Părintele Sofian Boghiu – Rugăciunea inimii

A fost o vreme când mergeam foarte des la Mănăstirea Antim din Bucureşti. Pe Părintele Sofian îl vedeam deseori venind de la chilia sa către biserică. Păşea încet, ca şi cum ar fi dorit să treacă neobservat, să nu cumva să deranjeze pe cineva. Se oprea însă la jumătatea drumului. Mulţi sărmani îl aşteptau. Ştiau că Părintele Sofian nu lăsa pe nimeni cu mâna întinsă.

Intra în Biserică cu evlavie. Când nu slujea, se aşeza pe scările de la anvon şi citea pomelnice tot timpul slujbei. 

Într-o zi, eram foarte aproape de sfinţia sa. Aşezat pe scările de la anvon, citea pomelnice. La un moment dat, a lăsat încet pomelnicele pe genunchi, şi-a apropiat degetele (arătător şi mijlociu) de la mâna dreaptă şi le-a dus în dreptul inimii.

Dintr-o dată s-a luminat la faţă. Lumina de pe chipul Părintelui era nepământeana. Şi pe mine m-a cuprins o linişte surprinzătoare.

Părintele Sofian făcea Rugăciunea lui Iisus şi ajunsese pe cea mai înaltă treaptă.  Din nepriceperea mea sau din dorinţa de a înţelege mai mult, m-am uitat insistent la Părinte. Bunul Părinte a simţit şi fără să mă privească, şi-a desprins încet degetele din dreptul inimii şi a început să citească pomelnicele. 

Mi-am dat seama că am greşit privindu-l insistent. Mi-am dat seama că se oprise din rugăciune pentru că cineva înţelesese ce făcea. Mi-a părut foarte rău. La sfârşitul slujbei am mers la Părinte şi mi-am cerut iertare.

-Pentru ce? m-a întrebat blândul Părinte. 
-Pentru că v-am deranjat!
-Nu m-aţi deranjat cu nimic, iertaţi-mă dumneavoastră, a spus plecându-şi capul. 

Părintele Sofian a fost o taină a lumii acesteia. A ştiut multe, i s-au descoperit multe şi a tăcut mult. Când a plecat din lumea aceasta, eram la Catedrală. În timpul Sfintei Liturghii, prima ectenie a fost pentru sănătatea Părintelui Sofian, iar ce de-a doua, a fost ectenia întreita pentru cei adormiţi. Nu-mi venea să cred că Părintele Sofian se mutase la cele veşnice.

Am plecat la Mănăstirea Antim. La uşa Paraclisului erau deja vreo zece persoane. Trupul Părintelui nu fusese depus încă. Am aşteptat cu inima strânsă. La in moment dat usa Paraclisului s-a deschis. Parintele plecat in lumea ingerilor era deja acolo.

Când am ajuns lângă trupul Părintelui şi i-am sărutat mâna, avea mâinile calde. Am crezut că mâinile sfinţiei sale sunt calde pentru că plecase recent din lumea aceasta, dar nu era aşa. Şi în ziua înmormântării, mâinile Părintelui Sofian, erau tot calde. 

Părintele Sofian s-a mutat în Împărăţia Luminilor, pe data de 14 septembrie 2002, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în timpul Sfintei Liturghii.

2 comentarii

cum o fi reusit sa ajunga la asa stare??!!

Cu multă credință.

Lasă un răspuns