Vis straniu

Selectam nişte materiale şi am aţipit, probabil din cauza oboselii sau pt că plouă…

Am visat că eram cu cineva în casa în care locuiesc – o atmosferă obişnuită, nimic ce ar fi putut să prevestească ceva special.

Era pe la amiază şi dintr-odată s-a făcut întuneric. Totul a amorţit în jur. Nici câinii nu mai lătrau. Am deschis uşa să vedem ce se întâmplă. Era un întuneric nefiresc, apăsător, ca şi cum lumea ar fi fost înghiţită de o gură neagră.

Am urcat în maşină şi am ieşit în oraş. Era pustiu. Niciun om, niciun sunet. Pustiu şi întuneric…

În momentul în care m-am trezit mi-am adus aminte de cele 3 zile de întuneric despre care s-a tot vorbit.

Nu ştiu dacă acest vis are vreo semnificaţie sau nu, dacă poate prevesti ceva sau nu, darrr… de la o zi la alta văd că lumea este cu adevărat în întuneric…

Pământul depinde de noi. Noi hotărâm cu ce-l înveşmântăm. Bine ar fi sa vrem să aducem pe el Lumină! 

Postat de Mihaela Ion in Vise ciudate, Vise stranii, 1 comentariu

Renascut din iubire – 25

Când să se ridice de pe fotoliu a sunat telefonul. Era Valentin.

-Ce faci Ella? Mulţumesc bine. Chiar mă pregăteam să plec. I-am adus medicamente mamei tale, am mai stat puţin de vorbă şi acum vreau să mă retrag.

-Mai rămâi te rog. În 10 – 15 minute ajung şi eu acasă.

-Bine atunci. Te aştept.

-Mâncăm o îngheţată cu vanilie şi ciocolată?

-Da, sigur cu plăcere. Te aşteptăm!

Bărbatul a ajuns acasă şi le-a servit cu îngheţata promisă.

-Mamă eu sunt cam obosită. Îmi iau îngheţata care pentru mine trebuie să se dezgheţe, şi merg să mă odihnesc, a spus femeia şi a plecat pentru a-i lăsa singuri.

-Vali eşti cam trist, a zis Ella încercând să mascheze tristeţea ei.

-Sunt obosit Ella, dar şi tu îmi pari tristă.

-Probabil doar stresată. Se apropie premiera şi am ceva emoţii.

-Nu ai de ce. Eşti foarte bună în tot ceea ce faci.

Amândoi îngânduraţi, amândoi trişti, au mâncat încet îngheţata. Bărbatul a luat paharele şi le-a aruncat la coş. S-a aşezat pe fotoliu, tot mai trist. Ella îl privea cu un fel de compasiune şi ofta din când în când.

-Vali tu eşti trist, nu doar obosit. Câtă încredere ai tu în mine Vali?

-Probabil cea mai multă… atât cât mai pot avea încredere în oameni. De ce mă întrebi?

-Dacă ai fi avut încredere în mine, mi-ai fi spus ce te apasă.

-Am destulă încredere în tine şi pentru că am, îţi spun că, îmi doresc să mă îmbrăţişezi. Un minut măcar… după ceas.

-De ce un minut Vali?

-Nu ştiu, poate doar pentru un minut sunt pregătit acum.

Fata s-a ridicat, s-a ridicat şi el. Ella l-a îmbrăţişat şi şi-a aşezat capul pe umărul lui. El a cuprins-o după mijloc cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă după umeri pentru a se uita la ceas. Ella încerca să-i intuiască stările, dar nu reuşea. Îl simţea crispat, speriat, dar şi dornic de descătuşare, nu simţea însă dacă o iubea, dacă o dorea sau dacă doar îi întindea o cursă.

Va urma

Foto – internet

Sambata si duminica voi lipsi si de pe fb si de pe blog. Pana la urmatoarea postare va imbratisez cu drag <3

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 3 comentarii

Renascut din iubire – 24

Masca

Ella a intrat în casă cu ochii înroşiţi de plâns. Mama lui Valentin plângea şi ea.

-Mă iertaţi domană. Chiar am simţit nevoia să fiu puţin singură, a spus aşezându-se pe fotoliu. Mă iertaţi că v-am întrerupt. Continuaţi dacă doriţi!

-Mamă văd că nu ţi-e indiferent băiatul meu.

-V-am spus că nu-mi este, dar oricum o astfel de poveste ar fi impresionat pe oricine.

-Te rog mult să rămână între noi. Dacă îţi va povesti el vreodată bine, dacă nu, nu.

-Staţi liniştită. Sunt un om discret. Puteţi să-mi spuneţi mai departe?

-Da. S-a încuiat în dormitor şi nu a mai ieşit de-acolo 3 zile. Am sunat eu la serviciu, pentru că şi atunci lucra şi am spus că nu se simte bine, că e foarte răcit. N-a ieşit din dormitor, nu mi-a răspuns, nu mi-a cerut nimic. Doar când forţam uşa să intru pentru că mi-era teamă că s-a întâmplat ceva cu el. Striga: “Lasă-mă!”. După plecarea Alinei, părinţii prietenului lui Valentin, de ruşine, au pus apartamentul în vânzare. Oricât am vrut să ţin ascunsă această nefericită întâmplare, tot s-a aflat şi dacă nu s-ar fi aflat tot trebuia să anunţăm că nunta s-a anulat. Unii îl compătimeau, alţii îmi spunea să-l încurajez. După 3 zile, a ieşit din casă, şi-a făcut un duş şi a plecat fără să-mi spună un cuvânt. Şi-a dat demisia de la locul de muncă şi s-a dus la o mănăstire cu intenţia de a se călugări. Seara mi-a dat un sms şi mi-a spus că viaţa lui s-a terminat, că e la o mănăstire şi că nu se va mai întoarce niciodată. După ce am citit sms-ul am făcut preinfarct. L-a sunat soţul meu să-i spună ce mi s-a întămplat şi nu i-a răspuns. I-a scris un sms, dar tot nu i-a răspuns. Mi-am revenit cu greu şi când mi-am revenit, i-am dat eu un sms în care l-am rugat să vină deoarece simt că mor şi că vreau să-l mai văd pentru ultima dată. I-am mai scris că dacă va veni îmbrăcat în călugăr voi muri pe loc. Poate de milă, poate din obligaţie, s-a întors. Când l-am văzut am început să plâng. Băiatul meu însă mă privea cu ură parcă.

Femeia a început să respire tot mai greu.

-Ella mamă, dă-mi geanta să-mi iau medicamentele.

Fata s-a ridicat cu ochii plini de lacrimi şi i-a dat geanta. Femeia si-a luat tratamentul, a tras aer în piept şi a continuat:

-Multă vreme a stat în casă ca un străin. Nu vorbea cu nimeni, nu voia nimic, nu mânca, nu dormea. Când şi când mai bea câte o cafea cu miere. Încet, încet a început să comunice, dar din ziua în care Alina a plecat cu cel mai bun prieten, băiatul meu nu a mai fost acelaşi. Ella draga mea, inima mea de mamă îmi spune că doar tu poţi ajunge la sufletul lui. Dacă el va redeveni cel care a fost vei fi cea mai fericită femeie. Pentru Alina, care după cum ţi-am spus că era de altă confesiune, ar fi renunţat şi la credinţa în care s-a născut. Ar fi luat-o de la capăt oriunde cu cea pe care o iubea.

Ella a oftat şi a început să-şi frângă mâinile.

-Doamnă nu ştiu ce să zic. Voi face tot ce îmi stă în putere. Mulţumesc totuşi că mi-aţi vorbit despre această traumă cumplită pe care o are.

-Şi eu mulţumesc că m-ai ascultat şi că mi-ai dat o oarecare speranţă.

-Multumesc încă o dată… cred că e timpul să mă retrag.

 

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 4 comentarii

Calugarul – fragmente

Din culisele „facerii”

Martirie, Martirie”, repeta în gând, „Ce nume! N-am auzit în viaţa mea numele acesta. Vine de la cuvântul martir. De ce m-o fi întrebat Preasfinţitul ce nume prefer dacă tot ce nume a vrut Prea sfinţia sa mi-a pus? În sfârşit nu mai contează, unul dintre voturi e ascultarea, trebuie să nu uit asta!”

Mergea prin casa Domnului, parcă plutea. El, în toiul nopţii, în mijlocul bisericii cu îngerii şi cu sfinţii. Şi-a strâns mâinile în jurul trupului şi privea zâmbind icoanele.

-Ce linişte Doamne, ce linişte… In preajma mea, dar mai ales în sufletul meu! a şoptit. Adio, Marius, ai murit Marius, nu mai aparţii lumii din care demult ai vrut să evadezi. Eşti un alt om, mort pentru lume şi înviat pentru Hristos. Martirie bine ai venit în rândul celor cu chip îngeresc! Doamne, mulţumesc Doamne, Sunt liniştit, chiar fericit, mulţumesc Doamne! Nu s-au inventat cuvintele care ar putea să exprime ce simt.

La un moment dat s-a aşezat pe scaun, şi-a strâns mantia în jurul trupului şi a adormit.

-Luca eu zic să-ţi faci bagajele şi să zbori din mănăstire, i-a spus pe un ton calm, dar apăsat. De data asta ai întrecut măsura. Nu crede nimeni balivernele tale. Ne despart doar câteva ore de adevăr, câteva ore, până îşi va reveni Pavel şi va putea vorbi.

-Adică ce vrei să spui, că eu am vrut să-l otrăvesc pe stareţ?

-Da, sunt sigur că tu, a spus şi i-a închis uşa în nas.

Imediat ce a intrat în chilie a sunat stareţul şi i-a zis lui Petru să-l trimită pe Alin la stăreţie. Mai marele mănăstirii stătea ghemuit, în faţa stăreţiei privind căţeluşii care muriseră între timp.

-Părinte stareţ au murit câinii? Fetiţa, Bob, a strigat disperat.

-Au murit Alin… în locul lor puteam să fiu eu.

-Preasfinţite părinte simt că înnebunesc. Acum o săptămână am avut un botez. N-a fost primul pe care l-am făcut şi nu înţeleg de ce a putut să mă dea atât de mult peste cap. Când am luat în mâini copilaşul acela firav şi dulce, a deschis ochişorii mari la mine şi m-a prins de veşmânt. L-am privit câteva secunde şi apoi l-am scufundat în cristelniţă. Când l-am scos din apă l-aş fi strâns la piept şi l-aş fi sărutat, dar a trebuit să-l aşez în braţele naşei. Era un băieţel dulce cu ochii albaştri, limpezi şi calzi. În timp ce naşa îl îmbrăca, părinţii lui se ţineau de mână şi aveau ochii plini de lacrimi de fericire. La un moment dat bărbatul a strâns-o pe soţia lui la piept şi a sărutat-o pe frunte. De-atunci imaginile acestea nu mă mai slăbesc. Zi şi noapte îi văd pe părinţii aceea fericiţi şi pe copilaşul acela nevinovat. Simt o durere adâncă în suflet. Nu-mi mai găsesc liniştea, nu mă mai împac cu mine.

 

-Părinte ce înseamnă discursul asta de adio? Nu vreau să vă aud vorbind aşa!

-Băiatul tatii, nici eu nu voiam să-l aud pe bătrânul meu spunând astfel de cuvinte, dar vorba lui, vine o vreme când suntem nevoiţi să ne luăm bagajul sufletului şi să ne îndreptăm spre judecată. Şi-mi mai spunea ceva: învaţă ca şi în suferinţă să fii demn! Damian, nu te întrista, nu plec chiar acum, mai stau cu tine.

Seara ca-ntr-un dans straniu, se lăsa peste lume. În chilia modestă, în care două generaţii purtaseră cumplite războaie nevăzute, Martirie stătea pe pat cu Bulgăraş în braţe, iar Damian, citea Paraclisul Maicii Domnului. Martirie avea chipul luminos şi zâmbitor. Călcase în picioare toate ispitele, chiar dacă uneori se rănise foarte rău. În patul părintelui Damain, aştepta liniştit să-şi primească paşaportul definitiv. Aştepta în aeroportul numit mănăstire.

Foto din arhiva personala

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii