”Precum în cer așa și pe Pământ”

Așa după cum stabiliserăm, după rugăciune l-am sunat.

-S-a potolit furtuna? m-a întrebat zâmbind.

-S-a potolit, Preasfințite, dar a lăsat totul răvășit în urma ei, acum trebuie să le așez. Mă doare totuși că v-am supărat.

-Stați liniștită! Am uitat.

-Cum să uitați așa repede?

-Păi, doar nu am nevoie de ani de zile să uit lucruri care nu-mi aduc niciun folos. Păstrez doar gândurile bune, doar ceea ce zidește. Mâine ce deplasări mai aveți? m-a întrebat schimbând subiectul.

-Preasfințite, cum să treceți așa repede peste neascultarea mea?

-Dacă am uitat nu mai am cum să vorbesc despre lucruri pe care nu le mai știu. Haideți să nu pierdem timpul cu nimicuri, ci să-l folosim constructiv. V-am întrebat ceva.

-Mâine voi merge la Mănăstirea Căldărușani pentru a scrie un articol.

-Frumos. Atunci vă las să vă odiniți și vorbim mâine când prindem un timp. Înger de pace să fie cu dumneavoastră!

-Doamne ajută! Așa să fie! am spus și am închis telefonul cu un fel de mirare.

Chiar mă iertase și chiar uitase, am simțit asta în vocea Preasfinției sale. Atât de repede, atât de ușor. Aici pe Pământ doar părinții pot ierta așa și nici aceia toți. Mie însă îmi rămăsese agățată de suflet tristețea din ochii Preasfințitului. Atunci mi-am propus să nu-i mai fac niciodată asta singurului om care a vrut cu adevărat să-mi cunoască sufletul și să-l modeleze cu răbdare după modelul stării înalte de la început.

Când am auzit pentru prima dată rugăciunea ”Tatăl nostru”, copil fiind, am fost fascinată de cuvintele ”Precum în cer așa și pe Pământ”. Nu știu cât de mult am înțeles eu atunci, poate că doar mi-a plăcut expresia, mi-a plăcut cum sună. Mai târziu însă chiar mă întrebam dacă ar fi posibil. Aș fi vrut să fie, dar eu nu întâlnisem până atunci și nici nu auzisem pe cineva să-mi fi povestit că a trăit astfel de momente.

Până într-o zi, când l-am cunoscut pe Preasfințitul, la o biserică de cartier… Atunci ”părintele” pentru care credincioșii întindeau mâinile să-l atingă și eu nu înțelegeam de ce, a deschis poarta Raiului și deschisă a rămas pentru mine. Atât de deschisă încât peste trei luni l-am regăsit fără să-l caut.

De atunci, duhovnicul meu, a instituit în viața mea regula drumului către Rai. Lângă Preasfinția sa mă simțeam cu adevărat lângă un om care aparținea mai mult cerului decât pământului. ”Precum în cer așa și pe Pământ”, devenise o realitate născută din blândețea unui suflet înalt. Pentru mine Preasfințitul era și este infinitul bunătății, al iertării, al iubirii și al dăruirii. Infinit care aprinde candele ale Paradisului peste lumea mea.  

Va urma

Fragment din

 

Lasă un răspuns