Lumea iubirii

 

Aş vrea să trăiesc într-o lume a inocenţei în care culorile să fie vii, pure, iar fluturi coloraţi să danseze într-o lumină înmiresmată. Aş vrea să alerg printre flori, să mă ţin de mână cu norii şi să mă dau în leagăne făcute din fuioare care să toarcă liniştea.

Aş vrea să trăiesc într-o lume în care să fie o singură lege – LEGEA IUBIRII. De ce o singură lege? Pentru că ar fi suficientă.

Acolo unde domneşte legea Iubirii, nu mai e nevoie de nicio altă lege. Acolo unde este iubire, este şi iertare, şi înţelegere şi răbdare şi tot ce poate fi mai bun şi mai frumos. Şi-atunci când trăieşti într-o LUME A IUBIRII, poţi să alergi printre flori, să te ţii de mână cu norii şi să dansezi cu fluturii într-o lumină înmiresmată.

 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania

Mitropolitul Bartolomeu era o personalitate atat de completa si de complexa, încat te facea ori sa-l iubesti si sa-i recunosti valoarea, ori sa te temi si sa fugi, încercand doar sa arunci cu piatra ca sa-l atingi într-un fel. Era si puternic, si sensibil, si aspru, si bland, si foarte sobru, dar avea si simtul umorului.
Înfatisarea dura a Înaltpreasfintitului ascundea un suflet bun si nobil. Un suflet care cunoscuse suferinta în cele mai crude chipuri. De-a lungul timpului, am observat ca un om care a suferit prea mult devine omul extremelor: ori prea bun, întelegator si iertator, ori prea rau, razbunator si neiertator. Cunoscand suferinta, Mitropolitul Bartolomeu a ales extrema bunatatii. Si asta pentru ca l-a simtit pe Dumnezeu, l-a iubit pe Dumnezeu, l-a vazut pe Dumnezeu în chipul semenilor sai.

Ceasurile noastre de voroava mi-au ramas adanc încrustate în suflet. Cand cineva întalneste un astfel de om, nici timpul, nici departarea, nici macar moartea nu-i pot sterge amintirea. Astfel de amintiri îsi au radacina în vesnicie, si vesnicia nu dispare.

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

„Calugarul si Alexandra – tulburatoarea poveste a unei iubiri imposibile”

Un roman de dragoste cu profunde amprente psihologice. O iubire traita la granita dintre viata si moarte, dintre binecuvantare si blestem; o iubire care coboara pana la portile iadului pentru ca mai apoi sa se ridice pe inaltimile cerului. O iubire profunda, definitiva si greu de inteles… O iubire care jertfeste totul pe Altarul vesniciei.

Calugarul nu are nume, pentru ca ar putea sa fie oricare dintre monahi, Alexandra are, deoarece nu orice femeie poate fi ca ea. Celelalte personaje intregesc tabloul vietii traite in functie de alegerea omului. Caci, in functie de puterea de a ierta si de a merge catre Lumina sau de incapatanarea de a ramane in intuneric, se petrece totul.

Faptele sunt reale, iar personajele sunt contemporane cu noi. O poveste dureroasa, fascinanta, dar si inaltatoare. Romanul „Calugarul si Alexandra” poate fi inteles dupa masura starii sufletesti a cititorului. Asa ca, si citind acest roman, ne putem da seama la ce nivel de aspiratie spirituala ne aflam deocamdata. Daca vedem intuneric, inseamna ca recunoastem intunericul, daca vedem Lumina, inseamna ca in Lumina suntem. „… lumina lumineaza in intuneric si intunericul nu a cuprins-o.”

Cartea se vinde impreuna cu lucrarea „Prin secundarul lumilor-povesti”

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

În poarta fericirii

Îngenuncheată-n poarta fericirii,

Cu mâinile în rugăciune – sfânt

Pe neputinţa ce e dată firii,

Se aşeza întâiul Tău cuvânt.

 

Se revărsase liniştea-n cascade,

Iar aşteptarea îmi ningea fiori,

Lumina împletea prin cer – arcade

Izvoare, fluturi, curcubeu şi flori.

 

Cum ai venit nu ştiu, dar mi se pare,

Că-n mâini tu porţi făclie ca de vis,

Înveşmântat într-o sfântă candoare,

Doar prin cuvânt ce poartă ai deschis.

 

Te-am aşteptat şi-am aşteptat o clipă,

O bucurie dintru început,

Pe tine ca să-mi fii cealaltă aripă

Putere vie-ntâiul Tău cuvânt.

 

Îngenuncheată-n poarta fericirii,

Cu mâinile în rugăciune – sfânt

Ai coborât miresmele iubirii,

Ceruri din Rai, la mine pe pământ.

 

M.I.

 

Foto – Sursa: Internet

Postat de Mihaela Ion in Poezie, 0 comentarii