Stai, stai, să mă potolesc (râdea în hohote)! A venit preoteasa pe la mine.

-Și de-aia râzi așa?

-Nuuuu, stai să vezi! A venit de două ori. Dimineață și în urmă cu vreo 15 minute (era după-amiază). Dimineață mi-a adus o farfurie cu vreo 5-6 felii de cozonac. Am mâncat o felie și i-am spus că e foarte bun, rugând-o să-mi dea și mie rețeta. Mi-a zis că nu o știe, pentru că i l-a adus maică-sa, dar o întreabă și îmi spune. Dimineață era trează. Acum, când a venit, era moartă de beată. M-am trezit cu ea în bucătărie. Văzând farfuria pe masă, îmi zice: „Iau și eu o felie de cozonac”. I-am făcut semn să ia. A mâncat o felie și mi-a zis: „Auuu, dar bun mai e. Când l-ai făcut?” M-am făcut că tușesc. Nu mai puteam de râs. După un timp i-am zis: „Păi, nu mi l-ai adus matale, coană preoteasă?” Ea, mirată, m-a întrebat: „Io l-am adus? Când?” „Dimineață, coană preoteasă”, am bălmăjit. „Ei, atunci, dacă ți l-am adus io, îl mănânc, că mi-e foame”. Și l-a mâncat pe tot.

-Bine că nu ți-a cerut și rețeta, am zis râzând.

-La cât era de băută, ce rețetă să-mi mai ceară? Dar… stai să vezi. După ce l-a mâncat, m-a întrebat dacă mai am.

Preoteasa „veselă”, nici după ce mâncase cozonacul, n-a înțeles că ea îl adusese 😊.

Lasă un răspuns