Renascut din iubire – 83

La mansarda unde încă domnea mirosul de pizza, se făcuse şi ceaiul de fructe de pădure.

-Ella, am doar o ceaşcă spre ruşinea mea, a spus Nicolas zâmbind.

Da… zâmbind… după foarte multă vreme. Un zâmbet pe care poate nu-l mai avusese din copilărie.

-Nu-i nimic, bem amândoi dintr-o ceaşcă, a zis şi Ella tot zâmbind.

-Aaa stai, cred că mai am un pahar de unică folosinţă. Beau eu din pahar şi tu din ceaşcă.

-Dacă nu aveai nu era o problemă.

-Uite că totuşi am, a spus Nicolas luând paharul dintr-un sertar.

A pus ceai mai întâi în ceaşcă şi i-a dat-o Ellei, apoi a pus în pahar şi a vrut să se aşeze pe scaunul de la birou.

-Vino aici Nicolas, chiar dacă nu mai e pizza între noi, punem ibricul, a zis Ella zâmbind din nou.

Au vorbit diverse, au zâmbit, au băut ceaiul şi timpul a trecut.

-Nicolas, ştii cât a trecut de când suntem împreună? Aproape 3 ore.

Tânărul a tresărit. Şi-a amintit că unchiul său îi spusese să stea maxim 20 de minute.

-S-a întâmplat ceva?

-Nuu, mă miram doar. A trecut timpul foarte repede. Eşti o companie plăcută Ella.

-Şi tu Nicolas.

În tabăra cealaltă şoferului i-a venit o idee.

-Mergi cu mine să-mi cumpăr nişte pantofi? Pe banii tăi bineînţeles. Apoi plec la ţară cu ai mei.

Când a auzit că pleacă, Valentin i-ar fi cumpărat tot magazinul şi o fabrică dacă era nevoie numai să plece, pentru că fierbea de nervi.

Au ieşit la cumpărături şi Ella tot la Nicolas era.

„Când mă întorc sper să-i găsesc împreună, să-i iau prin surprindere, să vad ce fac, să…” gândea Valentin.

După ce au plecat, fata i-a spus lui Nicolas că deşi ar mai sta, e târziu şi că o să se retragă. Tânărul parcă nu ar fi vrut să o mai lase să plece, dar… nu avea de ales.

-Nicolas mulţumesc pentru tot.

-Eu mulţumesc Ella. Totul a fost foarte liniştitor. Te conduc.

La poartă s-au despărţit nu înainte de a-şi lua la revedere.

-Ella chem un taxi? Am şi uitat să te întreb. Nu Nicolas. Mulţumesc. Merg pe jos, e foarte aproape staţia de taxi.

Fata a plecat. Nicolas a rămas privind în urma ei. „Ella parcă eşti venită din cer. Eşti om şi parcă totuşi nu eşti. Mi-ai adus atâta linişte… linişte pe care o aşteptam demult, dar din păcate… ai plecat…” şi-a zis în gând şi a urcat la mansardă.

-Mie chiar mi-e greu că ai plecat Ella… eu chiar îţi caut umbra… Să profit de momentul acesta… de magia clipelor petrecute împreună şi să mă odihnesc, şi-a şoptit şi s-a aşezat pe pat. În câteva minute a adormit cu gândul la ea.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 2 comentarii

Multumesc

Va multumesc tuturor

Multumesc prietenilor, dar si neprietenilor 🙂 

Postat de Mihaela Ion in Ganduri, 0 comentarii

Renascut din iubire – 82

Fata a urcat la Nicolas, a pus pizza pe birou, a desfăcut cutia şi l-a invitat la masă.

-Ella din păcate nu am farfurii în cameră.

-Nu-i nimic. Bine ca avem tacâmurile de la ei.

Tânăra uitându-se prin cameră şi văzând că nu mai are un alt scaun în afară de cel de la birou, a luat cutia cu pizza şi s-a mutat pe pat.

-Hai Nicolas, aşează-te să mâncăm!

Era linişte. Din când în când se mai auzea vântul alergând printre crengi. Ella cu un ochi ar fi râs, cu unul ar fi plâns. Ar fi râs de bucurie că e cu Nicolas, şi ar fi plâns pentru că i se contura tot mai clar în minte faptul că Valentin a minţit-o.

Mirosul de pizza umpluse camera modestă de la mansardă. Aroma de pâine coaptă pe vatră şi legumele aburinde, făceau parte din poveste… o poveste născută pe neaşteptate. Nicolas s-a aşezat pe pat… Era atât de aproape de Ella… mai aproape ca niciodată. Şi… era linişte. Singurul moment de linişte pe care îl avea tânărul după muuuult timp sau poate chiar singurul moment de linişte din viaţa lui… Şi-a amintit de seara în care o văzuse pe Ella pentru prima dată. Şi-a amintit cum ea şi unchiul lui mâncau orez cu lapte… Şi-a amintit cât de tulburat a plecat… Nici atunci şi nici altădată nu ar fi îndrăznit să spere că ar putea avea un moment asemănător cu cel pe care îl văzuse la unchiul său. Şi iată că ceea ce nu a îndrăznit să viseze, era deja realitate.

-La ce te gândeşti Nicolas? a întrebat Ella după momentul de tăcere.

-Ăăă nu ştiu… La nimic. E linişte şi mi-e bine.

-Mănâncă Nicolas, a spus fata dându-i tacâmurile.

-Mulţumesc mult Ella… Cred că-ţi datorez nişte scuze. Îmi pare rău că am vorbit aşa… eram obosit. Se poate să nu ştie unchiul că mi-am cerut scuze? Te rog!!!

-Sigur, dar de ce ai simţit nevoia să specifici asta?

-Aşa pur şi simplu…. Eram foarte obosit, a zis ocolind răspunsul.

-E-n regulă. Stai liniştit! Dacă tot ai adus vorba şi de oboseală, aş vrea să spui sincer, chiar nu-ţi mai aminteşti că mi-ai zis aşa din senin: ia uite colţul casei e rotund?

-Nu-mi mai amintesc Ella, m-a gândit foarte mult la asta şi nu-mi amintesc. Nebun nu sunt, dar probabil tot din cauza oboselii şi a stresului.  

-Mda, e foarte straniu… să sperăm că din cauza oboselii.

Fata uitase cu totul de Valentin. Au terminat de mâncat. Nicolas a strâns cutia, tacâmurile şi şerveţele şi le-a aruncat la coşul de gunoi.

-Bem o cafea Ella?

Tânăra a zâmbit. Îi era aşa de bine cu el… de parcă s-ar fi cunoscut de o viaţă.

-Nicolas nu beau cafea. Dacă vrei fă pentru tine, eu beau apă.

-Dar un ceai de fructe de pădure?

-Un ceai da. Sunt mare consumatoare de ceaiuri.

-Atunci facem un ceai, a spus Nicolas şi a umplut ibricul cu apă.

A băgat fierbătorul în apă, a luat cutia cu ceaiul de fructe de pădure, o linguriţă şi le-a aşezat pe masă lângă ibric. Ella îi urmărea mişcările, îi era drag… şi aşa trist cum era tot drag îi era. Trecuse mai bine de o oră. Între timp Valentin şi şoferul mâncaseră şi ei. Şoferul a mâncat liniştit şi cu poftă, Valentim mai să-i stea mâncarea în gât. Tot aştepta să audă poarta, să ştie că Ella a plecat, dar poarta nu se mai deschidea.

Va urma

Foto – internet

Postat de Mihaela Ion in Carte in lucru, 6 comentarii

Mesaje de la pustnici

„Cine are urechi de auzit să audă.”

Poate va intrebati cum de primesc mesaje de la pustnici. 

Sa nu uitam ca am scris „Viata in pustie – Fratele Ioan un mirean printre pustnici”. I-am vazut, i-am simtit, i-am ascultat si poate primesc mesaje periodic  sau poate in anumite zile la anumite ore, vorbim la telefon. Unele lucruri le pot spune, altele nu. Cert este ca mesaje voi mai primi si voi mai posta. 

Postat de Mihaela Ion in Adevărata Ortodoxie, Carti, 3 comentarii