Plăceri interzise?

M-am săturat de această situație. Nu mi-aș fi dorit niciodată să scriu aceste rânduri, dar pur și simplu am ajuns la limita răbdării.

 Adevărat: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. În lucrarea ”Mai mult decât o carte – Adevărul”, am vorbit despre cât de mult m-a ajutat Arhiepiscopul Tomisului și niciun cuvânt despre cât de mult l-am ajutat și eu pe domnia sa.

M-am pus în umbră pt a-l așeza pe domnia sa în lumină, m-am arătat mică, pt a-l arăta pe domnia sa mare etc. Cineva care știa, cât de cât, niște lucruri, după ce a apărut cartea a spus: ”crezi că merită să te minimalizezi atât pt un om de nimic? Numai eu știu cât l-ai ajutat când lucrai în presă, din câte l-ai scos când era la București, ca drept dovadă, când n-ai mai fost zi de zi lângă el, a ajuns infractor. De ce ai făcut asta? Dacă nu te-aș fi cunoscut, aș fi crezut că te-a plătit”.

-Știi bine că nu aș fi făcut asta nici pt toți banii din lume, dacă nu aș fi simțit, i-am spus cu durere. Este omul care m-a făcut să am nesfârșită încredere în el, iar acum am simțit că avea nevoie de o susținere mai consistentă. A fost prea lovit pe nedrept, credeam atunci.

-Va veni vremea să vezi că omul acesta este mai mult decât periculos și extrem de pervers…

Și vremea aceea a venit. La scurt timp după ce am publicat cartea.  

În seara aceea de 3 dec. 2018, când s-au întâmplat niște lucruri înfiorătoare despre care, comentariile de aseară, m-au determinat să vorbesc, când repeta ca un papagal ”vreau să încheiem această legătură”, l-am rugat în genunchi, ca în amintirea anilor în care ne-am fost sprijin reciproc, să lăsăm loc de bună ziua, să ne sunăm măcar de sărbători.

-Nu. Nu vreau nicio legătură, nicio convorbire, a spus cu o răutate pe care nu știam că o are.

Am plecat plângând, dezorientată, disperată. Nu mai înțelegeam nimic. Nu mai rămăsese nimic din Eroul meu, din sfântul coborât din icoană, din îngerul trimis de Dumnezeu pe Pământ. Avusesem în fața mea un om plin de ură, mincinos, pervers, nemilos, un monstru care m-ar fi călcat în picioare.

Târziu am înțeles de ce nu i-au fost de ajuns loviturile pe care mi le dăduse în acea seară și a continuat, pt că spera, ca din cauza șocului, să cedez într-un fel… și eram la un pas, dar Dumnezeu nu m-a lăsat. A lucrat prin oameni minunați care mi-au fost alături zi și noapte, care au stat lângă mine să mănânc în zilele în care nu mai aveam puterea nici măcar să țin lingura în mână. Sunt multe de spus și pe toate le voi spune și voi demonstra multe, pt că, dacă iertarea mea nu l-a făcut să se oprească, destăinuirile mele îl vor face sigur, poate să se oprească de tot. Vreau să se termine acest calvar, iar altă soluție văd că nu există.

M-am săturat ca eu, cea care am suferit, cea care am iertat, cea care am tăcut, tot eu să fiu jignită, acuzată, batjocorită.

Aseară m-am sfătuit cu cel mai important om din viața mea și cu prietenii mei de suflet și am hotărât să nu-mi stric sărbătorile, pt ca am muuulte de spus, dar vă PROMIT, iar pt mine cuvântul ”promit” e sfânt, că vă voi demonstra ce monstru mare se ascunde într-un om atât de mic la propriu și la figurat. Și asta nu o voi face nici pe blog și nici pe fb, ci într-un alt spațiu, să zic așa. Aici veți avea doar trimiterile către link-urile respective.   

Până atunci, vă las o mică, foarte mică, cea mai mică introducere. Niște fotografii făcute în Altar, anul trecut, unde marele izgonitor de demoni se lasă periat și aranjat de 4 bărbați.

Vă spun pe scurt și povestea acestor fotografii. Am primit o serie de fotografii făcute pe parcursul ”operațiunii pregătirea”. Deși sunt imortalizări ale diferitelor momente, Arhiepiscopul cățărător pe biserici, are aceeași poziție: cu ochii închiși și cu gura întredeschisă. Aceste fotografii le-am primit după ce, altcineva, îmi arătase niște filmulețe compromițătoare cu Arhiepiscopul Tomisului, filmulețe care m-au șocat – toate acestea se întâmplau după ce publicasem cartea.

După ce le-am primit (nu doar fotografiile, dar acum mă refer stric la ele) l-am chemat la București și i le-am arătat.

-Vă place? l-am întrebat. Vedeți ce poziție aveți în timp ce roiau ăia cu mâinile pe trupul dvs? Ochii închiși și gura întredeschisă. Orice psiholog din lumea aceasta, privind aceste fotografii își dă seamă ca…

-Măăă rugam, a îngâimat frângându-și mâinile și înghițind în sec.

-Și în filmulețele alea tot așa? Vă rugați? Vă rugați înconjurat de 4 bărbați? 1 în față, 1 în spate, 1 în stânga și 1 în dreapta? Hai că la ciucurii din lateral nu vă puteți încheia, dar ce caută 1 cu mâna în barba dvs. și altul cu mâna în părul dvs? Nu vă e frică de Dumnezeu? Cum ați ajuns într-un așa hal să nu vă mai puteți abține nici la slujbe? Dacă față de atâția oameni îi lăsați pe ăia să vă umble prin păr și prin barbă, când sunteți în casă doar cu tinerii aceea pe care, chipurile, îi ajutați cazându-i la reședință, ce faceți? De fapt am văzut ce faceți. Cum ați decăzut în așa hal? Ce s-a întâmplat cu dvs de ați ajuns să găsiți tot felul de motive pt a fi atins de bărbați?

I se umpluseră ochii de lacrimi și începuse să dea semne de agitație. Nu pt că i-ar fi părut rău pt ce a făcut, ci pt că fusese descoperit.

-M-ați coborât în conștiința dvs, a spus după un timp privindu-mă amenințător.

-V-ați coborât în conștiința dvs și în conștiința multor oameni și a multor tineri, chiar dacă îi preoțiți pt a le închide gura, v-ați dat în mâna oamenilor și mai grav, îl batjocoriți pe Dumnezeu slujind cu mâinile foarte murdare. Nu eu sunt problema, pt că pe mine m-a pregătit Dumnezeu pt astfel de imagini. Eu, dacă vreți, uit tot și vă pot vedea din nou ca pe un sfânt, cu o singură condiție: să vă opriți. Gata! V-ați destrăbălat toată viața, aveți 63 de ani. Opriți-vă!

-Nu. Nu mai merge, a zis referindu-se la faptul că nu-l mai pot vedea ca pe un sfânt.

S-a ridicat și a plecat.

-Eu știu ce am riscat arătându-vă tot ce v-am arătat, dar am făcut asta pt că-mi pasă de sufletul dvs. Nu vreau să ajungeți în iad. După ce veți ieși pe această ușă, îmi veți mai răspunde la tel? am întrebat înainte de a deschide ușa.

-Da, a răspuns scurt.

Pt că nu a vrut să servească nimic atunci, i-am dat o punguță cu câte ceva, rugându-l să guste cât de puțin. Era ora 20.30 și îmi spusese că nu a reușit să mănânce.

După vreo oră și ceva l-am sunat. Nu mi-a răspuns. Am luat în calcul și varianta că nu-mi va mai răspunde, îmi părea rău, dar eram împăcată cu mine pt că-mi făcusem datoria morală să-i spun că deja oamenii știu multe și au multe… M-a sunat după 5 ore și mi-a spus sugrumat de furie amestecată cu disperare:

-Nu v-am răspuns că nu am putut. M-ați bulversat total. Nu mi-a spus nimeni niciodată ce mi-ați spus dvs.

-V-am spus pt că-mi pasă și pt că îmi doresc să nu ne despărțim la granița dintre Rai și iad. Nu sunt pregătită să-mi petrec veșnicia fără dvs.

-Nu mi-a spus nimeni niciodată ce mi-ați spus dvs. , a repetat și… de atunci … a început calvarul.

Calvar pe care timp de un an l-am considerat ispită, neputință etc, nicidecum alegere.

Pe toate le voi spune, pt că acum sunt convinsă că trebuie să fac asta. Unii oameni consideră că, dacă îi ierți, le dai dreptul să te distrugă, iar fostul meu duhovnic, din păcate, văd că face parte din această categorie.

Dumnezeu mi-e martor: nu am vrut să se ajungă niciodată într-o astfel de situație, n-am crezut vreodată că în spatele celui pe care-l credeam sfântul coborât din icoană se ascunde un monstru.

Pt toate câte le-am spus și pt toate câte le voi spune, sunt dispusă oricând să merg la testul poligraf și la un moment dat, chiar voi face asta.

În legătură cu acest subiect, voi mai face o singură postare, până la momentul când voi mărturisi și voi da totul, asta în cazul în care nu voi mai fi provocată. Dacă voi fi provocată, îmi voi strica sărbătorile, dar măcar voi încheia acest calvar.

Voi, ăștia, care vă aruncați să mă jigniți în fel și chip, nu știți cât de traumatizant este să-ți vezi părintele, la picioarele căruia ți-ai pus sufletul, în niște ipostaze… cutremurătoare.

Și cu toate acestea, vă jur, (folosesc foarte rar această expresie) că aș fi rămas în continuare lângă domnia sa, dacă s-ar fi purtat omenește cu mine. Ca drept dovadă, timp de un an am îndurat calvarul despre care vă voi vorbi, când nu-l mai recunoșteam – 2018, apoi am îndurat un alt calvar după seara de 3 dec 2018 până în prezent și nu am spus nimic. Dar acum gata, s-a terminat. Până și pt mine … e prea mult. M-am săturat să fiu jignită și acuzată de tot felul de lucruri, după câte am îndurat în tăcere.

 

Slugile Arhiepiscopului Teodosie

Nu-mi mai țineți predici!

Lasă un răspuns