Iubirea

Urmeaza pauza. De fb 🙂 De iubire niciodata <3 

„Iubirea este un ocean incomensurabil.

Monoton pentru spiritele incomplete.

Plin de frumuseți pentru marile spirite.” – 

Honoré de Balzac

Postat de Mihaela Ion in Citate despre iubire, 0 comentarii

Renascut din iubire – 101

-Unchiule, am cumpărat… Atât, nu vreau să deranjez. Mă retrag. Mă chemaţi dumneavoastră când consideraţi.

-Nuuu stai că-ţi spun acum, a zis Valentin îmbujorat. Mai întâi să vă fac cunoştinţă. El e Marian şi cred că va fi un viitor actor foarte bun, mai ales că va fi meditat de mine.

Copilul s-a ridicat de pe fotoliu şi a vrut să se îndrepte spre Nicolas.

-Stai acolo Marian, a zis Valentin, vine el la tine. El e Nicolas, nepotul meu.

-Îmi pare bine, a zis Nicolas după ce a dat mâna cu acel copil.

-Hai să-ţi arăt unde să plantezi pomii, l-a îndemnat bărbatul. Marian vino cu noi! Abia vezi şi tu grădina!

Valentin şi Marian au luat-o înainte, iar Nicolas mergea în urma lor. Îl privea pe copilul timid şi foarte slab, aproape la fel de slab ca şi el şi încerca să intuiască de ce Valentin era aşa protector.

Au ajuns în grădină. Bărbatul i-a arătat lui Nicolas, unde să planteze pomii.

-Cireşii îi pui acolo lângă gard, stânga, dreapta, caisul îl plantezi lângă bazinul cu peşti, iar piersicul îl pui în locul unde a fost stejarul ăla. Scoţi rădăcina şi îl plantezi acolo.

-Unchiule, dar nu am cum să scot o rădăcină aşa de groasă singur.

-E fix ce nu mă interesează. Te descurci. Până pe seară să fie plantaţi. Hai Marian să mergem, a spus şi l-a prins pe copil după umeri.

Nicolas şi-a pus mâna pe cap. „Ooo, nu, iar mă umileşte, iar… şi faţă de un străin… Nu cumva…” şi-a zis în gând după care au început să i se deruleze în minte imagini… imagini. Seara în care îl trimisese în provincie pe o ploaie torenţială să cumpere brânză de capră şi vin de ţară pentru că şoferul avea o obligaţie; ziua în care îl trimisese să cumpere pâine proaspătă, pentru o masă îmbelşugată pregătită pentru doi, Valentin şi şoferul; ziua în care l-a trimis la o agenţie de turism pentru a rezerva două bilete cu destinaţia Veneţia, evident pentru aceleaşi persoane şi multe alte zile în care el era sluga, iar şoferul prinţul. Începuse să înţeleagă atitudinea unchiului său faţă de Marian, iar asta îl speriase de tot.

Şi-a ridicat mânecile şi s-a apucat de treabă. A plantat caisul şi cireşii. Mai avea piersicul care trebuia plantat în locul unei rădăcinii groase de stejar. A săpat pe lângă ea, a mişcat-o în stânga şi-n dreapta, iar a săpat, iar a tras de ea, rădăcina nu ceda deloc. L-au trecut toate sudorile. S-a oprit să-şi tragă sufletul şi iar s-a apucat să sape şi iar să tragă de rădăcină. Văzând că nu poate a tras cu toată forţa pe care o mai avea şi atunci a simţit cum i-a trosnit o vertebră. A rămas aplecat. O durere violentă l-a făcut să rămână nemişcat un timp. S-a masat pe spate. Îl durea tot mai rău. A lăsat totul aşa cum era şi s-a târât pur şi simplu în camera lui.

Foto – internet

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 5 comentarii

Renascut din iubire – 100

 

Sărbătorile au trecut. Ella şi Valentin s-au întâlnit. Fiecare cu ceea ce avea în suflet. Ea sinceră şi chiar naivă, el viclean şi monstruos. Bărbatul la fiecare întâlnire o privea în ochi pe Ella, îi zâmbea, dar în acelaşi timp îşi construia minuţios planul pentru a nu da greş.

Zilele treceau, săptămânile la fel… a trecut şi iarna. Primăvara grăbită cu alaiul ei de culori s-a instalat peste lume. Într-o zi care avea să marcheze o altă etapă în calvarul vieţii lui Nicolas, dar şi al Ellei, Valentin l-a sunat pe tânăr. Nicolas nu a răspuns. L-a sunat din nou după vreo 30 de minute.

-De ce nu răspunzi mă?

-Eram la cursuri şi aveam telefonul pe silenţios.

„Cursuri? Eiii, lasă că te fac eu să te duci degeaba la cursuri” şi-a zis în gând.

-După ce termini te duci şi-mi iei 2 cireşi, un cais şi un piersic. Apoi vii să-ţi arăt unde să-i plantezi. Banii sunt pe masă în bucătărie.

-Am înţeles.

-Sper, a spus şi a închis telefonul cu brutalitate.

Colegii lui Nicolas văzându-l aşa supus cu telefonul în mână au început să râdă de el.

-Ce-ai făcut mă, te-a sunat mă-ta să te întrebe dacă ţi-ai mâncat grisul cu lapte de dimineaţă? a întrebat unul.

-Nu mă, după faţă l-a sunat iubita să-i supună că s-a săturat de el, a zis altul.

-Eu nu cred că doar telefonul e dat pe mut, şi el e dat pe mut. Hai să nu mai pierdem timpul cu ăsta, mai bine mergem la o bere, a intervenit altul.

-Chiar aşa, a zis primul şi au plecat.

Nicolas şi-a strâns cursurile în tăcere. „te-a sunat mă-ta să te întrebe…” îi răsunau în minte cuvintele primului. „Nu, nu m-a sunat, ar fi fost bine să mă sune să mă întrebe orice, dar nu mă sună, are alte priorităţi.” i-a răspuns în gând. „Nu mă, după faţă l-a sunat iubita…” îi biciuiau gândul cuvintele celui de-al doilea. „Nu, n-am iubită şi nici nu o să am. Cine să mă iubească pe mine? Ce pot eu să ofer? Nimic. N-am nimic, sunt nimic…” i-a răspuns în gând celui de-al doilea. „Hai să nu mai pierdem timpul cu ăsta…” strigau nemiloase şi cuvintele celui de-al treilea.

-Da, e cel mai bine aşa. Să nu pierdeţi timpul cu mine, dacă v-aţi şi face că nu mă vedeţi ar fi şi mai bine, a şoptit. Şi-a luat mapa şi a plecat. Porunca unchiului său trebuia îndeplinită.

A cumpărat ce i s-a spus, a dus pomii în grădină şi grăbit a bătut la uşa lui Valentin. Până să i se răspundă a auzit nişte râsete în living.

-Intră mă, i-a răspuns după câteva secunde.

Nicolas a intrat şi a rămas lângă uşă. Valentin nu era singur. Lângă el era un copil de vreo 14 ani.

 Foto – internet

Va urma

 

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 1 comentariu

Renascut din iubire – 99

 

 Începutul adevăratului calvar

Viclenia lui Valentin nu avea margini, aşa că a continuat. L-a contactat pe Nicolas şi i-a spus să o sune pe Ella să-i ceară iertare, dar să o avertizeze că aşa e el şi că s-ar putea să mai aibă astfel de ieşiri.

-Dacă tot trebuie să joc în continuare rolul acesta nu înţeleg de ce să o mai sun!!!

-Când îţi spun că eşti prost, eşti prost. O suni să-i spui că eu am insistat, că eu sunt omul bun, nu tu.

-Da… bine… o să o sun, a spus Nicolas şi a închis înainte de a ceda nervos.

Valentin a sunat din nou.

-Tu ce faci mă îmi închizi telefonul în nas?

-Nu, dar am crezut că trebuie să închid să o sun pe Ella.

-Bine, sună-o şi să nu mai îndrăzneşti vreodată să închizi telefonul înaintea mea, a zis pe un ton ridicat, apoi a închis.

Tânărul a sunat şi a spus întocmai cum i s-a poruncit.

-Nicolas, nu ştiu de ce, dar am impresia că îmi ascundeţi ceva. Mă simt ca o minge de ping pong dată de la unul la altul. Ba tu intervii că el să se împace cu mine, ba el intervine ca tu să-ţi ceri iertare şi să mă şi avertizezi că s-ar putea să mai fii aşa. Ce se află de fapt în spatele acestui joc? a întrebat Ella îngândurată.

-Nu-ţi ascundem nimic, numai că aş vrea să ştii că aşa sunt eu uneori, a zis abia adunându-şi cuvintele.

-Bine Nicolas. Îţi doresc să-ţi fie bine.

-Şi eu… a îngăimat şi a închis.  

Timpul şi-a urmat cursul. Au venit şi sărbătorile de iarnă. Nicolas în rolul lui de sclav, i-a făcut cumpărăturile lui Valentin, i-a împodobit împreună cu menajera bradul şi curtea cu instalaţii luminoase, apoi s-a retras în camera lui modestă. Fără brad, fără masă îmbelşugată, fără părinţi, fără prieteni, fără nimeni şi nimic. Şi-a petrecut sărbătorile de iarnă privind pe fereastră, dormind, oftând… şi mâncând din când în când în când câte o porţie de mâncare adusă de menajera lui Valentin. În zilele de sărbătoare a sunat o singură dată telefonul. O singură fiinţă l-a sunat să-i ureze sărbători fericite – Ella. După ce a închis a privit telefonul şi a clătinat din cap:

-Ella tu ai rămas singurul liant între mine şi lumea asta crudă. Tu îmi aminteşti că trăiesc totuşi. Tu Ella eşti clopoţelul conştiinţei mele care mă trezeşte din existenţa mea morbidă. Ella câte aş avea să-ţi spun… vreodată, a şoptit oftând.

Valentin însă a avut sărbători de vis, cu jocuri de lumini, colindători şi cel mai importat pentru el, cu… şoferul.

Ella şi-a petrecut sărbătorile de iarnă la ţară la bunica ei dragă. S-a bucurat de colindători, de aromele şi de gustul cozonacilor făcuţi de bătrână, de poveştile dulci ale femeii blajine care îi dăruise cea mai frumoasă copilărie. Cu Valentin a vorbit o singură dată, stabilind că se vor vedea după sărbători.

Foto – internet

Va urma

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 0 comentarii