Buna Vestire

Maine Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită în popor Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.

Foto – internet

 

Postat de Mihaela Ion in Religie, 0 comentarii

Renascut din iubire – 37

Planuri ascunse

Valentin şi-a dus mama acasă, apoi a sunat-o pe Ella şi a văzut că are telefonul închis.

-Cum Ella şi-a închis telefonul? De ce? Ella draga mea va fi ultima data când îţi vei permite luxul acesta, a zis scrâşnind din dinţi, după care a scris un sms în care i-a spus să-l sune când va deschide telefonul.

Ajuns acasă, în grabă i-a dat ordin Sandei să-i pregătească un pacheţel pentru drum.

-Aolo sefu’ da’ e noapte, unde plecaţi noaptea?

-Da de când trebuie să-ţi dau ţie raportul unde plec noaptea?

-Mă scuzaţi şefu’ m-am gândit că sunteţi obosit.

-Lasă nu te mai gândi, pune într-o caserolă compartimentată, brânză de bivoliţă, unt, pâine, roşii, castraveţi şi brocoli. Să nu uiţi tacâmurile. Aaa pune-mi şi nişte prăjituri.

„Băi frate zici că pleacă la iarbă verde noaptea” a gândit menajera în timp ce pregătea ce i s-a spus.

-Sando să le duci în maşină, a strigat în timp ce a pus ceva în servietă.

-Da sefu’ le duc, a zis menajera supusă.

Se înserase deja. Valentin a urcat în maşină, însă pe ultima sută de metri, ştiind unde merge, s-a răzgândit. A luat pachetul pus de menajeră şi a chemat un taxi. Taxiul a sosit în mai puţin de 7 minute.

-Destinaţia? a întrebat şoferul.

-Pădurea Bolintin.

-Mai exact?

-Mai exact unde am zis. La pădure. Când ajungem o să-ţi spun unde să mă laşi.

Şoferul a făcut o grimasă, s-a uitat în oglindă şi a pornit maşina. Pe drum niciunul nu a scos niciun cuvânt. Când au ajuns la pădure, pe la mijlocul pădurii Valentin i-a spus să oprească, i-a plătit şi a coborât.

„Ferească Dumnezeu, omul ăsta nu e sănătos la cap, ce o fi făcând noaptea în pădure? Îmi vine să-l urmăresc, dar dacă mă vede ăsta mă omoară. Cine ştie ce nebun o fi” şi-a zis şoferul şi a plecat.

Valentin cu servieta în mână a întrat în pădure. S-a aşezat pe un butuc, a aprins lanterna de la telefon, a desfăcut pachetul pus de menajeră şi a început să mănânce încet, tot mai încet.

Din când în când se uita la ceas. 22.30, 23.00, 23.30. La 23.30 a strâns totul în grabă şi s-a afundat în pădure. La 23.50 şi-a ridicat mânecile, a scos din servietă o cutiuţă, a pus-o pe nişte vreascuri, iar la ora 00.00, a ridicat vreascurile si acea cutiuţă, a scris sub ele numele Ella şi le-a pus peste. De la ora 00.00 până la 03.30 dimineaţa a făcut lucruri numai de el ştiute. Pe la 3.30 Ella s-a trezit brusc din somn. Îl visase pe Valentin înconjurat de nişte oameni cu cagule pe faţă. Era forte speriat şi striga după ajutor. A deschis telefonul şi a văzut sms-ul de la bărbat. L-a sunat imediat.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 8 comentarii

La poarta iadului

In urma cu un an scriam pe fb: 

Sa va spun o intamplare stranie.

In seara asta am vrut sa merg la biserica. In momentul in care am iesit din casa, mirosea ingrozitor a fum . Am avut impresia ca fumul vine din spatele casei. M-am uitat sa vad daca arde ceva, nu ardea nimic, in schimb totul era acoperit de un fum gros si inecacios.
Am iesit la poarta sa vad daca nu cumva arde pe la vecini. Toata strada era acoperita de fum. Toate casele pareau in fum, parca din toate iesea fum. Pe partea cealalta a strazii erau niste luminite, pareau a fi masini parcate, una dupa alta, cu farurile aprinse.
Pe strada era un singur barbat in fata portii unui vecin, 
altul decat proprietarul curtii.

 Statea langa o masina. L-am intrebat de unde vine fumul.
-De-acolo, a zis si mi-a aratat curtea vecinei de peste drum.
-Cum de-acolo, ca toate casele sunt in fum? Si daca ati vazut ca iese de-acolo de ce n-ati sunat la pompieri, am spus si am intrat in curte, apoi am fugit in casa. Nu mai puteam sa respir. Am sunat un prieten si i-am zis sa vina cu masina sa ma ia ca a luat foc undeva si ca nu mai pot iesi de pe strada, iar in curand nu voi mai putea sa respir nici in casa.
El a zis ca vine, iar eu cu telefonul in mana am iesit din casa sa vad daca pot localiza totusi sursa fumului si apoi sa sun la politie.
Cand am iesit din casa (asta in decurs de mai putin de 3 minute), nici urma de fum. Aer curat. Am iesit la poarta. Barbatul nu mai era si nici masinile de la care credeam eu ca vin luminitele. L-am sunat pe cel pe care il rugasem sa vina, sa-i spun ca nu mai e nevoie pt ca a disparut fumul. El foarte mirat, a zis ca vine totusi.
In capatul strazii e o shaormerie. Angajatii de-acolo ma cunosc. Am intrebat daca ei au vazut si au simtit fumul acela gros. Mi-au zis ca nu. Cand a venit cel pe care il chemasem, mi-a spus ca intr-adevar haina mea miroase a fum.
Ciudat este ca nimeni nu a vazut si nu a simtit nimic si la fel de ciudat este ca barbatul cu care am vorbit, l-am lasat pe strada in conditiile in care nu se putea respira. Apoi odata cu fumul a disparut si el.

Urmatoarea zi am revenit cu detalii

Am fost o „fugă” pana în iad

Am promis ca revin cu mai multe detalii în legătură cu întâmplarea stranie de ieri. Cineva spunea ca aş fi fost într-o altă dimensiune şi când am intrat în casă am revenit aici.
Într-o altă dimensiune am fost sigur, dar am cam făcut naveta intre aici si dincolo.  Scriu în glumă despre un lucru foarte serios, nu de alta, dar e seară şi vreau să avem o noapte liniştită. Am ieşit de două ori in curte şi am nimerit în acelaşi fum.

Aveam câinele afara. Pt ca începuse să plouă, am vrut să-l iau în casă înainte să plec la biserică. Atunci a fost prima dată când am dat nas în nas cu fumul. După ce am luat câinele, am plecat cu intenţia să localizez sursa fumului, să sun la poliţie şi să plec la biserică. La poartă era şi mai şi, parcă nimerisem în iad. În momentul în care am deschis poarta am intrat într-o pâclă. Fumul era atât de gros de părea aproape material. Totul era numai fum, nu era un loc de unde venea fumul, ci era totul acoperit. M-am văzut în imposibilitatea de a ieşi de-acolo. Am trăit nu groaza morţii, ci groaza cercului închis.
Bărbatul acela cu care am vorbit, nu a întors nicio clipă privirea catre mine. Voiam să mă uit la el, iar el stătea nemişcat, îmi răspundea stând în profil. Părea resemnat. Eu vorbeam cu el ţinând mâna la gură, pt ca nu puteam să respir, iar el avea mâinile în buzunare. La poartă l-am găsit şi tot acolo l-am lăsat, privind în gol.
Era pustiu. Nimeni pe stradă, el şi luminiţele acelea. M-am simţit cumva în iad, pustiu, rece, fum, o singurătate absolută şi o indiferenta totală.  Barbatul acela parea ca se uraste si pe el.
Interesant este şi faptul că, deşi aveam telefonul la mine, a doua oară când am ieşit din casă, nu mi-a trecut prin cap să-l folosesc. A trebuit să intru în casă şi să-l sun pe cel pe care l-am rugat să vină să mă ia cu maşina.
După ce l-am sunat, am ieşit şi… fumul dispăruse. Era linişte, aer curat, totul clar… Primul gând a fost: Doamne cât de mult trebuie să-Ţi mulţumim pt aerul curat pe care îl respirăm!
Se pare că ieri chiar am făcut „o vizită” până la poarta iadului şi am venit de-acolo cu un „semn”,  să nu fiu chiar luată de nebună  – haina mea mirosea a fum. Sunt doi martori care au simţit asta: femeia de la lumânări (căci am ajuns într-un final la biserică) şi cel pe care l-am sunat. Să ne ferească Dumnezeu pe toţi, de fapt să ne ferim noi, pt că noi ne pregătim de-aici Raiul sau iadul.

 

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Semne si minuni, 0 comentarii

Renascut din iubire – 36

Ella era aplaudată la scenă deschisă la multe dintre replicile sale. Îşi intrase foarte bine în rol, deşi arsura din inimă nu ceda deloc. La finalul piesei, în aplauzele spectatorilor, s-au aprins luminile în sală. Actorii ţinându-se de mână salutau publicul. Ella abia atunci a observat că în lojă era Valentin cu mama lui. „Ah, Nicolas, dacă ai fi fost şi tu Nicolas…” şi-a zis în gând, dar un alt gând s-a suprapus peste acela: „Te iubesc Valenitn!”

Actorii au ieşit din scenă. Pe holul care ducea spre garderobă, Ella era deja aşteptată de mai mulţi admiratori. A dat autografe, a făcut fotografii… Valentin o privea de la distanţă, dar ea nici nu a observat. După ce admiratorii s-au retras, bărbatul s-a apropiat de ea:

-Te aşteaptă mama prinţesă, a zis zâmbind, te conduc la birou.

-Aş vrea să mă schimb mai întâi.

-Nuuu stai aşa, eşti prea frumoasă, a zis şi i-a făcut semn să meargă către birou.

-Vali nu ştiu ce am, tot simt o arsura în dreptul inimii.

-Emoţii draga mea Ella, emoţii, a zis zâmbind în colţul gurii.

Galant, dar mai degrabă jucând teatru pentru că tot se terminase piesa, a deschis uşa la birou şi a invitat-o înăuntru.

-Sărut mâna doamnă, a spus fata trăgând aer în piept. Arsura din dreptul inimii era tot mai deranjantă.

-Bună mamă. Ia loc! Ai fost senzaţională, senzaţională. Mi-a spus băiatul meu că eşti foarte talentată, dar acum am văzut cu ochii mei cât eşti de talentată.

-Vă mulţumesc.

-Dar ce-i cu tine? Pari cam palidă?

-Ca după spectacol. Emoţii, energie consumată, o să mă odihnesc şi îmi revin.

-Bine atunci, nu te mai reţin. Mă bucur că te-am văzut. Felicitări şi… mai vorbim.

-Sigur doamnă.

-Treci diseară pe la mine? a întrebat bărbatul.

-Nu, aş vrea să mă odihnesc.

-Bine atunci ne vedem mâine.

S-au salutat, după care Ella a ieşit şi a mers la garderobă să se schimbe. Cum a dezbracat rochia şi arsura din dreptul inimii a dispărut din nou. „Ce înseamnă asta? Dacă aş spune cuiva m-ar crede nebună. Parcă rochia e de vină pentru arsura pe care o simţeam în dreptul inimii… Nicolas, oare ce face Nicolas acum?” gândea în timp ce îmbrăca hainele de stradă. De Valentin uitase de tot. Şi-a luat geanta şi a plecat. „Ah, dacă aş avea măcar numărul de telefon al lui Nicolas, aş vrea să ştiu ce face. Nu ştiu de ce şi ce mă atrage într-un mod misterios la acel tânăr cu ochii atât de trişti…”

Tot gândindu-se la Nicolas a ajuns acasă. Şi-a făcut un duş, un ceai şi-a închis telefonul şi s-a aşezat pe pat. Simţea nevoia să se odihnească, dar gândul la Nicolas nu-i dădea pace.    

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 4 comentarii