Paşii Îngerului

Un bătrân mergea agale pe zăpada proaspătă. La un moment dat a simţit paşi în urma lui. S-a întors să vadă cine e. Nu era nimeni, doar urme pe zăpadă, altele decât urmele sale. Mergea şi auzea din nou paşi … apoi a vazut o umbră sidefie…
-Cine eşti tu? a întrebat.
-Eu… sunt… cel care te-a tras de mânecă din faţa maşinii când erai copil; sunt cel care te-a făcut să pierzi autocarul în adolescenţă, pentru că urma să aibă un accident; sunt cel care în tinereţe, într-o altercaţie cu nişte colegi, te-am făcut să leşini pentru că altfel îl loveai pe unul dintre ei şi îl omorai; sunt cel care i-a şoptit vecinei să-ţi aducă un pachet cu mâncare atunci când ai rămas fără bani şi erai nemâncat de trei zile; eu sunt cel care te-am scos din multe încurcături, pentru că mi te-a dat Dumnezeu în grijă… şi cât L-am mai rugat să te aştepte… să-ţi aştepte întoarcerea… Ţi-aminteşti, când în dimineaţa imediat următoare, după ce ai părăsit-o pe femeia care îţi purta în pântece copilul, ai găsit cămaşa udă pe umărul drept?
-Mi-amintesc, a şoptit bătrânul.
-Erau lacrimile mele, dar din păcate, tu, nu ai înţeles niciodată nimic. Viaţa pentru tine a însemnat distracţie şi atât.
-Dar… tu… tu… ci-ne eşti? a întrebat tremurând.
-Sunt Îngerul tău păzitor. Dumnezeu te aşteaptă – Întoarce-te! a spus şi a dispărut.
Bătrânul a căzut în genunchi şi plângând în hohote a zis:
-Doamne, Doamne iartă-mă! Dacă nu e târziu, iartă-mă!

Text M. I.

 

Lasă un răspuns