Renascut din iubire – 24

Masca

Ella a intrat în casă cu ochii înroşiţi de plâns. Mama lui Valentin plângea şi ea.

-Mă iertaţi domană. Chiar am simţit nevoia să fiu puţin singură, a spus aşezându-se pe fotoliu. Mă iertaţi că v-am întrerupt. Continuaţi dacă doriţi!

-Mamă văd că nu ţi-e indiferent băiatul meu.

-V-am spus că nu-mi este, dar oricum o astfel de poveste ar fi impresionat pe oricine.

-Te rog mult să rămână între noi. Dacă îţi va povesti el vreodată bine, dacă nu, nu.

-Staţi liniştită. Sunt un om discret. Puteţi să-mi spuneţi mai departe?

-Da. S-a încuiat în dormitor şi nu a mai ieşit de-acolo 3 zile. Am sunat eu la serviciu, pentru că şi atunci lucra şi am spus că nu se simte bine, că e foarte răcit. N-a ieşit din dormitor, nu mi-a răspuns, nu mi-a cerut nimic. Doar când forţam uşa să intru pentru că mi-era teamă că s-a întâmplat ceva cu el. Striga: “Lasă-mă!”. După plecarea Alinei, părinţii prietenului lui Valentin, de ruşine, au pus apartamentul în vânzare. Oricât am vrut să ţin ascunsă această nefericită întâmplare, tot s-a aflat şi dacă nu s-ar fi aflat tot trebuia să anunţăm că nunta s-a anulat. Unii îl compătimeau, alţii îmi spunea să-l încurajez. După 3 zile, a ieşit din casă, şi-a făcut un duş şi a plecat fără să-mi spună un cuvânt. Şi-a dat demisia de la locul de muncă şi s-a dus la o mănăstire cu intenţia de a se călugări. Seara mi-a dat un sms şi mi-a spus că viaţa lui s-a terminat, că e la o mănăstire şi că nu se va mai întoarce niciodată. După ce am citit sms-ul am făcut preinfarct. L-a sunat soţul meu să-i spună ce mi s-a întămplat şi nu i-a răspuns. I-a scris un sms, dar tot nu i-a răspuns. Mi-am revenit cu greu şi când mi-am revenit, i-am dat eu un sms în care l-am rugat să vină deoarece simt că mor şi că vreau să-l mai văd pentru ultima dată. I-am mai scris că dacă va veni îmbrăcat în călugăr voi muri pe loc. Poate de milă, poate din obligaţie, s-a întors. Când l-am văzut am început să plâng. Băiatul meu însă mă privea cu ură parcă.

Femeia a început să respire tot mai greu.

-Ella mamă, dă-mi geanta să-mi iau medicamentele.

Fata s-a ridicat cu ochii plini de lacrimi şi i-a dat geanta. Femeia si-a luat tratamentul, a tras aer în piept şi a continuat:

-Multă vreme a stat în casă ca un străin. Nu vorbea cu nimeni, nu voia nimic, nu mânca, nu dormea. Când şi când mai bea câte o cafea cu miere. Încet, încet a început să comunice, dar din ziua în care Alina a plecat cu cel mai bun prieten, băiatul meu nu a mai fost acelaşi. Ella draga mea, inima mea de mamă îmi spune că doar tu poţi ajunge la sufletul lui. Dacă el va redeveni cel care a fost vei fi cea mai fericită femeie. Pentru Alina, care după cum ţi-am spus că era de altă confesiune, ar fi renunţat şi la credinţa în care s-a născut. Ar fi luat-o de la capăt oriunde cu cea pe care o iubea.

Ella a oftat şi a început să-şi frângă mâinile.

-Doamnă nu ştiu ce să zic. Voi face tot ce îmi stă în putere. Mulţumesc totuşi că mi-aţi vorbit despre această traumă cumplită pe care o are.

-Şi eu mulţumesc că m-ai ascultat şi că mi-ai dat o oarecare speranţă.

-Multumesc încă o dată… cred că e timpul să mă retrag.

 

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 4 comentarii

Calugarul – fragmente

Din culisele „facerii”

Martirie, Martirie”, repeta în gând, „Ce nume! N-am auzit în viaţa mea numele acesta. Vine de la cuvântul martir. De ce m-o fi întrebat Preasfinţitul ce nume prefer dacă tot ce nume a vrut Prea sfinţia sa mi-a pus? În sfârşit nu mai contează, unul dintre voturi e ascultarea, trebuie să nu uit asta!”

Mergea prin casa Domnului, parcă plutea. El, în toiul nopţii, în mijlocul bisericii cu îngerii şi cu sfinţii. Şi-a strâns mâinile în jurul trupului şi privea zâmbind icoanele.

-Ce linişte Doamne, ce linişte… In preajma mea, dar mai ales în sufletul meu! a şoptit. Adio, Marius, ai murit Marius, nu mai aparţii lumii din care demult ai vrut să evadezi. Eşti un alt om, mort pentru lume şi înviat pentru Hristos. Martirie bine ai venit în rândul celor cu chip îngeresc! Doamne, mulţumesc Doamne, Sunt liniştit, chiar fericit, mulţumesc Doamne! Nu s-au inventat cuvintele care ar putea să exprime ce simt.

La un moment dat s-a aşezat pe scaun, şi-a strâns mantia în jurul trupului şi a adormit.

-Luca eu zic să-ţi faci bagajele şi să zbori din mănăstire, i-a spus pe un ton calm, dar apăsat. De data asta ai întrecut măsura. Nu crede nimeni balivernele tale. Ne despart doar câteva ore de adevăr, câteva ore, până îşi va reveni Pavel şi va putea vorbi.

-Adică ce vrei să spui, că eu am vrut să-l otrăvesc pe stareţ?

-Da, sunt sigur că tu, a spus şi i-a închis uşa în nas.

Imediat ce a intrat în chilie a sunat stareţul şi i-a zis lui Petru să-l trimită pe Alin la stăreţie. Mai marele mănăstirii stătea ghemuit, în faţa stăreţiei privind căţeluşii care muriseră între timp.

-Părinte stareţ au murit câinii? Fetiţa, Bob, a strigat disperat.

-Au murit Alin… în locul lor puteam să fiu eu.

-Preasfinţite părinte simt că înnebunesc. Acum o săptămână am avut un botez. N-a fost primul pe care l-am făcut şi nu înţeleg de ce a putut să mă dea atât de mult peste cap. Când am luat în mâini copilaşul acela firav şi dulce, a deschis ochişorii mari la mine şi m-a prins de veşmânt. L-am privit câteva secunde şi apoi l-am scufundat în cristelniţă. Când l-am scos din apă l-aş fi strâns la piept şi l-aş fi sărutat, dar a trebuit să-l aşez în braţele naşei. Era un băieţel dulce cu ochii albaştri, limpezi şi calzi. În timp ce naşa îl îmbrăca, părinţii lui se ţineau de mână şi aveau ochii plini de lacrimi de fericire. La un moment dat bărbatul a strâns-o pe soţia lui la piept şi a sărutat-o pe frunte. De-atunci imaginile acestea nu mă mai slăbesc. Zi şi noapte îi văd pe părinţii aceea fericiţi şi pe copilaşul acela nevinovat. Simt o durere adâncă în suflet. Nu-mi mai găsesc liniştea, nu mă mai împac cu mine.

 

-Părinte ce înseamnă discursul asta de adio? Nu vreau să vă aud vorbind aşa!

-Băiatul tatii, nici eu nu voiam să-l aud pe bătrânul meu spunând astfel de cuvinte, dar vorba lui, vine o vreme când suntem nevoiţi să ne luăm bagajul sufletului şi să ne îndreptăm spre judecată. Şi-mi mai spunea ceva: învaţă ca şi în suferinţă să fii demn! Damian, nu te întrista, nu plec chiar acum, mai stau cu tine.

Seara ca-ntr-un dans straniu, se lăsa peste lume. În chilia modestă, în care două generaţii purtaseră cumplite războaie nevăzute, Martirie stătea pe pat cu Bulgăraş în braţe, iar Damian, citea Paraclisul Maicii Domnului. Martirie avea chipul luminos şi zâmbitor. Călcase în picioare toate ispitele, chiar dacă uneori se rănise foarte rău. În patul părintelui Damain, aştepta liniştit să-şi primească paşaportul definitiv. Aştepta în aeroportul numit mănăstire.

Foto din arhiva personala

Postat de Mihaela Ion in Carti, 0 comentarii

Lacul Morii – inserare

Apus de soare

Foto din arhiva personala

Postat de Mihaela Ion in Fotografii, 0 comentarii

Renascut din iubire – 23

Ella a avut o tresărie. Îi era teamă că ceea ce se spunea despre Valentin şi ceea ce începuse şi ea să bănuiască, voia femeia să-i spună.

-Vă pot ajuta cu ceva?

-Da. Vreau să vorbim cât mai sincer posibil. Tu îl iubeşti pe Vali?

Fata a oftat şi a facut o pauză.

-Ne-am apropiat de puţin timp. Nu ştiu dacă îl iubesc, dar pot să spun că ţin mult la el, a zis privind în pământ.

-M-aş bucura să ştiu că ai o relaţie cu el. Asta m-ar linişti foarte mult.

Ella a simţit că-i fuge pământul de sub picioare. “Ooo, nu, mama lui ori ştie, ori bănuieşte că fiul ei ar avea altfel de orientări.”

-Nu, nu am o relaţie intimă cu el, a spus fata ruşinată de situaţie.

-Chiar dacă nu ai m-aş bucura să ai. Am văzut că el este foarte încântat de tine. Nu mi-a spus, dar cred că admiraţia lui faţă de tine merge către iubire. Vreau să-ţi spun ceva, dar rămâne între noi.

-Da, vă ascult, a spus gâtuită de emoţie. “Sper să nu-mi spună ce cred, că nu ştiu dacă fac faţă” şi-a zis în gând.

-Mamă, băiatul meu este un copil de excepţie. Nu pentru că este al meu, ci pentru că aşa este. Din păcate sufletu-i este total închis. Am spranţa că doar tu poţi ajunge la sufletul lui. Când avea 22 de ani şi-a făcut o prietenă de altă confesiune, pe care a iubit-o enorm. Hotărâseră să se căsătorească. Era atât de fericit… Îmi spunea cât de mult o iubeşte… făcuseră şi pregătirile pentru nuntă, iar fata se mutase la noi. Cu o săptămână înainte de nuntă, chiar în ziua în care primseră invitaţiile comandate, a venit la noi, cel mai bun prieten al lui Valentin. Prieten pe care îl considera frate. Au crescut împreună, au fost colegi până la liceu, au dormit amândoi în acelaşi pat, au mâncat la aceeaşi masă… Eram vecini de palier. Seara am petrecut-o ca în familie, pentru că îl consideram de-al nostru. Am vorbit despre nuntă, prietenul lui Vali ne-a arătat costumul de cavaler de onoare. Nimic nu anunţa ce avea să urmeze. Pe la 22.30, prietenul băiatului meu a plecat, iar noi ne-am retras fiecare în dormitorul lui. Pe la 2.30 noaptea am auzit uşa de la intrare. M-am speriat. Am crezut că a uitat-o cineva deschisă şi a nimerit vreun rătăcit pe la noi. Când m-am ridicat să văd ce se întâmplă, Alina, căci aşa o chema, cobora scările. Am strigat-o dar nu mi-a răspuns.

Ella asculta cu respiraţia întretăiată.

-Am mers la băiatul meu în cameră şi l-am întrebat ce s-a întămplat? a continuat femeia. El mi-a zis că nu s-a întâmplat nimic şi că s-a şi speirat când s-a trezit cu mine în cameră. “Cum nu s-a întâmplat mamă nimic? Ce i-ai făcut fetei de a plecat în toiul nopţii?” Vali al meu a sărit din pat ca ars. “Cum adică a plecat? Mie mi-a zis că merge să bea apă.” Aşa în pijama şi desculţ a luat telefonul şi a gonit pe scări ca un nebun. După câteva minute a venit încremenit de durere, cu umerii plecaţi şi cu lacrimile înnodate în barbă. “Vali ce ai păţit mamă?” l-am întrebat. N-a scos niciun cuvânt. Mi-a aruncat telefonul la picioare şi s-a încuiat în dormitor. În timp ce alerga după ea, a primit un sms, pe care nu o să-l uit niciodată eu ca mamă, dar apoi el. “Vali iartă-mă! Iartă-mă că ţi-am spulberat toate visele. M-am îndrăgostit de prietenul tău. Pe el îl văd tatăl copiilor mei. Ştiu că mă iubeşti, dar eu nu te pot iubi la fel. Sper să găseşti femeia care să răspundă iubirii tale. Uită-mă te rog! Eu te-am uitat. Acum sunt cu adevărat fericită ”.

Femeii i-au dat lacrimile. Nici Ella nu era mai prejos.

-De-atunci băiatul meu s-a închis faţă de femei de tot. Nu mai are încredere în nicio femeie, nici măcar în mine, a continuat.

Ella şi-a şters în grabă lacrimile.

-Doamnă mă iertaţi, simt nevoia să ies puţin. Mă întorc în câteva minute.

Fata a ieşit. S-a sprijinit de zidul casei şi a început să plângă în hohote. “Ooo nuuuu, nu! Portretul din amintiri al lui Vali mă înspăimântă. Dacă se poartă aşa frumos cu mine până mă voi îndrăgosti de el şi apoi va vrea să mă transforme în victimă? Dacă nu mai are încredere nici măcar în mama lui, e foarte posibil ca scopul lui în viaţă să fie răzbunarea pe femei, văzând în fiecare femeie o eventuală Alina” îşi spunea în gând. „Trebuie să am puterea să ascult până la capăt. Trebuie”, şi-a zis şi a intrat din nou în casă.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 1 comentariu