Opreşte-mă!

 

Când alerg prin gândurile tale, opreşte-mă şi du-mă în inima ta!  – M.I.

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 3 comentarii

Renascut din iubire – 5

Când se pregătea să intre în casă a sunat telefonul. Era unchiul său.

-Auzi bă am uitat să-ţi spun că ţi-am lăsat ceva de mâncare pe masa de la bucătărie.

-Mulţumesc unchiule, dar nu mi-e foame acum.

-Păi de ce să-ţi fie foame, ca să-ţi fie foame trebuie să munceşti. Ai făcut ce ţi-am zis?

-Da unchiule am făcut.

-Foarte bine. Du-te şi cumpără nişte vopsea verde şi vopseşte gardul la găini.

„Of Doamne nu mai pot şi-a zis în gând”

-Aşa fac, a spus după care bărbatul nemilos i-a închis telefonul în nas.

-Nu mai pot trebuie să stau puţin în pat că leşin de oboseală, a şoptit şi a urcat la mansardă.

După o noapte de nesomn, cum s-a aşezat pe pat a şi adormit. Între timp unchiul său s-a întors. A mers direct la găini să vadă dacă Nicolas terminase de vopsit gardul. Când a văzut că nici măcar nu s-a apucat, a urcat furios la mansardă, a deschis uşa brusc şi a început să urle:

-Bă boule, prostule, cretinule. Ce ţi-am zis eu mă sa faci?

Nicolas s-a speriat şi s-a trezit direct în picioare lângă pat.

-Nenorocitule ce eşti, mişcă şi cumpără vopsea javră, măcar vopseaua să o cumperi daca nu vopseşti gardul. Ar trebui să te pun să faci asta pe întuneric. Bă tu nu dai doi bani pe vorba mea şi eu tolerez un nemernic, a zis lovindu-l cu palmele peste cap.

-Nu mai da unchiule, nu mai da, am adormit fără să vreau, am fost prea obosit.

-Mişcă-te javră!

-Gata plec, a zis coborând împleticindu-se!

„Doamneee nici să dorm nu am dreptul. Am obosit de tot. Vreau să mor, să mă odihnesc, să mă odihnesc măcar acolo” şi tot gândind aşa a ajuns la magazinul cu materiale de construcţie. A cumpărat vopseaua şi s-a întors. Se înserase deja. A dus vopseaua lângă gardul de la găini şi a vrut să urce la mansardă. Când a auzit uşa, bărbatul nemilos l-a strigat.

-Ia vino mă încoace!

-Of, a şoptit.

-Da unchiule. Am cumpărat vopseaua şi vreau să mă retrag.

-Vezi că în frigider e nişte orez cu lapte. Adu-mi şi mie o farfurie.

Nicolas topit de oboseală şi de tristeţe a mers la bucătărie şi i-a adus bărbatului ce a cerut.

-Aşa, dă-mi! Până mănânc fă-mi masaj pe picioare că sunt cam obosit.

Nicolas s-a aşezat la picioarele lui şi a început să-l maseze.

-Nu peste ciorap mă boule, descalţă-mă!

Tânărul supus, l-a descălţat de şosete şi a început să-l maseze. Bărbatul mânca cu poftă din farfuria cu orez cu lapte, fără să-l întrebe măcar dacă vrea şi nepotul lui cel străin şi singur.

-Gata. Du-te şi spală farfuria, a zis după ce a terminat de mâncat şi ia-ţi sus mâncarea pe care ţi-am lăsat-o de dimineaţă pe masă.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Renascut din iubire – 4

A citit, a tot citit… Trecuse demult de miezul nopţii. I se închideau ochii de oboseală, de tristeţe, dar nu voia să doarmă. Nopţile pentru el erau chinuitoare. S-a ridicat a luat ibricul de cafea şi fierbătorul, a pus apă în ibric, fierbătorul l-a băgat în priză şi a rămas în picioare privind apa care repede începuse să dea semne că fierbe. Se uita îngândurat la jocul apei clocotite, a făcut o grimasă a durere şi din punga de cafea a pus 4 linguriţe la două ceşcuţe de apă.

„Să fie amară, amară ca viaţa asta pe care încă o îndur”, şi-a zis în gând.

A umplut o ceşcuţă cu licoarea neagră şi s-a aşezat din nou la birou. A băut cu ochii închişi din cafeaua fierbinte şi a oftat. Era singura lui prietenă, ea îi oferea singurul moment în care credea că se relaxează. A golit relativ repede ceşcuţa, dar a umplut-o din nou. Cea de-a doua cafea a băut-o încet, cu înghiţituri mici, pentru a prelungi momentul de plăcere. Din când în când închidea ochii şi ofta. Somnul dispăruse, dar durerea singurătăţii îi apăsa inima. A oftat din nou şi din nou s-a apucat de învăţat. S-au ivit zorii. Noaptea trecuse şi el nu dormise nici măcar o secundă.

-Băăă, ieşi la fereastră că nu mai urc la tine, a auzit glasul aspru al unchiului său.

-Da unchiule, a zis Nicolas ieşind la fereastră.

-Bă muieţi-s posmagii să faci curăţenie la păsări şi la câini, să găsesc curtea bec, ai înţeles?

-Am înţeles unchiule.

-Ce ai faţa aia de beţiv cu ochii roşii?

-Am învăţat toată noaptea.

-Hai nu mă înnebuni. Poate să dai cu pietre la facultate că la cât de prost eşti nici drumul nu-l nimereşti, dar apoi să mai şi dai examen, a zis şi a plecat.

Nicolas şi-a înghiţit lacrimile. Şi-a luat hainele de curte şi a ieşit să facă ce i se poruncise.

„Dacă nu iau la facultate cel mai probabil găinar, grăjdar o să fiu toată viaţa.”

A făcut curăţenie la găini, apoi la adăpostul pentru câini, a măturat prin curte, apoi a mers să dea de mâncare păsărilor şi animalelor. Când a intrat la găini, o găinuşă albă, pitică, se tot alinta pe picioarele lui, vrând parcă să-i aline durerea.

-Dă-te de-aici, nu mai sta în picioarele mele, a zis şi a împins-o cu piciorul.

Din cauza oboselii şi nu numai l-a cuprins o ameţeală şi s-a sprijinit de gard. Găinuşa tot la picioarele lui.

-Dă-te am zis! Vrei să cad peste tine? a spus şi a împins-o din nou cu piciorul.

Pasărea a venit din nou.

-Mă enervezi cu pisiceala asta, ieşi! a ridicat tonul şi a îndepărtat-o brutal.

Nicolas devenise atât de sterp sufleteşte încât nu mai era capabil să primească nici un semn de afecţiune din partea nimănui, de oferit nici vorbă.

Va urma

Foto – internet

Pt ca sambata si duminica voi lipsi si de pe blog si de pe fb, va mai las un fragment.

 

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii