La ceas de seara

La ceas de seara facem recenzia zilei. În cuferele inimilor noastre, pentru a avea o noapte liniştită, păstrăm doar lucrurile frumoase. Răutăţile pe care le-am întâlnit în ziua ce a trecut le iertăm, lucrurile urâte le uităm. Mulţumim pentru tot, pentru că din tot ce întâlnim avem de învăţat. Ne spunem noapte buna şi zâmbind adormim.

Postat de Mihaela Ion in Seri pentru nopţi liniştite, 0 comentarii

Renascut din iubire – 2

Unchiul lui, un bărbat trecut de 40 de ani, ursuz, dominator şi foarte dubios, proprietarul unei vile, ce avea o curte impunătoare cu multe animale, păsări, flori şi plante, a dat drumul cd-player-ului, şi-a pus căştile pe urechi şi a început să răsfoiască nişte dosare.

-Ce bine e să ai câte un prost la îndemână, o slugă, şi-a şoptit plin de mândrie.

„Doamne cât de străin şi cât de singur sunt… Şi ce doare… Câtă încredere am avut în unchiul meu… Atât de multă încredere încât nu doar că i-am dat toţi banii moşteniţi de la dragul meu bunic, dar i-am pus şi viaţa la picioare. Am crezut că el va fi tatăl pe care nu l-am avut. Tatăl acela protector de care aveam atâta nevoie… Şi cât de frumos se purta cu mine la început… Ce promisiuni! Ce vorbe… până i-am dat banii, apoi gata… M-a transformat în slugă. O slugă care nu are dreptul la nimic. Of, Doamne! Aş pleca, dar unde? Casă nu am, părinţi ca şi cum nu aş avea… Fiecare pe drumul lui, fiecare cu viaţa lui. Eu în plus, mereu m-am simţit în plus… O povara pentru toţi, iar acum am devenit o povară şi pentru mine…”, gândea Nicolas timp în care a ajuns la magazinul cu produse pentru animale de companie.

-Bună ziua! Hrană pentru peşti aveţi?

-Da sigur. De care doriţi fulgi sau granule?

-Fulgi vă rog! Daţi-mi trei plicuri!

Nicolas a plătit, a luat hrana pentru peşti şi oftând a plecat. „Of, mai fericiţi sunt peştii ăia din acvariu, mult mai fericiţi decât mine” şi-a continuat gândul. „Au apă, mâncare, înoată în mediul lor, sunt liniştiţi, fericiţi… Eu am apă, mâncare… uneori, dar ce folos, dacă de multe ori se amestecă dureros cu lacrimi. Singur… Ah, Doamne ce singur sunt…”

Strigându-şi în gând durerea a ajuns la casa unchiului său.

-Am adus mâncare pentru peşti, a spus şi a lăsat-o pe masă.

-Şi ce eşti bosumflat aşa?

-Nu sunt unchiule, sunt obosit doar.

-Ce să-ţi spun parcă ai cărat pietre de moară. Noroc cu mine că sunt om bun şi te tolerez în casa mea, că tu nu eşti bun de nimic. Nici să faci umbră pământului… Bine zicea taică-tu când zicea că nu eşti bun de nimic, chiar nu eşti… Nici sor-mea nu-i mai brează, aşa că nu mă mir.

-Bine unchiule, mulţumesc că eşti bun şi mă tolerezi, a zis oftând. Acum permite-mi să mă retrag.

-Mişcă! Oricum nu-mi face plăcere să te văd.

Nicolas cu sufletul sfâşiat a câta oară… a urcat în camera lui de la mansardă.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 3 comentarii

Treaptă către Înălţare – Iubirea

N – despre „Prin secundarul lumilor-povesti”

Volumul de faţă, la prima vedere, este o legătură lirică ce se adaugă salbei corolei lumii poeziei, însă pentru cei ce sunt dispuşi să jertfească moneda efemeră a kronosului vor putea înţelege, înlăturând cu pioasă eleganţă faldurile evidentului, că ceea ce se află în mâinile noastre nu este o culegere de versuri, ci o invitaţie…da, o invitaţie. O unică ocazie de a putea „cumpăra” cu moneda efemeră a timpului, nepreţuite şi nemăsurabile clipe veşnice, pentru a pătrunde într-o lume necreată, dar făcută vizibilă prin cele mai nobile unelte ale cuvântului, versurile. Poem după poem, treaptă după treaptă suntem invitaţi mai adânc să păşim pe un drum deschis special de Mihaela Ion înspre acel loc neegalabil al unicităţii relaţiei ipostasului ei cu transcendentul.

Metaforele, hiperbolele, epitetele şi comparaţiile, ritmul şi rima sunt ferestre prin care ni se oferă posibilitatea să cunoaştem lumea sufletului copil al Mihaelei care ne împărtăşeşte puritatea şi inocenţa iubirii în forma ei cea mai fericită. Citind în continuare strofă după strofă…sau mai bine spus, parcurgând treaptă după treaptă ajungem să o cunoaştem şi în ipostaza unei lupte a iubirii născută din transcendent care se vrea cunoscută şi împărtăşită în imanent…o maturizare lirică în plină metamorfoză înaintea ochilor inimilor noastre răvăşite de empatie şi înmărmurite la întrevederea acestei minuni la graniţa celor două lumi, cuminte cuprinsă între aceste două coperte, asemenea unei nestemate perle tăinuită de cele două aripi ale unei scoici ce se odihneşte pe fundul mitologicei Atlantide.

„Îngenuncheată-n poarta fericirii,

Cu mâinile în rugăciune – sfânt 

Ai coborât miresmele iubirii,

Ceruri din Rai, la mine pe pământ.”

 N.

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Recenzii, 0 comentarii