Peste pământul sub care te-ai ascuns… plouă…

Obștea Mănăstirii Radu Vodă, într-o mare discreție, a făcut parastasul de 40 de zile pentru fratele lor drag – monahul Pangratie.

Coincidență sau nu, după înmormântarea Părintelui Pangratie, a început să plouă… și a plouat, fără întrerupere, mai mult de 40 de zile… Ploaia… nu i-a ținut departe pe cei care au vrut să vină la mormântul bunului Părinte… Și au venit… și vin… vin să-i aprindă o lumânare Părintelui tânăr și bun.

Într-o seară, printre stropii grăbiți ai ploii, o femeie în vârstă, îmbrăcată în haine cernite, s-a apropiat de mormânt. Avea în mâini un buchet de trandafiri stropiți cu lacrimile cerului și o candelă. A pus trandafirii la piciorul crucii și aprinzând candela a șoptit:

-Peste pământul sub care te-ai ascuns… plouă…

Și ploua… ca-ntr-o simfonie a durerii…

După ce am publicat cele două articole dedicate monahului Pangratie, am primit o mulțime de mesaje de la oameni care l-au cunoscut, dar și de la cei care nu l-au cunoscut.

Cineva mi-a spus că… nu l-a văzut niciodată, nu știa de existența sfinției sale, dar citind articolele, nu doar că îl simte aproape, dar și simte că îl cunoaște de când lumea.

Altcineva mi-a spus că Părintele Pangratie face parte din taina sufletului ei; altcineva, care l-a cunoscut, a spus că e atât de îndurerată încât ar vrea să spună multe despre Părinte, dar nu poate. Acestea sunt doar câteva exemple. Mesajele… nu le voi publica. Dacă persoanele respective nu au dorit să scrie public, le voi respecta dorința.

Printre mesajele primite pe chat, pe email sau prin sms, Dumitrache Alina Mihaela, un suflet greu încercat, a dorit să-i public amintirile pe care le are în legătură cu Părintele Pangratie.

Și cum, pe blogul meu, acord spațiu celor cu sufletul curat, Alina are și ea locul ei… aici.  

 

Avea doar 11 ani…

Alina își amintește:

„Prima dată când am ajuns la Mănăstirea Radu Vodă eram mică, eram în clasa a V- a.

În anul 2004, părinții mei s-au cununat religios la Mănăstire. În timpul slujbei mă uitam numai la sfinții pictați pe pereții mănăstirii. Simțeam că mă atrage ceva, nu știam ce, pentru că eram prea mică.

La un an după nuntă, în 2005, m-am întors la Mănăstire cerând binecuvântare să ajut și eu la curățenie. Părintele  Stareț mi-a zâmbit și mi-a pus mâna pe cap.

Eram bucuroasă că Părintele mă privise cu blândețe. Asta mi-a dat curaj să mă apropii de toate doamnele acelea care făceau curățenie la acea vreme în Mănăstire.  

Stând pe lângă ele, tot vedeam că părinții vorbeau foarte frumos cu doamnele acelea. Mi-am zis: ia uite ce frumos! Aș vrea să fiu și eu așa, dar cred că părinții aceștia nu o să țină niciodată la mine.

M-am rugat foarte mult să fiu și eu ca doamnele acelea și n-a trecut mult timp și părinții au început să vorbească și cu mine.”

 

Unchiul Pangratie

 „Prima dată când l-am văzut pe Părintele Pangratie era la raclă. Abia ajunsesem la mănăstire. După un timp, a plecat la magazinul din apropiere și s-a întors cam îngândurat.    

-Sărut mâna, Părinte! Ce faceți? i-am zis deși nu-l cunoșteam, dar simțeam că e un om bun.

-Am fost până la magazin și nu am găsit ce căutam.

-Dati-mi mie banii și merg eu și vă cumpăr, dacă vreți.

-Sigur. Mulțumesc!

Mi-a dat banii și am fost până la Timpuri Noi. Am găsit ce căutam. Când m-am întors și a văzut cumpărăturile, a fost foarte bucuros.

De atunci, în fiecare zi când veneam la curățenie, tot timpul stăteam la raclă cu unchiul Pangratie.

Cum am început să îi spun unchiul Pangratie?

Tot stând cu Părintele la raclă, i-am zis într-o zi:

-Părinte, pot să vă spun și eu ceva?  

-Da. Sigur. Spune!

-Părinte… eu țin mult la dumneavoastră. Ca la un unchi. Pot să vă spun unchiul Pangratie?

El mi-a spus că da. Că dacă simt să-i spun, nu are de ce să se supere…

 

La un pas de moarte…

Zilele treceau și Părintele Pangratie își intrase bine în rolul de unchi. Avea grijă de Alina. Îi făcea pachețel pentru școală, o chema la masă, la trapeza mirenilor, se îngrijea de sufletul ei, vorbea cu ea, o ajuta ori de câte ori avea nevoie.

Dar… într-o zi… bucuria Alinei de a fi lângă racla cu moaștele Sfântului Nectarie, lângă unchiul Pangratie și lângă părinții din Mănăstirea Radu Vodă, a fost spulberată.

Avea 23 de ani când… într-o dimineață… nu s-a mai putut ridica din pat. Făcuse un accident vascular cerebral. Părinții au chemat ambulanța, iar medicii s-au luptat pentru viața ei. Făcuse pareză pe partea dreaptă și vorbea foarte greu.

La o săptămână după internarea în spital, 10 preoți, de la Mănăstirea Radu Vodă, au fost să o viziteze. Alina… când i-a văzut… a început să plângă.  Atunci… și-a dat seama… ce suflete minunate au acei preoți, care… prin prezența lor… i-a dat putere să lupte. 

Au urmat 8 ani de recuperare. 8 ani în care Alina nu a mai putut merge la Mănăstirea Radu Vodă, dar era tot timpul cu gândul la Sfântul Nectarie și la Părinții de la mănăstire, care nu au abandonat-o nicio clipă.

După 8 ani, mai precis în anul 2019, s-a întors la mănăstirea în care crescuse și de care o legau atâtea amintiri. Pe unchiul ei drag, privindu-l cu atenție, îl găsise foarte schimbat. Se maturizase, dar îi rămăsese aceeași privire blândă și același glas care îi alina sufletul.

Anul trecut, de Crăciun, Alina a cumpărat niște daruri pentru unghiul Pangratie, printre care și un glob cu un Moș Crăciun, glob care avea să se întoarcă în casa ei, după plecarea Părintelui din această lume. Globul dat în dar, se întorcea ca amintire și binecuvântare alături de o icoană și niște metanii care au aparținut Părintelui.

Cei care au fost foarte apropiați de bunul Părinte, i-au spus Părintelui Stareț că ar dori și ei ceva de la Părintele lor drag, fie și o iconiță sau orice obiect cât de neînsemnat care a aparținut Părintelui. Părintele Stareț, înțelegând iubirea celor care i-au fost alături, le-a îndeplinit dorința.

7 mai a.c… a fost ultima zi în care Alina s-a întâlnit cu unchiul ei… Era vesel, au vorbit, s-au bucurat împreună… neștiind că va fi pentru ultima dată…

Părintele a plecat din lumea aceasta… dar amintirea lui a rămas, au rămas faptele lui bune și iubirea… iubirea… pe care nici măcar moartea nu o poate fura.

Alina merge zilnic la mormânt și vorbește cu Părintele. Îi vorbește ca și cum ar fi viu… Și… parcă… Părintele îi răspunde…

Amintirile Alinei sunt multe… Am selectat doar câteva… pentru voi… Celelalte rămân în sufletul ei… ca bucurii nemărginite…

                                               *** 

Mâine… articolul promis: 15 ani închis într-un beci”.

                                                 ***

Icoana, metaniile și globul cu Moș Crăciun… din casa Alinei… părți ale poveștii… despre unchiul Pangratie…

 

Chilia monahului Pangratie – taina celor 5 candele

3 comentarii

Dumitrache Alina Mihaela.

Acum pot foarte bine sa vorbesc parca nici nu am avut nici un accident vascular cerebral.

Dumitrache Alina Mihaela

Multumesc frumos

Mariana Ungureanu

Ce frumos!

Lasă un răspuns